Archive for the ‘impresii’ Category

Deci, se poate ….

noiembrie 14, 2015

O intamplare, la care am fost martor zilele trecuta, ma face sa scriu acest articol.

Mergand pe trotuar, ma intersectez cu o pereche de tineri (el, cca. 20 de ani; ea, maxim 17 ani) care mergeau tinand fiecare cate un copil de mana; tatal inainte, cu baietelul (cel mai mare dintre copii, cca.3 ani) si mama in urma, cu fetita (cea mai mica dintre copii, cca. 1,5 ani).

Intorc capul, si-i urmaresc, din curiozitate, sa vad unde merg. Ajunsi in fata unei institutii publice – prefectura, se opresc si ma gandesc ca tinerii au vreo problema pe care doresc sa o rezolve (eventual la serviciul de pasapoarte).

Tanara se aseza pe o banca si supravegheaza fetita care mananca o prajitura dintr-un ambalaj multicolor. Tanarul il invata pe baiat (care terminase prajitura sa) cum sa puna ambalajul in cosul de gunoi. Cand fetita termina prajitura, tanara o trimite sa puna si ea ambalajul in cosul de gunoi. Mogaldeata, cu chiu cu vai, reuseste sa se ridice pe varfurile picioruselor si pune ambalajul in cosul de gunoi. Tatal care era langa cosul de gunoi nu incearca sa-si ajute fetita, doar o urmareste atent.

Surpriza finala – mama ii striga fetitei: ” Bravo, bravo … „. Tatal se lumineaza la fata cand fetita lui reuseste marea performanta.

Nu sunt un admirator al etniei rome, dar nu pot sa trec indiferent pe langa astfel de gesturi parintesti, indiferent de cum arata parintii si copiii lor.

Imbracamintea fetei (rochia inflorata cu mai multe fuste) m-a facut sa constat etnia. Tanarul si copii erau imbracati romaneste. Toti, parinti si copii, erau frumos imbracati si luceau de curatenie.

Deci, se poate …. Totul inseamna educatie si respect fata de sine. Cei prezentati aici, o aveau deja, unii (parintii), care incercau sa o transmita si copiilor lor.

Reclame

Gandurile lui Keanu Reeves

septembrie 28, 2015

Alesii lumii isi comunica gandurile lor despre zilele pe care le traim. Experienta de viata are un rol primordial in a exprima gandurile care ne framanta. Lumea din jur are oare puterea sa se regaseasca ?

Eu nu pot deveni o parte a lumii, în care …

” Nu pot deveni o parte a lumii, în care soții își îmbracă soțiile ca pe niște femei ușuratice, punând în vizor lucrurile care ar trebui să fie prețuite. O lume în care nu există conceptul de onoare și demnitate și te poți încrede în oameni doar numai atunci când spun” Promit!”.O lume în care femeile nu își doresc copii, iar bărbații nu își doresc o familie. În care fraierii se consideră de succes stând la volanul unui automobil care aparține tătălui său și oricine are un pic de influență încearcă să îți demonstreze că ești un nimeni. În care oamenii pretind cu ipocrizie credința în Dumnezeu, stând cu sticla de alcool în mână, fără a fi cât de puțin devotați religiei lor. În lumea în care conceptul geloziei este rușinos, iar modestia este un dezavantaj. În care oamenii au uitat despre iubire, căutând doar cea mai bună opțiune. O lume în care oamenii aruncă toți banii pentru a-și repara mașina la prima zgârietură, fără a economisi nici bani, nici timp, iar singuri arată atât de patetic, încât doar mașina lor scumpă mai poate să ascundă această realitate. În care tinerii cheltuie pe băutură banii părinților, în cluburi de noapte, strâmbându-se sub efectul unor sunete primitive, iar fetele se îndrăgostesc de acești fraieri. În care femeiile și bărbații demult nu se mai deosebesc și toate astea la un loc se numește ”libertatea de alegere”, dar cei care aleg o cale diferită automat sunt niște înapoiați și despoți. Aleg calea mea și păcat că nu am găsit aceeași înțelegere în oamenii la care cel mai mult am sperat … “,

Keanu Reeves

http://yupi.md/mantra-lui-keanu-reeves-eu-nu-pot-deveni-o-parte-lumii-care/

Text anonim – din realitatea zilelor noastre

septembrie 2, 2015

Calatorind spre nicaieri ….

Daca vrei sa mai vezi una-alta, ce mai e, cum mai e prin tara asta, scoala-te de dimineata si porneste asa, la intamplare spre nicaieri.
Neavand alta treaba, urc in autobuzu’ de dimineata.
Autobuzu’, aproape plin de femei de toate varstele, dovada ca barbatii ori sunt la munca in Spania, ori sunt acasa, ramasi mahmuri de aseara. Doar cativa calatoresc asa fara rost, ca mine.
Langa mine, o duduita ciufulita, cu castile pe urechi, manca guma, scutura din cap si isi butoneaza smartu. N-o bag in seama, nu mai sunt de varsta ei.
In fata mea doua babe-doua doamne, mirosind a deodorant cu iz puternic de insecticid, amestecat cu tamaie si naftalina. Au ifose de profesoare la pensie, merg la manastire sa se roage la Sfantulita. Vreau sa schimb locu’ dar nu vad altul liber.
Imi apropii pleapele, facandu-ma ca nu bag pe nimeni in seama si ascult obligatoriu conversatia lor insipida si inodora. Cotcodacira ele cam un sfert de ora, pana ce una obosi si incepu sa caste, probabil ca obosise.
Aia treaza, scoase din poseta o carticica de rugaciuni cu o coperta pe care era fotografia lu’ popa Arsenie Boca, ala care a simpatizat cu legionarii. Mangaie fotografia lu’ Boca, se inchina si il pupa, cum face Iordanescu cu iconitele lui pana sa inceapa meciu’.
Citi ea cam un sfert de ora, se incina, inchise carticica, inchise si ochii si bolborosi asa din buze numai pentru ea, fapt ce ma convinse ca stia carticica pe de rost, dar o citise numai asa de pamplesir. Il pupa din nou pe popa, se mai inchina odata, il mai mangaie pe popa si-si puse cu multa delicatete carticica in poseta. O apuca cascatu si adormi.
Daca babele se linistira, neavand la ce sa ma mai uit, arunc cu coada ochiului pe smartu duduii de langa mine. Il butona agitata, corespondand cu cineva:
-sal, adica salut, zice ea
-sal, raspunde un el sau o ea
-c f, adica ce faci, intreaba ea
-b, adica bine, raspunde un el sau o ea
-eu ns, adica nasol, sau naspa, sau nesatisfacator, raspunde ea
-dc, adica de ce, intreaba un el sau o ea
-nu mia venit (fara despartire intre pronume si verb)
-ns o compatimeste un el sau o ea
-magarule … (de data asta scrise cuvantul intreg), imi dau seama ca-i scrise unuia vinovat de ceva.
Se opreste din scris si-l apeleaza. Il porcaie cum ii vine la gura. Se sperie si babele motainde si ciulesc urechile sa prinda toata conversatia. La sfarsitul reprezentatiei o intreabara ce i-a facut ala de l-a mascarit asa. Duduia suparata le-o taie scurt:
-Zat fa, cloantelor !
Babele cu ifose de profesoare pensionare inghit in sec si tac. Numai eu stiu ce-a patit duduia si zambesc satisfacut. Ciufulita ma vede si ma pune la punct:
-Sictir ba, martalogule !
Inghit in sec si ma fac ca nu mi-a zis mie martalog, sa nu se prinda lumea.
Privesc nevinovat pe geam, sa vad de ce s-a blocat circulatia. In fata noastra apar niste marcaje galben-negre, specifice, cu santier in lucru si cu o pancarta mare cu un Dorel care dadea la lopata. Aici e de munca, imi zic.
Peste cam o suta de metri il vad si pe Dorel cel adevarat, chiar dand la lopata cum indicase indicatorul si altii vreo sapte-opt insi agitandu-se in jurul lui si dandu-i indicatii pretioase. Dorel se misca cu talent, el munceste, nu gandeste, nu asculta indicatiile.
La intoarcerea spre casa, cam acelasi fel de lume in autobuz. Le vad si pe cele doua babe-doua doamne, pareau obosite dar linistite si incarcate de evlavie. Erau incarcate de carti si pliante bisericesti, luasera de toate alea, matanii, iconite, cruciulite, tamaie, lumanari, ulei de candela.
”Si da-ne noua doamne, cat mai multe proaste la biserica.” ar fi zis nea Ilie Moromete.
De data asta il aveau pe popa ala in postere mari, colorate, format A3. Frumos era ma, al dracu popa, d-aia mor proastili dupa el.
Si celelalte figuri din autobuz imi pareau cunoscute. Pe duduia ciufulita n-o mai vad, ce bineee !
Sosesc pe unde era restrictia de viteza. Dorel sedea pe marginea santului, jupuia pielita salamului si manca. Ceilalti care de dimineata erau cu agitatia si indicatiile, se retrasesera la umbra si seveau cate o bere, trecandu-si bidonul din mana in mana.
Ramasesera in strada numai doi ciumeti imbracati in hainili statului, care dirijau circulatia. Ei chiar aveau treaba pe liparul asta de soare.
Pe la toate carciumile intalnite in drum si d-astea sunt la tot pasul, se adunasera deja barbatii insetati, sa-si ia berea cu teveau redus.
In stilul asta o sa facem si autostrada Transilvania si Pitesti–Sibiu si inca neproiectata Pitesti-Craiova, fara Rus de la Cluj la transporturi, fara ghiaurul Ponta la Istambul, operat la rotula de jos.
Daca vrei sa mai vezi una-alta, ce mai e, cum mai e prin tara asta, scoala-te de dimineata si porneste asa, la intamplare spre nicaieri. Vei vedea Romania profunda.

P.S Nu imi arog acest text. L-am primit de la un amic (pe care il banuiesc de mai mult timp, de ceva talent literar, desi nu vrea sa recunoasca sub nicio forma ca ar scrie astfel de compuneri ?!) pe e.mail (scriind la subiect – “Colegul meu de la scularie a compus ceva.”). Mie mi-a placut textul, care arata fata reala a tarii, vazuta pe geamul autobuzului, daca vrei sa calatoresti prin tara, fara grija de a intarzia la o intalnire de afaceri sau pur si simplu pentru ca nu ai altceva mai bun de facut.

…. Sfaturi pentru o bătrânețe liniștită …. fericita, fara alte probleme deosebite …. doar varsta

septembrie 6, 2014

Am primit acest articol de la un amic, care la randul sau l-a primit de la autoare, cu permisiunea de a-l face public. Un articol plin de invataminte, de luat in seama, atat de catre tineri, cat si de catre cei aflati deja la varsta a 3-a.

..Sfaturi pentru o bătrânețe liniștită..
de Liliana:

Adesea auzim „Ce vei face la bătrâneţe ?” şi spunem „Nu apucăm noi pensia.” sau „Să ajung până acolo şi văd eu ce voi face.”
Fiecare etapă din viaţă durează aproximativ 20 ani. Când ne organizăm viaţa nu luăm în calcul ultimii 20 şi totuşi ei reprezintă un sfert din viaţa noastră. Preferăm să abatem discuţia sau să evităm asemenea gânduri.
Dar dacă totuşi ajungem să trăim mult ? Încerc să-mi imaginez puţin o astfel de viaţă…
Te deplasezi din ce in ce mai greu, piaţa e departe, magazinele la fel, nu mai poţi căra, nu mai poţi conduce, oboseşti cumplit când urci sau cobori scările, poate chiar nu le mai poţi urca deloc pentru că te foloseşti de un cadru ca să poţi merge.
În cadă nu mai poţi face baie pentru că ai probleme cu inima sau rişti să nu te mai poţi ridica ca să ieşi din ea. Instalaţiile sanitare cedează una câte una… meşterii sunt neserioşi şi scumpi ….
Uiţi mereu că odraslele tale s-au maturizat de foarte mult timp şi atâta îi cicăleşti, atâta îi cerţi că n-au facut nimic din ce ţi-ai fi dorit tu să facă în viaţă încât acum te sună doar de Paşti şi Crăciun ca să vorbiţi scurt şi sec şi întotdeauna închei discuţia cu un reproş.
Prieteni nu prea ai pentru că ai devenit ursuz şi te vaiţi prea mult. Și ei la fel, aşa că nu te mai sună decât rar.
Te-ai mutat la ţară ca să ai grădină mare, linişte şi aer curat. Acum nu mai poţi lucra grădina, e plină de bălării şi ai prea multă linişte.
Spitalul e departe şi noapte de noapte adormi cu teama că ţi se poate face rău şi n-ai pe cine chema să te ajute pentru că toată viaţa te-ai certat cu vecinii.
Vederea ţi-a slăbit şi nu mai poţi face ce-ţi plăcea cândva să faci (să citeşti, să meştereşti, să coşi), iar de TV te-ai săturat până peste cap.
Casa te ruinează ca s-o încălzeşti iarna şi eşti nevoit să te refugiezi în cea mai mică cameră şi să stai cu pătura pe picioare toată ziua. Dacă ai marele noroc să mai fie lângă tine perechea de-o viaţă, în loc să vă acceptaţi neputinţele reciproc, să râdeţi, să glumiţi, să jucaţi canasta sau remi vă certaţi din orice, nimic din ce
face celălalt nu e bun.
Mă aflu în Germania pentru două luni, atât cât durează vacanţa de vară, acel lung concediu datorită căruia sunt atât de invidiaţi dascălii. Mi-a încolţit în minte ideea de a mă pune în slujba unor oameni care chiar au nevoie de mine şi de-a le fi de ajutor din mai multe motive: primul motiv ar fi (sinceră să fiu) cel financiar – gândul că în două luni câştig cât în zece luni în învăţământ m-a impulsionat mult să plec.
În al doilea rând am simţit nevoia unei ruperi de ritm, o schimbare care ştiam că mă va afecta într-un fel sau altul. O altă rutină mă va determina să-mi revalorizez viaţa.
Acasă au rămas soţul şi baiatul care a împlinit 15 ani zilele trecute şi care aşteaptă un cadou consistent la revenirea mea.
Pentru ei înseamnă dezvoltarea şi descoperirea de noi abilităţi: gătesc singuri, fac curăţenie singuri, îşi spală şi calcă singuri.
Pentru că vor face toate astea singuri timp de două luni, la 1 septembrie vor primi 10 mii lei. Nu-i rău.
Când le-am spus ce gând am şi ce argumente am adus, au analizat ei şi-au dezbătut problema, apoi mi-au dat acceptul să plec.
Am (re)descoperit un nou sentiment: dorul de casă… de departe, toate par altfel… motivele pentru care imi cicăleam puştiul sau aveam discuţii cu soţul mi se par acum aiurea.
Aici conştientizez cum n-aş fi făcut-o acasă că simplul fapt că am doi copii sănătoşi şi întregi la minte şi trup şi un soţ aşişderea, că avem casa noastră şi tot ce ne trebuie în ea, că avem amândoi serviciu, câţiva prieteni de nădejde, că părinţii pe care încă îi mai avem sunt sănătoşi şi autonomi. Ar trebui să mulţumesc în fiecare clipă. De asta mi-am dorit să plec şi de asta mă bucur enorm să revin acasă.
Lucrul cel mai minunat care mi se întâmplă aici e că am timp pentru mine cum n-am avut niciodată. Petrec mult timp doar cu mine şi cu gândurile mele. Acces la Internet am doar o oră pe săptămână şi asta e foarte bine.
Civilizaţia e departe de mine, casa e cocoţată pe-un deal de unde se vede Rinul în vale şi centrul localităţii. Până acolo fac în pas alert mai bine de 40 minute. Am fost pe jos să văd Rinul şi mi-au trebuit două ore şi jumătate ca să mă duc şi să revin.
În zare se văd blocurile oraşului din apropiere, Koblenz. Casa e construită pe un teren în pantă, astfel că din stradă intri în pivniță, parterul e de fapt la etaj, iar din mansardă mergi direct în grădină. Toată grădina e terasată astfel încât are multe porţiuni orizontale în trepte. Interesant… şi frumos.
Mă uit la oamenii de care am grijă, le urmăresc rutina zilnică şi încerc să mă imaginez la vârsta lor.
Frau Hildegard are 82 ani, cu mintea foarte limpede, aude perfect, în schimb nu mai vede aproape deloc şi se deplasează foarte greoi în baston sau cu cadrul de mers. O incontinenţă păcătoasă o obligă să poarte mereu Pampers.
Ochii n-o mai ajută să facă ce făcea cândva, nu mai poate citi, la televizor vede doar lumini şi umbre şi doar ascultă, nu ştie cât e ceasul, nu poate aprinde singură plita ca să gătească, nu poate pleca singură de acasă, nu poate vedea ce pastile trebuie să ia, nu ştie câţi bani mai are în cont, nu-şi poate cumpăra ce-i place…off!
Toate aceste neajunsuri o determină să-şi dorească să fie mereu în centrul atenţiei, să fie întrebată mereu ce-şi doreşte, să petreacă mult timp în compania cuiva… Îşi sună zilnic prietenele şi stă de poveşti cu orele spre disperarea lui Herr care o cronometrează de fiecare dată şi-o intreabă: „Mai ai ?”
Herr Helmut are 87 ani şi rezolvă Sudoku mai repede ca mine, nu mai aude bine, în schimb vede perfect, merge în baston şi oboseşte extrem de repede din cauza unei insuficienţe respiratorii şi a problemelor cardiace. Este foarte econom, nu risipeşte nimic din ce nu trebuie risipit.
Găteşte foarte bine, de fapt el găteşte pentru toţi trei, eu doar îl asist, îl ajut şi scriu reţetele în româneşte ca să ştie următoarele românce, care vor veni să-i ajute în casă ce şi cum mănâncă ei. Ideea asta i-a plăcut mult şi mereu îmi explică toate detaliile.
A lucrat la căile ferate şi are o mulţime de enciclopedii despre trenuri. Cândva a fost pasionat de păsări, le fotografia… le cunoaşte pe toate.
Pentru faptul că nu ştiu germana foarte bine comunic destul de anevoios cu ei. Acuma e mai bine, dar la inceput a fost cumplit. Dar aplic cu mare succes „Metoda Achim” aşa am denumit-o în amintirea bunului prieten de familie Gabi Achim, care mereu făcea boacăne şi mereu rânjea tâmp de te pufnea râsul şi nu te puteai supăra pe el.
Ei bine, metoda asta funcţionează perfect. Zâmbesc şi ridic din umeri ca o toantă şi-mi cer scuze.
Sfaturi pentru o bătrânețe fericită.
Am scris mai jos câteva gânduri de care aş vrea să ţin cont în viitor şi care mă gândesc că poate vor fi de folos cuiva… sau măcar să invite la reflecţie…
Ideile sunt de-a valma, aşa cum mi-au venit în minte. Deci, ce am învăţat îngrijind pe Frau Hildegard (82) şi Herr Helmut (87) timp de două luni în Germania:
1. Că trebuie să te ingrijeşti de venitul tău la bătrâneţe încă de pe vremea când poţi s-o faci. Cheltuielile, deşi scad pe de-o parte (nu mai cumperi atâtea haine, nu mai călătoreşti atât de mult, nu mai pleci în concediu, copiii sunt pe picioarele lor), cresc mult pe de alta (medici, medicamente, deplasări, meşteri pentru reparaţii, ajutor menaj).
2. Că trebuie să ai lucruri de calitate în casă şi cât eşti încă în putere să pui totul la punct pentru urmatorii 20 ani (instalaţii sanitare, electrice, electrocasnice, acoperiş, gard, mobilă etc.
3. Că trebuie să faci eforturi permanente să fii la curent cu tehnologia (pe cât posibil). E greu să ai 80 ani şi să nu ştii să foloseşti un telefon mobil, să butonezi o telecomandă, să foloseşti un bancomat (exemple contemporane).
4. Că trebuie să te ai bine cu vecinii.
5. Că trebuie să ai prieteni buni şi de nădejde, că trebuie să fii tu un bun prieten. Să-i suni, să vă întâlniţi, să organizaţi acţiuni comune. Să-i feliciţi la aniversări şi să le faci cadouri simbolice.
6. Că trebuie să fii cât mai activ. Dacă laşi garda jos puterile tale vor scădea foarte rapid.
7. Că trebuie să-ţi dezvolţi ai o paletă largă de hobby-uri şi de activităţi extraprofesionale încă de pe-acum, cât eşti încă valid şi trebuie să iei în calcul că bătrâneţea aduce cu ea multe neputinţe pe diverse planuri. Dacă toată viaţa ai citit sau ai privit la tv, dacă ajungi sa-ţi pierzi vederea eşti terminat. Ziua trece
îngrozitor de greu privind în tavan.
8. Că e înţelept să te îngrijeşti cât eşti în putere să achiziţionezi aproape de casă o palmă de pământ pe care s-o poţi lucra, să ai un pom, să faci mişcare, să te simţi util, să ai o legumă sau un fruct proaspete şi sănătoase.
9. Adună amintiri frumoase. Rânduieşte-le frumos în albume şi cutii. Completeză un jurnal cu evenimentele importante şi scrie câteva rânduri despre ele. Acum nu realizezi ce vor însemna ele atunci.
10. Împacă-te cu copiii tăi. Respectă-le alegerile, încurajează-i mereu şi roagă-te să le fie bine.
11. Fă eforturi permanente să faci să fie armonie şi înţelegere în familie. Respectul şi toleranţa să fie cuvinte de ordine. Vine vremea când doar ele vor mai conta;
12. Îngrijeşte-te de sănătate cât mai bine. Impune de pe-acum un stil de viaţă şi o alimentaţie cât mai sănătoase: cât mai multă apă, cât mai multe alimente neprelucrate termic, cât mai puţină carne, „sare, zahăr şi grăsimi” cu moderaţie, ulei de măsline, miere de albine, mese la ore fixe, bioritm, mişcare, sport, prieteni, activităţi sociale, hobby-uri, curăţenie (trup şi casă), activităţi mentale și lista e lungă. Fă-ţi o dantură de calitate.
13. Descotoroseşte-te de ce nu mai ai nevoie în casă. Evită să aduni lucruri care nu-ţi vor folosi nicodată.
14. Începe să fii econom. Nu risipi fără rost resursele.
15. Dacă îţi vei construi o casă ia în calcul eventualitatea că poţi trăi cel puţin 90 ani şi că un sfert din viaţă puterile tale nu vor fi nici pe departe cele de acum. N-o fă mare. Copiii cresc repede şi-şi iau zborul. Dacă totuşi vrei o casă mare şi-ţi poţi permite, proiecteaz-o în aşa fel încât, fie să poţi locui cu copiii si familiile lor (lucru puţin probabil), fie să poţi închiria o parte din casă fără să fii deranjat sau să deranjezi sau, de ce nu, să oferi găzduire contra ajutor menajer. Dacă poţi, mai bine investeşte într-o a doua locuinţă care poate fi inchiriată sau dăruită copiilor.
16. Nu te gândi să te muţi la pensie la ţară decât dacă ai confort (apă, gaz), căi de comunicaţii bune şi un oraş aproape şi doar dacă ai crescut la ţară. Altfel, o schimbare prea radicală după pensionare va fi greu de asimilat. Primii ani îţi va fi bine, dar apoi va începe să-ţi fie greu.
17. Gândeşte-te că la pensie va trebui să ai cu ce-ţi umple timpul. Învaţă să pictezi, să bricolezi, să grădinăreşti… orice îţi poate umple timpul şi, de ce nu, să-ți aducă un venit.
18. Învaţă să acorzi primul ajutor, să faci injecţii şi masaj terapeutic.
19. Fii îngăduitor cu cei vârstnici şi neajutoraţi. Ei nu vor să fie aşa… Nu vor să fie neputincioşi, ursuzi, nefolositori. Dacă nu-i poţi ajuta într-un fel sau altul, măcar nu te mai supăra pe ei când îţi încurcă treburile în goana ta zilnică.
20. Fii cât mai apropiat cu părinţii tăi. Dacă eşti departe de ei sună-i cât mai des, lasă-i să te cicălească fără să te enervezi, ascultă-le aceeaşi întâmplare spusă şi data trecută. Când mergi în concediu nu te du ca musafir, pune în portbagaj trusa cu scule şi pune la punct ce e de reparat, ajută-i, cumpără-le ce le trebuie sau ştii tu că le-ar uşura bătrâneţile.
Lista o poate completa fiecare cu ce mai întâlneşte pe parcurs. Din fericire avem mulţi bătrâni în jur şi multe exemple bune şi rele de învăţat din ele. Nu ne putem plânge nimanui mai târziu spunând că n-am ştiut.
Ideea e simplă… dacă nu începi să faci nimic din toate acestea încă de pe-acum… vei fi condamnat la o bătrâneţe nefericită. Aşa gândesc eu acum. Punct.

Cautatorii de aur

noiembrie 15, 2010

Un comentariu recent, la un post scris de mine in noiembrie 2009, mi-a reamintit ca a mai trecut inca un an, de cand pe acest blog, incerc sa-mi dau cu parerea despre unele evenimente zilnice, pe care le observ, placute mie sau pe care le dezaprob, sa-mi „descarc” oarecum sufletul si mintea de ceea ce ma apasa, sa ma „luminez”, postand o noua reteta culinara, facuta de mine, in bucataria familiei, sa-mi amintesc de multele perioade fericite din viata mea, dar sa ma si intristez, cand rememorez aspecte nu tocmai placute sau unele trairi intense ale anilor care au trecut.

Titlul mi-a fost sugerat de filmele western pe care le vizionam, prin anii ’70, la cinematograf si mai tarziu, pana la inceputul anilor ’90, la televizor, filme in care barbati puternici si „salbatici”, chemati de mirajul aurului, plecau sa-l caute pe meleaguri nedestelenite, in vestul salbatic, al Americii.

Fiul meu cel mare, fara a fi tentat neaparat, de aurul iluzoriu, recent, a renuntat sa lupte cu situatia neclara din tara, cu nesimtirea si debandada care ne-a coplesit pe toti, in ultimii ani, creand o atmosfera de teapa, dezgust, sila si aroganta, specific damboviteana. Copilul meu, matur acuma, si-a luat viitorul in mana si s-a decis sa plece din tara sa, unde s-a nascut, a crescut si a invatat. Nu cred ca a fost un pas usor, pentru el. Nu vreau sa cred ca a plecat in necunoscut. A plecat cu anumite castiguri deja asigurate, care sa-i permita un trai decent, in Canada. 

Desi comunicam aproape zilnic, pe internet, parintele din mine, nu poate fi linistit. Pozele cu apartamentul inchiriat, cu locurile unde a decis sa se stabileasca (curate, linistite, fara zarva infernala, creata de politicieni nevolnici), actele de rezidenta, deja primite, intr-un termen scurt, nu ma fac mai putin ingrijorat. Poate aceasta este menirea parintilor, sa fie mereu preocupati de ce fac copii lor.

Incerc sa inteleg de ce a fost nevoie sa plece. De ce a trebuit sa dea curs (vorba vine), indemnului unui presedinte nevolnic, facut fiilor patriei – sa paraseasca tara, pentru a munci printre straini, daca vor sa castige bani mai multi si sa se realizeze in timp scurt ? Cum s-ar simti oare, ca parinte, acest conducator vremelnic al tarii, daca copii lui ar emigra, satui de harababura creata in tara si cu largul concurs al tatalui lor, in aceste perioade de timp, cand omul (fost maimuta), a redevenit animal (insa, animal social), in lupta cu viata de zi cu zi, cu haosul creat, in aproape toate domeniile si care tinde sa se generalizeze ?

Sunt trist, bulversat, dezamagit, nu ma pot concentra pe lucrarile mele, care stagneaza. Nu-mi gasesc locul. Incerc sa nu arat tot ceea ce simt, tin in mine si ma consum, pentru a nu transmite starea mea, sotiei, care reactioneaza ca mama, in felul ei.

Parintele din mine nu poate intelege. De ce ne pleaca copii de langa noi, sa-si caute linistea pe alte meleaguri ? De ce nu lupta, sa schimbe ce este rau, sa-i inlature pe simulanti, profitori si gargaragii ? De ce sa nu plece din tara (dar cine i-ar primi ?!), acestia, din urma ?

Daca copii mei vor citi aceste randuri, cu siguranta ma vor intelege, completand doar, tot ceea ce am incercat sa le transmit de-alungul anilor. Ei stiu ca noi, parintii lor, le dorim tot binele din lume, indiferent de ceea ce au decis sau vor decide, sa faca cu viitorul lor. Noi parintii, am incercat sa le oferim tot ceea ce am putut. Nu stiu daca am si reusit. Nu ne-a fost chiar usor. Acuma cand sunt pe picioarele lor, deciziile le apartin.

Cred in viitorul copiilor mei. Voi incerca sa le fiu alaturi, impreuna cu mama lor, ori de cate ori vor considera ca au nevoie de noi, de sfaturile noastre, de prezenta noastra, de orice altceva.

Asa cum parintii si bunicii nostrii (Dumnezeu sa-i odihneasca, pe acolo, pe unde se afla ei acuma !), au incercat sa ne transmita noua parintilor (la vremea noastra), incerc sa le transmit copiilor mei, un mesaj – viata este o lupta continua. Conteaza mult, cand te decizi, unde, cum si in ce fel, o vei face, fara a uita insa, de locul de unde te tragi, de cei dragi si apropiati tie.

Barosul puterii zdrobeste cetateanul pe nicovala saraciei

iunie 15, 2010

Am incercat sa ma detasez de evenimentele actuale (greve, proteste la tv si in presa, luari de pozitii politicianiste ale opozitiei, etc.), legate de anuntatele taieri masive de pensii si salarii, trambitate de goarnele puterii basesciene, care incearca sa convinga prostimea ca nu exista alte solutii, ca pierdem „pomana” de la FMI si UE, ca opozitia politica nu are solutii economice si financiare, ca doar puterea actuala este cea care detine secretul (!?) iesirii tarii din criza.

De fapt, singura frica adevarata a puterii este cea legata de pierderea ciolanului, a „facilitatilor” individuale si de grup oferite de licitatiile publice, de aranjamentele locale aducatoare de beneficii enorme pentru cei favorizati, regasite in conturi si declaratii de avere, pe care nimeni din institutiile abilitate ale statului, indiferent de partidul care se afla la guvernare, nu indrazneste sa le controleze cu adevarat, pentru a descoperii seva, de unde se trage averea politicienilor si a profitorilor din umbra ale „sponsorilor” politicienilor.

Nu pot sa nu-mi dau cu parerea, daca prin aplicarea aberatiilor tandemului Basescu – Boc, din bugetul familiei mele va disparea cca. 700 lei, nu pentru ca as saraci ireversibil sau as intra in incapacitate temporara (sau mai sti ?) de plata (uite ca m-am adaptat vorbelor politicianiste, ale farsorilor din politica damboviteana).

Nu pot fi de acord sa mi se taie din pensie, atata timp cat acesti asa zisi ganditori politico- financiaro – economici, actuali, nu au muncit alaturi de mine, in conditiile vitrege existente la locuri de munca cu pericol de incendiu, explozie, toxicitate ridicata, nu au stat ca si mine, departe de familie, luni de zile, prin delegatii care nu se mai terminau, nu au fost plecati de sarbatori de acasa, pentru a supraveghea activitatea din intreprinderi ale centralei, nu au avut ca si mine, in subordine si in responsabilitate, sute de lucratori, nu au stat impreuna cu mine, cu frica zilei de maine, pentru familie, in conditiile lipsei de posibilitati de aprovizionare sau a fricii, ca nu cumva copii, mici fiind, sa scape prin curtea blocului, vorbe auzite prin casa.

Nu pot fi de acord sa fiu solidar cu impostorii, deoarece tara trece prin greutati si criza. Ce vor sa dovedeasca, unii simulanti politici, ca ii doare soarta poporului, prin donarea salariilor ? Oricum nu scad din fondul de salarii, prin donarea salariului lor, operatiunea donarii fiind ulterioara incasarii banilor proprii, din socotelile bugetare.

Nu sunt de acord ca unii sa fie mai pensionari decat mine, cand este vorba de cifrele inscrise pe cuponul de pensie, atata timp cat nu au contribuit corespunzator la fondul de pensii.

Nu pot sa fiu de acord cu asa zisele facilitati acordate firmelor care trimit lucratori in somaj tehnic, de a fi scutite de plata contributiilor sociale, nu pot fi de acord cu ajutoarele de stat acordate regiilor autonome (!?) ale statului, care in plus nici nu-si platesc contributiile sociale.

Nu pot fi de acord ca sa existe sute de consilieri, pe langa sefi, in institutiile publice. Nu pot fi de acord sa fie platiti simultan, din bugetul public, cate 3-4 sefi pe acelasi post, in institutiile statului. Nu pot fi de acord cu legi facute pentru clientela politica, de partid sau cu numirea pe criterii politice, in functii cu responsabilitate publica, prin grave abateri de la constitutie, a unor cetateni agreati de partid. Nu pot fi, in general, de acord, ca in posturi cheie, de supraveghere si control, ale statului, sa existe numiri politice.

Din curiozitate, m-am uitat peste legile pe care isi asuma raspunderea guvernul Boc. La o prima vedere, exista unele categorii de lucratori/ pensionari, privilegiati si unele categorii, complet „omise” din lege.

Recalcularea pensiilor militarilor, ar urma sa se faca in decurs de 5 luni. Pai in conditiile, in care diminuarea pensiilor s-ar face doar pana la sfarsitul anului 2010 (dupa cum afirma unele goarne ale puterii), atunci, militarii ar suferi doar o luna, iar restul pensionarilor de rand, 6 luni.

Nu se pomeneste nimic de reducerea salariilor pentru functionarii de la guvern si de la presedintie, pentru angajatii serviciilor secrete. Dupa unele calcule, vazute prin presa, s-ar parea ca fondul de salarii pentru aceste categorii privilegiate se ridica la 40 % din fondul total de salarii bugetare, iar ca numar ar fi vorba de maxim 100.000 de salariati, din totalul de 1,4 milioane de bugetari. Probabil ca pentru acestia nu se pune problema de solidaritate cu prostimea.

Daca ar fi sa formulez o declaratie proprie de avere, nu stiu daca as gasi elemente cu care sa ma pot macar apropia de o comparatie, cu cel mai „nevinovat” politician sau sef din institutiile statului. Trompetele puterii (Udrea, Hoara, etc.) incaseaza din salarii si afaceri proprii, sume inimaginabile pentru cetateanul simplu. Pot fi eu solidar, cu acestia ? Poate ei cu mine.

Ma intreb, de ce presedintele parlamentului european, dupa nume polonez sau ceh, vine in Romania si declara in parlament, ca sustine programul de austeritate al guvernului Boc ? De ce nu zice la fel si in tara lui de origine, sa se reduca pensiile si salariile, daca programul Boc este asa de bun ? Sa fie preluat in UE, obligatoriu, de toate statele membre, magistralul program de redresare al economiei romanesti.  Sa fim seriosi. Incepe sa se vada adevarata fata a „rostului” si a costului integrarii Romaniei in UE.

Reducerea pensiilor afecteaza serios, cca. 80 % din pensionari. Multi dintre acestia vor ajunge la 350 lei pensie pe luna, nu se stie pentru cati ani de acum incolo. Legile lui Boc „uita” de cei care au lucrat in grupe de munca. Nu se zice nimic despre recalcularea din noiembrie 2005, cand pensionarii in baza Legii 3/1977 au pierdut (li s-au furat bani, din buzunar) 0,5- 1,5 puncte, din punctajul mediu calculat pentru pensie, adica la valoarea punctului de pensie de astazi (732, 8 lei), 3,5 – 10,5 mil. lei vechi. A nu se uita – pentru acesti bani, firma si salariatul au cotizat, corespunzator, la vremea respectiva, la bugetul asigurarilor sociale. Prin urmare, guvernantii nu pot invoca motivul ca nu s-ar fi cotizat. In urma recalcularii din 2005, pensionarii au ramas doar cu anii considerati ca vechime, la pensie. Este motivul pentru care guveranantii isi permit astazi sa afirme ca sunt milioane de pensionari cu contributie incompleta la sistemul de pensii (30 de ani, dupa Legea nr.19/ 2000). Incorect. Cand au iesit la pensie, s-a tinut cont la varsta dar si la calculul pensiei, in vechea lege existand prevederi de cotizare obligatorie – 20 ani pentru cei care au lucrat in grupa I-a de munca si 25 de ani pentru cei care au lucrat in grupa a II-a de munca (conform Legii nr.3/ 1977). Sunt hotarari ale Curtii constitutionale, despre astfel de cazuri. Am scris candva pe larg, despre aceste hotarari. Va fi interesant de vazut ce va decide CC, in perioada imediat urmatoare, cand se va pune problema sa-si  reduca singuri, unii pensiile aflate deja in plata, altii pe cele care urmeaza sa le incaseze cand vor indeplini conditiile de pensionare. 

Legile lui Boc amintesc doar de cei care s-au pensionat pe caz de boala. Fara a fi de acord cu pensionarea pe caz de boala, a celor care nu indeplineau conditiile de pensionare, ma indoiesc ca se vor gasi niste „profesionisti” ai puterii care sa poata combate un document medical aflat la baza pensionarii pe caz de boala. Se omite si urmarea retragerii deciziei de pensionare – procese ajunse la CEDO, unde statul roman nu a castigat, inca, niciun proces. Poate daca adevaratii vinovati (politicieni, juristi) pentru erorile judiciare ar plati din propriul buzunar, banii acordati de CEDO celor pagubiti, nu ar mai exista atatea procese pe rol.

Am vazut aseara pe ecrane o lozinca a unor protestatari impotriva masurilor anuntate de guvern – „Ati furat ca-n codru, va cantam prohodu”. Mult prea funebru, dar cat de adevarat. De fapt doar cantatul, ca nu se va intampla nimic spectaculos cu actualul guvern Boc.

Sunt doar, cateva aspecte ale modului cum sunt respectati cetatenii acestei tari, de catre politicieni. 

Nu este de mirare ca s-a ajuns la situatii in care parintii nu gasesc argumente suficiente pentru a le invoca copiilor lor, care se hotarasc intr-un tarziu, sa apuce calea strainatatii. Constienti de greutatile la care se expun, tinerii de azi, risca, fiind tineri, avand tot viitorul in fata. Doresc ceva mai mult pentru copii lor. Nici parintii lor, nu au dorit mai putin, pentru copii. Nu s-a putut ? De ce ? Intrebarea va ramane fara raspuns, cel putin pentru parinti.

Se desteapta, cumva, romanul de rand ?

mai 24, 2010

Citeam rezultatul unui sondaj CCSB, cu o singura intrebare, pusa pe strada cetateanului impovarat de grija zilei de maine, in conditiile creizei actuale – 91 % dintre romani ar dori reintroducerea pedepsei cu moartea.

M-am intrebat care ar putea fi rata de participare la un referendum national, pe aceasta tema si am concluzionat ca s-ar prezenta la vot mult mai multi cetateni dacat la ultimele alegeri prezidentiale.

Nu cred ca romanii sunt rasisti sau intoleranti, ci doar satui de crime, violuri si pedofilie, de atacuri armate in plina strada si in plina zi, de batai ca-n filme intre clanuri mafiote, tiganesti, de jafuri financiare gen FNI sau Caritas si de „aranjamente” fiscale si licitatii trucate, in numele democratiei, doar pentru o mana de profitori ai tranzitiei.

Cred ca cei intervievati erau in cunostinta de cauza, erau patiti sau fusesera martori la cel putin una dintre „manifestarile” pentru care ei considera utila reintroducerea pedepsei cu moartea. Sigur erau informati in legatura cu subiectul intrebarii, nu cum s-a intamplat la ultimul referendum, cu unicameralul, cand cei putini prezenti la vot au pus degetul unde s-a nimerit. Nu cred ca s-a gandit vreunul dintre cei intervievati, la mila fata de aproapele sau devenit criminal, considerand ca nici cel care practica fapte certate cu dreptul de a trai in colectivitate, nu are mila fata de victima sa.

Vezi la stiri, cum tot mai multi tineri sunt adunati de pe strazi si dusi la dezintoxicare. Magazinele de vise, care vand plante etnobotanice prolifereaza si umplu buzunarele unor asazisi investitori sau comercianti. Se profita doar de vidul legislativ existent sau de lipsa unei maini forte, care sa pedepseasca crunt pe cei vinovati. OUG nr. 6/ 2010 stabileste un numar de plante etnobotanice, interzise la comercializare. Am vazut la televizor, cum un comerciant declara senin, ca va aduce alte produse, neinterzise. De ce ? Simplu. Nu-l interesa sanatatea tineretului tarii, doar profitul propriu, rapid si substantial. Era destul pentru el daca vindea 2-3 luni, noile plante etnobotanice, pana se interziceau si acestea prin lege.

Nu cred ca ar fi vorba de lipsa de democratie, cand este vorba de sanatatea unei natiuni, daca s-ar interzice prin lege toate plantele etnobotanice cunoscute, inclusiv derivatele lor, mentionate in cataloagele internationale de profil pentru produse periculoase.

Chinezii cand prind traficanti de droguri, intai le taie mainile si apoi ii impusca in ceafa, in cadrul unor executii publice, in piete. O fi bine, o fi rau ? Nu stiu. Este sigur insa – chinezii inainte de a incalca legea drogurilor, se gandesc bine.

Ce vedem la noi ? Traficanti si comercianti care se imbogatesc fara limite, care stau la masa cu politicieni, interlopi oaspeti de seama ai unor ministrii, aceeasi interlopi care nu de putine ori sponsorizeaza serbari campenesti in timpul unor campanii electorale ale politicienilor. Achizitii publice trucate sau incredintate direct fara licitatie sau fara concurenta. Beizadele ale unor politicieni sau ale unor „avuti” locali care dau iama prin baruri, care vorbesc tare pe strada, care conduc masini puternice cu viteza mare, in sunete ascutite de manele si care nu de putine ori produc accidente de circulatie soldate cu victime.

Ce vor in prezent, politicienii nostrii ? Incearca sa ne convinga cum ca o stafie criminala (cum era un titlu intr-un ziar) bantuie Romania. Stafia fiind de sorginte bugetara sau pensionara. Ei politicienii, nu au nicio vina pentru actuala situatie economico- financiara, dezastruoasa, in care se afla tara si simplii ei cetateni, cetateni care nu sunt mana in mana cu puterea.

Ce ne dorim de fapt, noi cetatenii de rand ai acestei tari ? Sugestiv mi s-a parut un titlu dintr-un ziar – ne dorim sa avem, sa putem, sa facem si prea rar ne dorim sa fim. Frumos, real, in firea lucrurilor. De ce nu si in sufletul fiecaruia dintre noi. Simple cugetari ? De ce nu, dovedim astfel ca existam. Prea des suntem necuvantatori si ne ascundem in noi insine. De ce nu spunem mereu, ce gandim ori simtim ? De ce nu actionam la primul impuls ? De ce ne lasam calcati mai mereu, in picioare, de nevolnici ? De ce procedam mai mereu, precum in vechiul banc, cand doi amici se intalnesc pe o banca in parc si unul il intreaba pe celalalt – stai si cugeti sau doar stai ?

Ce mai freamat, ce mai vuiet

mai 2, 2010

Parca nici nu a fost 1 Mai, adica, vreau sa zic ziua internationala a muncii, nu ziua internationala a celor ce muncesc, cum se zicea pe vremea lui Ceasca. Nu mi-am propus sa analizez – cine isi permite azi si cine nu, sa munceasca. Se pare ca in viziunea actuala, nu conteaza decat ce pui in traista, nu conteaza daca muncesti sau nu. Sa fie clar, in randul celor care muncesc cu adevarat, nu pot sa-i includ pe cei care profita de pe urma afacerilor cu statul, pe cei care fura de la ceilalti, pe cei care traiesc din invarteli. Desi, daca ma gandesc putin si acestia „muncesc”, in felul lor.

Sotia mea se plangea, ieri, ca nu a auzit toata ziua, la radio-tv, muzica patriotica (de ce, nu ?), care se canta pe vremuri, de 1 Mai. Oare de ce ? Dupa cate imi amintesc eu, Ciprian Porumbescu nu le-a avut cu comunismul. Muzica aducea doar un omagiu muncii – „Si ei azi sarbatoresc, 1 Mai, muncitoresc”. 

Nu am amintiri grozave legate de prima partea a zilei de 1 Mai, cand de regula eram obligat sa particip, pe baza de tabel, cu semnatura, la marea defilare, cu steaguri si plancarde. Dar parca, pentru ce urma „obligatiei de serviciu” – serbarea campeneasca in aer liber, cu mici si bere, in sunet de fanfara, merita sa stai „drepti” 3 ore, pentru a beneficia ulterior, tot restul zilei, de primavara, de deconectare totala, sa profiti de prilej pe a se lansa noi bancuri cu Bula, in cercul restrans de prieteni, iesiti cu familia la iarba verde.

Ieri, opozitia a renuntat la „pomana electorala”, cu mici si bere. A strans o mana de trepadusi de serviciu, ai partidului, pentru a organiza in mai multe orase, mitinguri de protest impotriva guvernarii actuale.

Guvernantii au uitat, ca de obicei, tot ce tine de traditii, daca acestea nu folosesc la reclama politica ieftina. S-au afisat doar la mare, unde s-a dat startul unei noi „afaceri turistice”, in spiritul si folosul politic al partidului de guvernamant.

La iarba verde, nu mai e niciun loc, unde sa te poti aseza, pe marginea raului, pentru ca s-a dat in proprietate la oameni, inclusiv albia raului (albie, pe care legea stramoseasca o considera bun comun, al obstei), pentru „a nu mai face gat” ca fosta lor proprietate a intrat in posesia vreunui profitor local, al tranzitiei.

Daca te duci in parc, nu poti sa stai linistit, de racnetul si vaietul manelist, care inunda eterul.

Impreuna cu sotia, am dorit sa sarbatorim, ieri, 1 Mai, cu ceafa de porc la gratar, mici si bere. De dimineata, am facut o plimbare prin market-uri, am achizitionat ce era nevoie si am parcat acasa, in bucataria de bloc.

Nu am iesit la iarba verde, pentru ca acum doi ani am fost „alungati” de bodigarzi, de pe malul apei.

Am pus gratarul pe aragaz si berea in frigider, la rece. Am facut o salata mare, cu verzituri de sezon.

Am sarbatorit in duo, eu si sotia, copii nostrii fiind plecati fiecare pe la treburile lor, fratii si surorile, fiecare pe la casele lor, iar parintii nostrii nemaifiind printre noi.

Am pus pe calculator, muzica de-a nostra, populara si lautareasca veche. Nu am avut un CD sau inregistrata, melodia lui Ciprian Porumbescu. Pacat. O voi procura, pentru viitor.

Sa fie nostalgie ? Poate, doar pentru serbarile campenesti de la iarba verde, la care participam, cand erau copii mici. Poate pentru reuniunile de familie, la care ne strangeam, uneori (mai ales daca se nimerea sa fie si ziua de Paste), 15-20 de persoane (parinti, copii, nepoti), cu ocazia zilei de 1 Mai.

De ce ?

noiembrie 12, 2009

De ce trece timpul atat de repede ? Nu stiu daca poate da cineva un raspuns ferm la aceasta intrebare.

Au trecut 3 ani de cand scriu pe acest blog. Este mult, este putin ? Vreau sa cred ca am devenit mai intelept, ca blogul m-a ajutat sa ma exprim si de ce nu, sa ma fac oarecum, auzit. Astazi cand oamenii normali (asa cum vreau sa cred ca sunt) au putine sanse sa fie auziti, cred ca am realizat ceva, mi-am spus parerea, asa cum m-am priceput, asupra unor evenimente produse in viata noastra de zi cu zi. Am scris retete de bucatareli inventate de mine, mostenite de la parinti sau experimentate dupa diverse „inspiratii” si „adaugite” dupa gustul meu.

De ce imbatranim ? Este in firescul vietii fiecaruia. Unii recunosc, altii se indoiesc ca pot si ei sa inainteze in varsta.

Nu sunt batran, dar nici nu as putea spune ca mai sunt vreun tinerel. Nu ma lasa oglinda, dimineata cand ma spal pe ochi si ma barbieresc, sa nu vad ca anii trec. Te simti batran atunci cand vrei tu, nu cand ti se albeste parul sau iti creste burta. Oare sa fie chiar asa ?  😛

Cand copilul tau se uita cu o mimica expresiva, la o poza recenta cu parintii sai, facuta de aproape, in aer liber, marita pe calculator si tu ii observi reactia involuntara, nu poti sa te faci ca nu vezi cum trec anii si peste tine.  🙂

Cand iti amintesti ca au trecut 42 de ani de cand ti-ai vazut primul dintre nepoti, la maternitate si ii dai telefon sa-l feliciti de ziua lui, iar nepotul iti zice – sarut mana (el care mereu mi-a zis pe nume, iar cand era mic imi zicea fratele meu, unchiul Gigi), nu poti sa te faci ca nu bagi de seama cum trec anii.   😦

Cand iti amintesti ca in urma cu 20 de ani, cand erai in delegatie prelungita la Turnu Severin si in seara zilei de 09 noiembrie 1989 te uitai pe sarbi la televizor si nu pricepeai ce se intampla, de ce erau cocotati, o multime de oameni pe zidul Berlinului, care incercau sa-l darame, este greu sa treci cu vederea succesiunea anilor.  😦   A doua zi, cand am aflat de la cei care pricepeau sarba, ca est germanii primisera liber sa treaca in Germania de vest, am sperat ca se apropie evenimente care vor schimba multe in Europa de est.

Cand pleaca dintre noi, 2 fiinte dragi tie, la interval mult prea scurt de timp ca sa nu te marcheze si in acelasi timp iti dai seama ca ai ramas printre cei mai in varsta din familie, dintre rudele apropiate si dintre amicii tai, nu poti sa te faci ca pe tine nu te atinge trecerea anilor.  😀

Am inteles tarziu, de ce parintii mei erau ingrijorati ca nu ma mai insor (lucru care s-a intamplat tarziu, dupa parerea lor, la 31 ani). Voiau sa-si cunoasca nora, nepotii si de ce nu, chiar stranepotii. Parintii si socrii mei au avut aceasta sansa. Si eu vreau sansa lor.  😉

Sunt constient de trecerea anilor. Nu ma simt batran, sanatos sa fiu. Sunt deschis la nou si curiozitatea nu m-a parasit inca. Inca mai lucrez, pe firma mea. Inca ma mai lupt cu nedreptatea, indiferent de unde vine ea, chiar daca sansele de a schimba lumea, dupa chipul si asemanarea mea, sunt destul de mici. Totul este se crezi in steaua ta. Si eu cred.  8)

Numai la ei se poate

octombrie 14, 2009

Citeam o stire conform careia in urma unui audit independent asupra cheltuielilor facute de catre parlamentarii din Marea Britanie, in ultimii 5 ani, premierul Gordon Brown are de restituit peste 13.000 de euro din banii cheltuiti. Mai mult, premierul va coopera cu auditorul independent, pentru a restitui intreaga suma, cheltuita pentru lucrari de curatenie, gradinarit si decoratiuni interioare, in folos personal. Si alti parlamentari au fost nevoiti sa dea explicatii asupra unor sume incasate cu titlu de imprumut imobiliar, pentru plata chiriei membrilor familiei, pentru a plati ipoteci, pentru ingrijirea terenurilor de tenis si a piscinelor, pentru inchirierea de filme, etc. 

Atentie – la ei trebuie sa ai bonuri fiscale, pentru tot ce cheltuiesti, cat timp esti parlamentar. Trebuie sa ai conturile la vedere, sa declari tot ce castigi si incasezi. Parca este si la noi o asemenea prevedere legislativa, dar nu am auzit de auditori independenti.

Nu stiu ce putere are un aditor independent (!?), care verifica verifica modul cum se cheltuiesc banii publici, in tari cu democratii consolidate. Presupun ca este investit cu atributii, indatoriri si sarcini precise, printr-o lege aprobata in parlament, insusita de catre toate partidele (care nu s-a modificat prin zeci de ordonante ale guvernului – apropo, la ei o avea voie guvernul sa dea ordonante de urgenta ?), care in cazul Marii Britanii, are probabil vreo 60-70 de ani de cand se aplica.  😛

Am auzit si de judecatori independenti, probabil cei care judeca si decid si asupra rapoartelor si constatarilor acestor auditori independenti.

Nu stiu daca in Romania exista vreun organism independent care verifica cum se cheltuiesc in nume propriu, banii publici aflati la dispozitia parlamanetarilor, ministrilor si inaltilor functionari publici. Apar prin presa tot felul de „vesti” – cutare parlamentar sau ministru isi plimba cainele cu masina institutiei, merge la nunta sau la botezul unui membru al partidului, cu microbuzul  institutiei, face cadouri (se vad pungile cu inscriptia partidului sau a candidatului), in scop electoral, prin azile de batrani sau camine de copii defavorizati.

Presupun ca se fac si la noi controale de catre curtea de conturi, respectiv de catre ANI, dar nu am auzit sa se fi imputat vreunui „oficial”, cheltuielile facute in nume propriu. Putem sa tragem concluzia ca la noi parlamentarii si guvernantii sunt deosebit de cinstiti si nu pun laba pe banul public, pentru a-si achita cheltuielile proprii ?  😀

Saraca democratie damboviteana, multe are de suferit si inca va mai avea, multi ani de acum inainte. Multi tafnosi politici l-au blamat pe Silviu Brucan, care prin anul 1990 admitea ca in Romania, cam in 20 de ani, se va ajunge sa se poata vorbi de democratie. Iata ca au trecut cei 20 de ani, S.B a decedat intre timp, iar democratia romaneasca se zbate in continuare in nisipurile miscatoare ale coruptiei, demagogiei si populismului. Rezultatul se vede – saracie, somaj, lipsa de viziune economica, financiara si chiar politica, instabilitate, inflatie, neincredere interna si internationala in institutiile statului, inghesuire la coada, in sir indian, la atotputernicii zilei – la mana FMI, BM, UE.

Vom avea, noi cei mai in varsta, sansa, sa beneficiem de binefacerile democratiei adevarate ? Putem spera ? Ramane de vazut. Parca ar trebui, totusi, sa ne miscam mai iute. Avem cu cine ? Avem incredere in actualii politicieni ? Exista vreun actual candidat la presedintie, apt sa ne conduca spre o adevarata democratie, in folosul cetateanului, nu doar declarativ ci si faptic ? Vom scapa de demagogi, de profitori, de lachei politici, de pupincuristi si de populisti ? Grele intrebari. Ce sa mai zic, de raspunsuri.  8)