Sloganuri de povestit nepotilor

Dupa 1989, anul marii cotituri (asa cum vreau eu sa cred in continuare), pe care am trait-o in direct, inventivitatea proverbiala a romanului a inceput sa dea roade. Nu stiu daca s-au inspirat si de pe la vecini sau doar au „gandit” singuri, dar investitorii privati, initial mici si ulterior mijlocii spre mari, au lansat sloganuri de firma, pentru a sublinia intr-un fel oferta lor de servicii. Nu voi face aprecieri aici despre modul cum au prosperat si au castigat primul milion de coco.

Am retinut:

–Ia-ti o scula pe masura. Firma vinde unelte si scule manuale, electrice, pneumatice, pentru uz gospodaresc.

–Vin cat vrei sa bei si poti duce. Firma vinde vin de producator in magazinul propriu de desfacere.

–Una buna impreuna. Firma produce si vinde bere.

–Magie cu har de la Vel Pitar, intaiul brutar. Firma are brutatii si magazine de desfacere produse de panificatie in majoritatea marilor orase ale tarii.

–Clienti, veti fi mereu scop, nu mijloc. O agentie imobiliara a lansat sloganul.

–Masaj cu pietre de jad. Firma ofera servicii de fitness, sala de forta, sauna, masaj.

O vorba zice ca publicitatea este mama vanzarii marfii. Desigur ca sloganurile cu tenta amoroasa si respectiv cu trimitere la Bahus (doua domenii in care se pare ca romanii detin unul din primele locuri in ierarhia UE) au succes in randul furnizorilor de imagine, al patronilor si de ce nu, in randul cumparatorilor. 

Cui foloseste ?

De ceva vreme ma framanta o intrebare: au rost nostalgiile si daca da, cui foloseste ? Aceeasi intrebare revine de cate ori vad pe la televiziuni imagini din „la belle epoque”, imagini festiviste pe care credeam ca nu o sa le mai vad si nu o sa le mai traiesc niciodata.

Insistenta cu care se proiecteaza mitinguri, vizite pe santiere, lucratori in salopete care danseaza pe ritm de sapa si lopata sau care agita niste puscoace de lemn in ritm de sarba desucheata nu mi se pare de bun agur pentru tineret. Ca tinerii trebuie sa stie sunt de acord. Ca tineretul trebuie sa ia atitudine pentru ca aceste vremuri sa nu mai revie, sunt de acord. Nu inteleg insa de ce este necesara proiectarea acelorasi imagini, de trista amintire pentru cei care le-au trait, care s-au confruntat aproape 50 de ani, zilnic, cu ele. Sa fie vorba de o propaganda mascata ? Nu vreau sa cred acest lucru ? Cui ar folosi ? Oricum avem parte de o multitudine de imagini cu isteria multimii, activata si intretinuta de discursurile politice actuale.

Sa fie vorba de nostalgia realizatorilor de emisiuni, vasnici tovarasi deveniti peste noapte promotorii noii democratii ? Probabil. Pai nu ar cam fi timpul sa ne lase si sa-si manance linistiti pensiile babane ? Sau sunt de neinlocuit in viziunea anumitor patroni din presa ? Asa sa fie ?

Sa fie vorba de lipsa de inspiratie, bani, profesionalism din partea realizatorilor de stiri ? Inclin sa ma intorc spre aceste ultime motivatii. Este mai simplu si mai ieftin sa cauti prin arhive, decat sa arati frumusetea naturii patriei ? Este mai usor si mai ieftin sa proiectezi aceleasi imagini, de 18 ani incoace, cu tov-ul si tov-a, decat sa trimiti cohortele de redactori sa vorbeasca cu oamenii (adica cu cetatenii acestei tari, cu aceia pe care potentatii zilei nu pierd nicio ocazie sa-i aminteasca in discursurile lor politicianiste, dar de care de fapt nici ca le pasa) ?

Tara asta nu mai are valori adevarate ?

Cat o sa ne mai zbatem in mahalagisme politice ? Cand o sa scapam de aplaudacii politici ? Cand o sa dispara isteria lui „Ba p-a matii” ? Avem nevoie de servitori in politica ? Mitocaniile asa zis academice cat o sa mai prinda la masa de manevra (aceasta „turma” politica) ? Cand o sa dispara demagogia aceasta care ne pandeste peste tot ? Sau macar sa devina cuantificabila ?

Cand Brucan afirma prin 1992 ca ne trebuie cam 20 de ani ca sa aflam ce este democratia, politicienii zilei au sarit cu gura pana la urechi sa-l combata. Cred ca a uitat de fapt sa precizeze de cand incep sa „curga” cei 20 de ani.

Astazi cand se fac unele previziuni fanteziste pentru urmatorii 20-30 de ani, in care se preconizeaza ca vom atinge nivelul democratic, economic si social al tarilor din vestul Europei, previziunile oracolului din Damaroaia (alintat astfel de catre presa) par pur si simplu visuri ale copilariei.

Pentru mine pare destul de mult, ca timp. Imi ramane doar sa sper la mai bine pentru copii mei si pentru copii copiilor mei. Oricum speranta moare ultima.

Exploziile de gaze

Continua exploziile datorate acumularilor de gaze.

Continua prezentarea neprofesionista a „evenimentului”, doar ca senzational, fara a se incerca macar sa se aduca o lumina cat de mica in problematica. Cui foloseste o astfel de abordare ?

Desi am mai scris despre acumularile de gaze explozive si/ sau inflamabile nu am fost prea mult luat in seama.

Explozia provocata in subsolul complexului Lia Manoliu putea duce la o catastrofa, cu zeci de victime, nu numai cu pagube materiale, dupa cum amintea Octavian Belu, daca se producea cu o zi inainte.

Companiile straine care au cumparat pachetul majoritar de actiuni al Distrigaz nu cred ca nu cunosc legislatia europeana in domeniu. Am mari rezerve insa, ca cei care au negociat contractul de privatizare, din partea romana o cunosc. Daca ar fi cunoscut-o, in contractul de privatizare ar fi trebuit nominalizata macar legislatia romana in vigoare, care trebuie respectata, ar fi stabilit niste termene pentru inlocuirea traseelor vechi, ar fi stabilit clauze clare, cu responsabilitati pentru partile semnatare.

Nu am acces la anexele contractului de privatizare, dar as fi curios sa vad ce s-a convenit referitor la supravegherea in functiune a conductelor de transport gaz metan (ca doar fac obiectul privatizarii, nu ?). As dori sa vad semnatura responsabilului cu activitatea de prevenire si protectie, respectiv a reprezentantului Inspectoratului pentru situatii de urgenta, care au dat girul pentru partea privind securitatea si sanatatea in munca a lucratorilor, respectiv a cetatenilor, eventual expusi la actiunea amestecului de gaze inflamabile si/ sau combustibile, pentru partea de prevenire si stingere incendii.

Nu exista asa ceva printre semnatari ? Grav, periculos, neprofesionist.

Ce-i de facut ? Sunt actiuni cuprinse in legislatia romaneasca, anterioara anului 1989. Sunt precizate destul de clar responsabilitatile agentilor economici.

Trebuiesc facute periodic masuratori de gaze la aerisirile lasate de-alungul traseului de gaz metan (tevile alea galbene, care ies din pamant si au niste gaurele la partea de sus, tevi care le vezi peste tot strambe, astupate de pamant, mascate de constructiile aparute pe domeniul public). Se recolteaza si se analizeaza cromatografic probe din puturi, special forate la adancime, in zona traseului de gaze. Conductele de transport sunt prevazute prin constructie (sau ar trebui sa fie) cu protectie catodica, etc. Nu are rost sa insir aici toate prevederile din actele normative.

Comisiile tehnice de ancheta, procuratura, pompierii, inspectia muncii trebuie sa-si spuna deschis si cu profesionalism punctul de vedere asupra acestor evenimente tragice. Presa trebuie sa prezinte corect evenimentul, cu cauze clare, cu pagube cumulate valoric, cu responsabilitati. Nu se poate ca nimeni sa nu fie responsabil de pierderea de vieti omenesti si de pagubele materiale produse. De ce sa contribuim toti (noi cetatenii platitori de taxe si impozite) la aplanarea efectelor datorate „nesimtirii” unora ?

Dupa parerea mea, democratie insemna si responsabilitate, nu numai dreptul de a face fiecare ce vrea. Este momentul sa se inteleaga acest lucru.

Ne laudam peste tot ca am transpus legislatia europeana in legislatia romana. Oare, asa sa fie ? Cine este in masura sa faca o reala corelare ? Exista o astfel de situatie in cadrul inspectiilor abilitate ale statului ? Ar trebui sa existe, dar eu unul ma indoiesc. Despre profesionalismul inspectorilor am mai scris si o sa mai scriu. Foloseste cuiva acest lucru ? Nu prea am indicii clare, ca da.

Limba romana si expresiile ei fara rost

Limba romana contine o serie de expresii pe care eu le consider fara rost, care arata insa un grad ridicat de resemnare, servilism si supunere, al cetateanului simplu, fata de maimarii zilei. Sunt expresii vechi, din anii de trista amintire, care s-au transmis parca si mai pregnant in perioada actuala. Probabil ca se vor mai mentine o lunga perioada de timp de acum incolo.

Nu sunt un sceptic, dar asemenea expresii ma indigneaza, le urasc si le detest in acelasi timp. Ma intreb daca exista vreo sansa ca ele sa dispara in viitor din limba romana. Iata cateva dintre aceste expresii:

–asta e…..Resemnarea omului simplu pare a nu mai avea limite. 

–merge si asa…..Lipsa de incredere in fortele proprii ale celui care o utilizeaza razbate totusi din neputinta (intelectuala, economica, tehnica, etc.) de a intelege progresul, indiferent din ce domeniu ar veni acesta. Nici lipsa de educatie nu este de ignorat.

–ce sa-i faci……Neputinta in fata greului razbate din obida cu care este utilizata expresia. Resemnarea nu este masurata, dar se pravaleste in egala masura, peste cel care utilizeaza expresia, cat si peste cel care o inregistreaza auditiv.

–noi muncim nu gandim……La inceputul anilor ’90 reprezentantii cei mai infocati ai sindicalistilor (de altfel acei vasnici reprezentanti ai vechilor simulanti din trecutul regim) strigau in gura mare lozinci de acest gen pentru a face distinctie (manevrati fiind de forte obscure) intre muncitorii cu sapa si intelectualii cu mapa. Tine tot de educatie. Cum sa faci deosebire intre munca fizica si munca intelectuala daca tratamentul social, economic si financiar este identic, daca „egalitatea” nu tinea cont decat de „performantele” in ierarhia politica a acelor vremuri (vreau eu sa cred, deja apuse) ? Ma imbat cu apa rece. Parca acuma se face altceva in afara de cam multa „galagie” pentru studii ? Pentru o anume exemplificare, putem sa facem o statistica a celor cu „carte”, vis a vis de cei cu mai putina carte sau aproape deloc, din top 300.

–noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc……Desi in cele mai multe locuri de munca incepe sa se simta banul, munca prestata nu este deloc acoperitoare. Ma refer la domeniul public, la institutiile abilitate ale statului, la intreprinderile inca de stat, unde vechile metehne (cafeaua, barfa, trasul de timp, supraincarcarea schemei de personal, nepotismul, „atentiile”, mita, spaga, etc.) sunt la mare cautare. Ce este mai trist este ca tineretul este mai pornit pe capatuiala si mai avid de foloase necuvenite, decat batranii „prestatori”, cu vechi state de servicii. Probabil ca mai usoara adaptare la era informaticii ii face mai „sensibili” si mai dornici de capatuiala.

Are cineva o propunere concreta cum putem scapa de astfel de expresii ? Dar de simulantii aproape perfecti, care le practica ? Cum sa rupem raul de la radacina ? Clasa politica actuala merita increderea noastra ? Este ea capabila sa rupa raul de la radacina ? Nu prea cred. 

Filozofia evaluarii riscurilor profesionale

Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/ 2006 stabileste ca obligatie a angajatorilor sa evalueze riscurile profesionale existente la toate locurile de munca. Prevederea este conforma cu normele europene.

Plecand de la teoria riscurilor, am sa fac cateva „speculatii”:

-termeni aplicabili: riscuri, incertitudini, ignoranta, probabilitati,

-riscul este cuantificabil, nesiguranta nu,

-una este sa stii ca ai 50 % sanse ca ceva sa mearga prost si alta este sa nu ai habar ce sanse ai,

-conteaza sa stii ceea ce stii si cat nu sti,

-este riscanta situatia in care nu stim nici macar ce nu stim,

-ignoranta poate duce la accidente,

-in cazul riscului poti invinge intamplarea cu probabilitati, iar in cazul incertitudinii nici macar nu poti folosi probabilitati,

-uneori ignoranta poate fi cuantificabila.

Rostul acestei prezentari a filozofiei riscului am facut-o pentru a intelege complexitatea actiunii de evaluare a riscurilor profesionale. 

Pe plan european (conform unui raport al forului european care gestioneaza securitatea si sanatatea in munca a lucratorilor UE, raport publicat pe site-ul inspectiei muncii) majoritatea tarilor care au adoptat prin legislatia nationala aceasta prevedere (evaluare riscuri profesionale), intampina mari greutati in implementarea acesteia, cauzate de o legislatie incompleta, ineficienta si rigida. Putem concluziona, fara a gresi prea mult, ca si la nivel european, evaluarea riscurilor profesionale este la inceput, ca se cauta noi directii pentru a se putea crea modele, general valabile (sau cat mai acoperitoare) pe ramuri de activitate. 

Romania nu face exceptie. Legislatie generala exista. S-au emis si 2 ghiduri, facute de catre inspectia muncii respectiv INCDPM, care incearca sa dea o tenta organizata a actiunii de evaluare a riscurilor profesionale. Putin, incomplet, de perfectionat masiv in viitor.

Problema este alta si poate deveni cronica. Inspectorii de munca au inceput sa aplice amenzi contraventionale substantiale, pentru a obliga angajatorii sa-si intocmeasca evaluarile de risc profesional (actiune de fatada) si sa-si scolarizeze cat mai multi lucratori prin cursuri platite, organizate de catre firme de profil, unde inspectorii de munca predau cursul. Ca se organizeaza cursuri nu este rau, nici ca inspectorii de munca mai castiga un ban in plus (de altfel in afara orelor de program). Rau este ca cei care urmeaza cursul nu se aleg cu mare lucru, incearca sa faca o evaluare dupa ghidul pe care il au la indemana, dar rezultatul este o analiza de mantuiala, neprofesionista, lipsita de particularitatile specifice ale locurilor de munca. Intr-un cuvant, se realizeaza o lucrare de dragul de a se bifa o actiune si de a arata inspectorului de munca ceva, care nu ajuta prea mult la stabilirea unor masuri eficiente de prevenire si protectie.

Nu cred ca acesta este scopul prevederii legislative.

Periculos este ca pe internet au aparut diferite oferte de a copia ghidul inspectiei muncii si indemnul de a bifa ceva acolo pe formulare, pentru a face astfel, cica, materialul cerut de catre inspectorii de munca. Este adevarat ca procedand astfel, costurile sunt minime.

Complet gresit. O evaluare cat de cat realista nu poate fi facuta decat de catre o comisie numita la nivelul agentilor economici, cu participarea de specialisti pe diferite domenii tehnice si persoane fizice/ firme autorizate, servicii externe de prevenire si protectie in domeniul securitatii si sanatatii in munca. O evaluare competenta (in limita cunoasterii actuale a problematicii europene si romanesti) costa 500-1.000 euro/ loc de munca. Si firmele de audit care presteaza si activitati de auditare in domeniul securitatii si sanatatii in munca apeleaza la auditori proprii si experti autorizati, externi (colaboratori).

Gresit. Evaluarile neprofesioniste sunt hartii inutile, care nu stau in picioare in fata unei expertize tehnice judiciare, competente. Daca inspectorii de munca au vazut materialele si nu au stabilit masuri cu termene si responsabilitati, sunt ei raspunzatori in fata legii ? Legea nr. 319/ 2007 nu-i face raspunzatori. Dar codul de procedura penala, respectiv codul de procedura civila ? 

Ma intreb cati dintre inspectorii de munca stiu sa intocmeasca un astfel de material, pentru evaluarea riscurilor profesionale ? Nu am date care sa-mi dea un raspuns pozitiv.

Personal consider ca in afara prevederii obligativitatii intocmirii evaluarii de riscuri profesionale, de catre angajatori, nu exista alte lamuriri legislative coerente care sa arate si cum trebuie facuta evaluarea.

Furatul caciulii la romani

Nu stiu daca expresia este pur romaneasca, dar oricum pe taram romanesc a fost adusa aproape de perfectiune. Furatul caciulii a devenit sport national, inlocuind oina despre care nu mai vorbeste nimeni. Si cand te gandesti, ca prin anii ’60 romanii erau performeri mondiali la oina.

Exemple sunt nenumarate. Ma voi opri la cateva.

-Premiile Loto. Ca sa atraga in special romanul dornic de a iesi din saracie, reclama de indemn la joc este peste tot, in presa scrisa si vorbita. Se fac trageri in direct (oare ?), se anunta cu surle si zurgalai imensele sume puse in joc si castigurile posibile/ probabile (mai rar realizabile). Si mai rar (aproape deloc) se zice ceva despre impozitarea cu 25 % a castigului, la beneficiarul acestuia (adica la fericitul, iesit mai mult sau mai putin, din saracie). De fapt sumele puse in joc sunt bani adunati de la cei patimasi in ale acestui sport (este vorba aici de aruncatul cu banul), din care statul ia din start 50 % si din ce ramane mai ia minim 5 % pentru plata lucratorilor din agentiile Loto. Ce ramane se imparte pe categorii de castiguri, dupa reguli care se schimba dupa cum bate vantul. Nu este cumva aici vorba de reclama mincinoasa patronata de catre stat ? Se zice ca din banii stransi statul construieste gradinite, scoli, spitale, case pentru batrani, etc. Sanchi, s-a construit ceva in ultimii 18 ani ? In schimb sunt procese pe rol (care probabil nu se vor finaliza niciodata), cu afaceristi notorii (numai de ei stiut cum s-au imbogatit).

–Salariul minim/ mediu brut pe tara. Nu are decat rol statistic. Oricum, numai cu ce ramai in buzunar conteaza. Cui folosesc trambitatele cresteri ale salariilor brute, daca nivelul de trai al muritorilor de rand, in cel mai bun caz stagneaza, ca de crescut nu prea se vede ? Poate politicienilor care „vad” numai bunastare, peste tot, laudandu-si politicile de cacao pe care le aplica. 

Cand mai scapa cate un reportaj pe la tv cu orase miniere aflate la limita saraciei lucii, cu copii care merg pe jos zeci de km pentru a urma o scoala, cu halde de steril si rezidii toxice depozitate in apropierea locuintelor, nimeni nu comenteaza despre dreptul constitutional al cetateanului la un trai decent si la asigurarea sanatatii fizice si mintale, respectiv dreptul copilului la invatamant gratuit (vorba vine !?). Nu este loc pentru dezbateri responsabile despre asa ceva cand sunt atatea balacareli politice pe rol, cand violurile, spargerile, bataile intre bande se transmit in direct.

Mascatii care aduc la tribunal asazisii vinovati cine ii plateste ? Tot noi, cetatenii. Pai atunci sa ni-i arate pe infractori si cum stau ani multi dupa gratii. De fapt in prezent nu ar avea ce sa ne arate.

-Cosul zilnic de consum. Are tot rol statistic. Cum se calculeaza este tabu, pentru ca nu tine cont de realitatile zilnice. Consilierii puterii, incearca lamuriri de genul ca statisticile se fac pe baza datelor colectate cu ceva ani in urma. Penibil moment, sa vezi oameni cu carte care isi bat joc de profesia lor, cu unicul scop de a linge mana care ii da banul. Cica dupa valoarea reala a cosului zilnic, s-ar calcula salariul minim brut pe economie si s-ar tine cont la valoarea punctului de pensie. Or fi reglementari UE in acest domeniu ? Daca da, cum s-o fi negociat cand am fost primiti in UE ? Probabil, sa ne incadram prin anii 2020. Pai daca nici sindicatele care doar amintesc despre cosul zilnic, atunci cand le este cam frica de masa de sindicalisti ca-i intreaba de ce le mai iau cotizatia, nu prea se agita, cum sa facem pasi reali in cresterea nivelului de trai ?

–Ajutoarele statului pentru categoriile defavorizate de cetateni. Mult trambitatele ajutoare ale statului sunt de fapt contributia procentuala a tuturor spre cei mai putini care sunt beneficiari. Ca acestia din urma au nevoie de ajutoare este sigur. Dar de ce sa ne amagim ? Mult mai corect din punct de vedere social ar fi ca toti cetatenii sa aiba venituri decente (din salarii, pensii, din comercializarea produselor obtinute in gospodaria proprie, etc.). S-ar pune atunci intrebarea: cu ce s-ar mai ocupa atunci armata de bugetari din cadrul primariilor si al institutiilor publice/ ONG -urilor, cu profil declarat social ? Cum s-ar mai derula marile afaceri ale alesilor neamului ? Cum ar mai castiga imense averi profitorii sistemului, afaceristii cu statul ?

E ceva putred. Cum procedam ? Cat mai suportam pasivi ?

Demagogia naste monstrii ?

Revin la o mai veche „pasiune”, incercarea de a cataloga anumite actiuni, activitati, comportamente, expresii, ale oamenilor politici, ale vedetelor pure si inchipuite, din lumea muzicii, filmului, sportului, din mass media.

Astazi, sectiunea Servilism politic.

-Locul 1 (fara un contracandidat serios): Emil Boc. Micutul politician (atat la stat cat si la sfat) nu pierde nicio ocazie de a-si sluji cu credinta mentorul/ stapanul/ clarvazatorul ideilor partidului pe care l-a „intemeiat”, prin indepartarea vechiului lider, utilizand tehnici mai de graba sud americane. Este vorba aici de Traian Basescu. Ce-si poate dori mai mult un lider maximus, decat un catelus care se gudura pe langa stapan si care nu cunoaste decat comanda „aport”, decat un papagal care repeta la nesfarsit cele cateva vorbe pe care dresorul a avut grija sa le invete. Ce nu pot intelege este cum de astazi mai poate exista un astfel de individ, care sa se multumeasca cu mizilicuri de la masa stapanului, adica cu nimic concret (pozitia actuala de lider de partid, fiind doar o denumire in sine, pentru ca tot trebuia sa existe cineva acolo in frunte). Poate este liderul de partid de care are nevoie tara (in viziunea unor nostalgici, avizi de putere, fara scrupule in atingerea telurilor lor), pentru a ne intoarce la vechile „proceduri” de pe timpul preadevremeimpuscatului. Sa ne fereasca Dumnezeu de asa ceva. Totusi poporul acesta uita cam repede prin ce a trecut si ar cam fi timpul sa se trezeasca la realitate.

–Locul 2: Teodor Stolojan. Pe vremea cand era prim ministru intr-un guvern FSN, nefiind totusi inregimentat politic, in mod oficial, a incercat si a reusit intr-o oarecare masura sa puna ceva ordine in economia romaneasca, dupa dezastrul Petre Roman. Primele derapaje au aparut cand a iesit in fata si a adus osanale vechiului sau diriguitor, Ion Iliescu, aflat in acea vreme in lupta cu Vadim Tudor, respectiv cu Emil Constantinescu. Ulterior devenit membru PNL si apoi sef de partid, inlocuind pe vechiul sef al partidului, dovedit drept colaborator al securitatii, incepe „manevrele politice” pentru accederea la putere, impreuna cu Traian Basescu. La un moment dat, cu plansete si boli inchipuite, cedeaza primul loc, se pare, stapanului din umbra. M-am tot intrebat, cu ce l-o avea la mana actualul lider politic. Fara a fi paranoic, incerc sa deslusesc ce voia sa spuna Emil Constantinescu, cand a afirmat ca a fost invins de securitate. Se referea la renuntarea sa de a mai candida la al doilea mandat sau la noua stapanire care incepea sa se iteasca ?

–Locul 3: Marian Vanghelie.  La inceput, nebagat in seama atat de colegi cat si de adversarii politici, mai putin instruitul individ, etern copil de mingi al batranului edec – Ion Iliescu, dand din coate, coborand privirea si actionand insistent spre cetateanul de rand (oare cine l-0 fi sfatuit ?), cheltuind din fondurile proprii, incepe sa urce in ierarhia PSD. Mira pe cineva acest lucru ? Intre timp se mai scoleste, devine artagos in randurile partidului, ataca la baioneta adversarii politici si in special pe adversarul sau personal, Adrean Videanu (care fie vorba intre noi, prin absenta sa ca edil, la toate demolarile neagreate de cetateni, la imbarligaturile din trafic, la inundatiile, inzapezirile, caniculele, etc., parca ii netezeste drumul spre primaria capitalei). Nu m-ar mira sa candideze si la ceva functii mai inalte prin PSD. Daca il sustin alegatorii, adica cetatenii pentru care face ceva vizibil (revelion ieftin pentru pensionari si pentru tineri, scutiri de taxe si impozite pentru pensionari, pachete repetate pentru saraci, etc.), nu conteaza ca aceste actiuni sunt catalogate ca drept populiste, poate fi chiar in fruntea primariei capitalei, daca este susutinut si de PSD.