Archive for octombrie 2018

Decizia CCR nr. 638/16.10.2018 Dispozițiile referitoare la contestarea procesului-verbal de sancționare întocmit de către inspectorii ISCIR, neconstituționale.

octombrie 17, 2018

Marți, 16 octombrie 2018, Plenul Curții Constituționale a României a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 64/2008 privind funcționarea în condiții de siguranță a instalațiilor sub presiune, instalațiilor de ridicat și a aparatelor consumatoare de combustibil, potrivit unui comunicat.

Dispozițiile criticate au următorul conținut:

– art. 25: „(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR.

(2) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de constatare a contravenţiei jumătate din minimul amenzii aplicabile; inspectorii de specialitate din cadrul ISCIR fac menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

(3) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei se poate face contestaţie în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal de constatare a contravenţiei.

(4) Contestaţia se adresează inspectorului-şef al inspecţiei teritoriale de care aparţine inspectorul constatator”.

– art. 26: „Dispoziţiile art. 24 şi 25 referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.”

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 64/2008 sunt neconstituționale, deoarece încalcă art. 21 din Constituţie. Curtea a reţinut, în esenţă, că obligaţia de a adresa contestaţia împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei inspectorului-şef al inspecţiei teritoriale de care aparţine inspectorul constatator, ca o condiţie de acces la justiţie, nu poate fi justificată în mod obiectiv şi rezonabil şi reprezintă un impediment administrativ incompatibil cu accesul neîngrădit la justiţie.

De asemenea, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. (1)-(3) și ale art. 26 din Legea nr. 64/2008.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Judecătoria Bacău.

Decizia CCR nr. 638/ 16.102018 a fost publicata in MO nr. 975/ 19.10.2018.

https://www.juridice.ro/609159/ccr-dispozitiile-ref-contestarea-procesului-verbal-de-sanctionare-intocmit-de-catre-inspectorii-iscir-neconstitutionale.html/

Reclame

Decizia ICCJ nr. 19/ 15.10.2018 Obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice

octombrie 16, 2018

În şedinţa din 15 octombrie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:

ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti şi, în consecinţă, stabileşte că:

”În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.”

Decizia ICCJ nr. 19/ 15/10.2018 a fost publicata in MO nr. 1055/ 13.12.2018

https://www.juridice.ro/608809/iccj-ril-admis-ref-obligatia-de-declarare-prealabila-a-adunarilor-publice.html/

 

 

Decizia ICCJ nr. 69/ 15.10.2018 Sintagma stagii complete de cotizare

octombrie 16, 2018

Prin Decizia ICCJ nr. 69/ 15.10.2018 se stabileste:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 169alin. (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, introdus prin Legea nr. 192/2015 pentru completarea acestei legi, sintagma „stagiile complete de cotizare prevăzute de lege, corespunzătoare fiecărei situaţii” se referă la legea în vigoare la data recalculării pensiei prin acordarea majorării de punctaj, respectiv la Legea nr. 263/2010.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Decizia ICCJ nr. 69/ 15.10.2018 produce efecte dupa publicarea in MO

https://www.juridice.ro/608803/iccj-dezlegarea-unor-chestiuni-de-drept-ref-sintagma-stagiile-complete-de-cotizare-prevazute-de-lege-corespunzatoare-fiecarei-situatii.html/

Sintagmă „preexistent calitatii de asigurat” cuprinsa in art. 58 din Legea nr. 263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, neconstituțională

octombrie 10, 2018

Marți, 9 octombrie 2018, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor a art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit unui comunicat.

Dispozițiile criticate au următorul conținut:

„Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, în funcţie de gradul de handicap, după cum urmează:
a) cu 15 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap grav, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare;
b) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare;

c) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiţiile handicapului preexistent calităţii de asigurat, stagiul complet de cotizare.”

Cu majoritate de voturi, Curtea Constituțională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma ”preexistent calității de asigurat” cuprinsă în art. 58 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice este neconstituţională.

În motivarea soluției de admitere pronunțate, Curtea Constituțională a statuat că sintagma ”preexistent calității de asigurat” cuprinsă în art. 58 din Legea nr. 263/2010 încalcă articolul 16 alin. (1) din Constituție referitor la egalitatea în fața legii și a autorităților publice, întrucât nu permite și persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap ulterior calităţii de asigurat să beneficieze de reducerea vârstelor standard de pensionare, în funcţie de gradul de handicap. În opinia majorității judecătorilor Curții Constituționale, nu există nicio deosebire obiectivă și relevantă între categoria persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap preexistent calităţii de asigurat și categoria persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap ulterior calităţii de asigurat.

Decizia este definitivă și general obligatorie. Devine operabila dupa publicarea in MO.

09.10.2018 | JURIDICE.ro

https://www.juridice.ro/607665/ccr-sintagma-din-legea-privind-sistemul-unitar-de-pensii-publice-neconstitutionala.html/