Archive for Martie 2017

Decizia ICCJ nr. 8/ 15.03.2017 Profesorul din invatamantul preuniversitar are calitatea de functionar public.

Martie 17, 2017

Decizia ICCJ nr.8/ 15.03.2017  a fost pronuntata în dosarul nr. 129/1/2017

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, în dosarul nr. 2056/116/2015 (nr. 3486/2016), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „dacă în sensul legii penale, profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. 1 lit. b teza a II- a din Codul penal sau în accepţiunea art. 175 alin. 2 din Codul penal”.

Stabileşte că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II- a din Codul penal.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.”

Decizia a fost publicata in MO nr. 290/ 25.04.2017

http://www.scj.ro/1324/4932/Comunicate-privind-deciziile-pronuntate-de-Completele-pentru-dezlegarea-unor-chestiuni-de-drept-in-m/Comunicat-privind-deciziile-pronuntate-de-Completul-pentru-dezlegarea-unor-chestiuni-de-drept-in-mat/

Conform prevederilor din legea penala, profesorii care predau în școlile de stat sunt considerați funcționari publici. Astfel, dacă iau mită, profesorii din invatamantul preuniversitar pot fi cercetați penal și pot primi pedeapsa cu închisoarea.

Pedeapsa prevazuta de Codul penal pentru luarea de mită constă în închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia/ activitatea în executarea căreia s-a săvârșit fapta. Fapta este pedepsită indiferent că mita este pretinsă sau primită în mod direct sau în mod indirect, pentru sine sau pentru altă persoană.

Anunțuri

Decizia ICCJ nr. 4/ 30.01.2017 Incheiere proces verbal de constatare si sanctionare a contraventiei de catre politistul rutier.

Martie 8, 2017

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 180 şi art. 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla poliţistul rutier.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Decizia ICCJ nr. 4/ 30.01.2017 a fost publicata in MO nr.168/ 08.03.2017

Decizia ICCJ nr. 531 din 07.12.2016 Achitarea în cazul părăsirii locului accidentului.

Martie 2, 2017

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în cazul părăsirii locului accidentului, dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 338 alin. (3) lit. a) C. pen., potrivit cărora „nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale” şi, în consecinţă, că este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, dispune achitarea pentru părăsirea locului accidentului, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), cu referire la art. 4 C. pen. (Decizia nr. 531/RC din 7 decembrie 2016 pronunţată în recurs de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect recurs în casație)

Cosmina Sima

02.03.2017

https://www.juridice.ro/496824/iccj-achitarea-cazul-parasirii-locului-accidentului.html/