Respectul fata de propria persoana.

Citeam undeva despre parerea unui sociolog referitoare la sintagma „merge si asa”, care „prinde asa de bine” la romani.

Zicea omul ca exista totusi o posibilitate de „vindecare” prin improspatarea sistemului de valori al natiunii, prin responsabilizarea crescuta a fiecarui cetatean, plecand de la respectul fata de propria persoana.

De acord, dar parca mai trebuie ceva.

Fara o respectare stricta a legilor (fara a comenta cat sunt de bune acestea), fara o responsabilizare impusa institutiilor statului (adica sa raspunda pecuniar macar fiecare individ pus sa verifice/ sa faca/ sa transmita, etc. ceva, alaturi de cei care nu respecta legile), nu putem avea pretentii prea mari fata de ce ne ofera intrarea, maine, in UE.

Sa se termine cu sloganurile de genul: „avem tineri cu diplome, dar care nu stiu sa faca nimic”, „avem prea multi pensionari la numarul total de salariati”, „oamenii de conditie buna sunt dezgustati”, „fiecare popor isi are conducatorii pe care ii merita”, „au disparut meseriasii cu reputatie”, „forta de munca existenta pe piata este necalificata”, „statul ii ajuta pe cei cu venituri mici”, „trebuie sa facem reforma in domeniul social, in domeniul sanatatii, in domeniul educatiei”, etc.

Este momentul sa si facem ceva.

Ma aliniez la chemarea sociologului si lansez mai departe „lozinca”: „Competenti din toata tara uniti-va !”

Nu renuntati niciodata la respectul fata de propria persoana. Fiti atenti cand puneti degetul o data la 4 ani/ 5 ani, alegeti valori ale natiunii, specialisti de calitate, competenti. Sa inlaturam  incompetentii, grupurile de interese, „gargaragii”, simulantii. Sa punem capat impertinentei, uneori chiar nerusinate, sa schimbam canalul cand apar „vedetele natiunii”, „arogantii’ sa se bata cu pumnii in piept. Sa cerem votul uninominal. Sa punem capat „vedetismului balcanic” care ne caracterizeaza pe noi romanii.

La sfarsit de an romanesc si inceput de an european.

Inchei ultimul an pur romanesc cu un bilant pozitiv: o ducem parca mai bine pe ansamblu, copii au servicii destul de bune, cu perspective, parintii sunt cat de cat sanatosi, noi inca in putere si dornici de nou.

Doresc cu ocazia Craciunului si pentru anul nou care vine, mie, familiei mele, parintilor, rudelor, prietenilor, dusmanilor (pe care nu-i cunosc si nici nu doresc sa-i cunosc), romanului cinstit (asa cum il cred eu), europenilor sinceri: multa  sanatate, fericire, sa se bucure zilnic, sa rada copios, implinire profesionala, mai multi bani (numai daca au nevoie), case, masini, vile, piscine, terenuri, concedii impreuna cu cei dragi, excursii lungi si dese pe toate meridianele pamantului, prieteni sinceri si atenti, colegi buni (nu ranchiunosi), vecini cu bun simt, autoritati responsabile, locuri de parcare, sosele pe care sa circule lejer, fara frica de gropi sau animale care apar brusc in fata, cer senin, caldura si ploaie (cand este cazul), preturi acceptabile pentru fiecare buzunar, munca recunoscuta si fara derapaje, platita corect, angajatori responsabili, un sincer LA MULTI ANI !

Asa sa-mi ajute Dumnezeu.

Romanul de mijloc.

Exista o definitie a romanului de mijloc ? Are el un statut ? Care sunt criteriile de incadrare in aceasta categorie ? Cine este el ? Unde il regasim ? Care sunt aspiratiile acestui cetatean (este totusi un cetatean, presupun) ? O fi deja european ?

Am urmarit in ultimul timp diverse dezbateri despre acest cetatean. Nu prea m-am lamurit care este viziunea celor care discutau si combateau. Mi-am spus atunci sa-mi zic eu parerea.

Inainte, roman de mijloc era considerat un cetatean al acestei tari care reusea sa-si ia o casa, o masina, mergea aproape in fiecare an in concediu, isi permitea niste sarbatori mai acatarii, umbla mai bine imbracat, reusea cu destule sacrificii sa-si tina copii la facultate si chiar ii mai ajuta dupa puteri si dupa ce terminau facultatea (acestea le reusea dintr-un salariu mai acatarii). Pe vremuri, ma puteam considera un roman de mijloc. 

Astazi, vezi saraci peste tot (adica din ce in ce mai multi romani umbla ponositi). Cersetorii invadeaza locurile din fata bisericilor, in cimitire, in metrou, pe strada, etc.

Topul celor mai bogati 100 de romani s-a transformat in 2 ani in topul celor 300 de bogati (de remarcat ca sunt doar cei care doresc sa apara in top).

Despre romanii de mijloc se vorbeste dar nu se vad. Care sunt totusi acestia ?

O sa ne ajute UE si in acest domeniu ?

O sa traim si o sa vedem (numai sa nu dureze prea multi ani, de acum incolo, pentru ca cei care discutau despre romanul de rand ziceau ceva despre „noi sacrificii” pe care trebuie sa le facem; despre aceste sacrificii eu tot aud de vreo 50 de ani – restul de ani, eram prea mic ca sa pricep la ce se refera ele, adica sacrificiile).

Cati din tinerii de astazi mai pot din salariu (de ordinul a 500- 600 de euro sa zicem ) sa faca ce reusea romanul de rand in trecut ?

Cum or crede politicienii nostri ca o sa se inmulteasca tinerii din categoria romani de mijloc ? O sa-i oblige cineva dupa aderarea la UE ? Greu de crezut. UE iti da, dar nu iti baga si in traista.

Solutia este tot munca. Imi este frica sa continui, zicand munca cinstita. Dar parca tot ar mai trebui ceva, dar ce…….(poate peste ani ne vom lamuri).

Cand si cum vom ajunge la nivelul de trai din UE (fara a fi „adeptul asteptatului de la altii”, ca sa prosperi)? Pana atunci vom fi cetateni europeni, de categoria a II-a sau a III-a ?

Sa plecam de la o comparatie spusa de cei care discutau despre romanul de mijloc: salariul mediu in Romania este de 200 de euro, iar in Ungaria de 800 de euro.

Doresc o strategie, o viziune clara (nu vise), chiar si pe termen mai lung, pe care fiecare sa o poata analiza si sa se regaseasca pe el insusi in ea (sunt pretentios, daca zic ca politicienii ar trebui sa o aiba, ca doar de aceea sunt acolo in parlament ?). Credeti ca este posibil ? O are cineva ?

Respectul fata de munca.

Se apropie inevitabila intrare in UE. Oare pana acuma unde om fi fost ? Nu faceam parte din Europa, nu eram tot pe continentul acesta, ne-am transferat acuma din alta lume ? Dupa cum se bat cu pumnii in piept mai marii tarii, se pare ca nu eram in Europa. Asa o fi.

Pe mine ma preocupa respectul fata de munca, in perioada imediat urmatoare. Sunt curios cand va disparea (oare chiar va disparea ?) fatidicul si faimosul discurs de sfarsit de idee al „sefilor”: „merge si asa”. Urasc mai mult numai cuvantul „prioritate” inserat intr-o fraza a sefului cand ii expui mai multe lucruri care trebuiesc facute. Poate ar fi mai simplu sa disparii „sefii”.

Se va ajunge acolo, incat un angajator din Romania (indiferent daca este roman sau strain) sa acorde respectul cuvenit lucratorului ? Daca este strain se va purta la fel ca in tara lui (sau tocmai de aceea a venit in Romania, ca sa nu-l traga nimeni la rapundere cand nu respecta legislatia muncii ) ? Toti angajatorii vor ajunge sa se tina de cuvant, cand promit ceva (termene, salarii, prime, facilitati de tot felul, etc.). Greu de crezut, daca respectul pentru munca al lucratorului este ca si inexistent (cand face o munca de mantuiala, ca sa treaca timpul si sa ia leafa) sau al angajatorului care plateste la fel pe toti lucratorii indiferent de felul cum muncesc acestia (de regula cu salariul minim pe economie).

Angajatorii care au nevoie de firme prestatoare de servicii (servicii pe care nu pot, nu vor, nu sunt in stare sa le faca) vor recunoaste meritul adevarat al acestora si nu-i vor mai considera pe lucratorii acestora ca fiind niste tolerati ai sistemului ? Isi vor da seama ca datorita acestora pot scapa de „biciul” legii ? Este adevarat ca trebuie sa existe si inspectii abilitate ale statului, interesate sa dea cu biciul (daca este cazul). Pe aceste inspectii la va biciui cineva ? Sa speram ca da.

Sunt doar cateva dintre „curiozitatile” mele, legate de ziua de dupa integrarea in UE.

Sarbatorile din familie.

In familie orice motiv este bine venit pentru inca o sarbatoare.

Se sarbatoreste pentru toti membrii familiei: ziua de nastere si ziua prenumelui (1-2-3.., sfinti, dupa cate prenume inspirate ti-au pus parintii). Apropo cel pe care il cheama Gheorghe Gheorghe, trebuie sa sarbatoreasca de 2 ori in acceasi zi ?

 Apoi sunt sarbatorile traditionale: paste, craciun, anul nou, 1 decembrie. Era si 1 mai.

Mai sunt de sarbatorit: ziua cand te-ai casatorit civil, ziua cand ai fost la popa + ziua cand a fost nunta.

Fiecare familie mai inventeaza si alte zile pe care le sarbatoreste.

Toate sunt motive pentru a se aduna cat mai multi membrii ai familiei, a manca mult si „greu”, a bea peste masura (ca doar trebuie „lovita” grasimea cu ceva), cu dulciuri diferite si mult prea atragatoare. Trebuie sa ai grija de preferintele fiecaruia, nu-i asa ? Poti „sari” ceva din ce vezi pe masa ? Poti sa nu gusti macar ? Gurmanzii sunt acuma la putere.

Intereseaza pe cineva in acele momente silueta, sanatatea, etc. ? Poate pe unii.

Si cand ma gandesc ca „greul” abia acuma incepe.

Munca la negru.

In Romania, pentru depistarea faptelor care sunt incriminate drept „munca la negru”, se aplica sanctiuni contraventionale angajatorilor de la 2.500 lei la 10.000 lei.

Ieri, ambasadorul Marii Britanii in Romania a anuntat ca in tare lui pentru „munca la negru” se aplica angajatorilor amenzi contraventionale de 5.000 lire sterline, iar lucratorilor care presteaza munca la negru, amenzi contraventionale de 1.000 lire sterline.

Contravenientii care nu pot plati amenzile sunt deferiti justitiei  si judecati in regim de urgenta (dupa caz, strainii urmand a fi expulzati).

Cele doua prevederi sunt comparabile ? Este bine, este rau ? Se pregatesc englezii pentru lucratorii romani si bulgari care se presupune ca vor aparea dupa integrare ? 

Noi cum ne pregatim pentru accesul fortei de munca straine in tara, dupa aderarea la UE ? Daca nici acuma nu putem tine sub control „munca la negru”, cum vom reusi dupa integrare ?  Urmeaza manifestatii de strada precum in Franta ? Om vedea.

Forta de munca.

Tot mai des se discuta despre lipsa viitoare a fortei de munca, din Romania. Cine discuta ? Sunt politicieni, diversi reprezentanti ai unor organizatii neguvernamentale (care nu stiu niciodata pe cine reprezinta, de fapt), uneori reprezentanti ai sindicatelor (cand mai dau cate un semn ca totusi exista), mai nou reprezentanti ai ministerului muncii, foarte rar, chiar niciodata, reprezentanti ai patronatelor (ma insel eu sau nu acestia sunt de fapt angajatorii ?).

Se pune intrebarea: exista de fapt lipsa de forta de munca in Romania ? Dupa parerea mea este un alt subiect de discutie lansat ca sa ne aflam in treaba, eventual sa se justifice de ce apar tot mai multi chinezi in tara. Se pregateste de fapt si aparitia indienilor, ucrainienilor, moldovenilor, sarbilor si cine mai stie carei natie. Secretul (cunoscut de altfel de toata suflarea) este ca acestia nu doresc decat bani cat sa aiba din ce trai si daca mai strang putin sunt foarte multumiti.

S-au desteptat oare lucratorii romani si nu mai muncesc pe nimic, nu mai vor sa creasca si mai mult averilor celor deja avuti ? Posibil. De fapt acestia (adica desteptii) au plecat sa lucreze in strainatate  (unde fie vorba intre noi, nu umbla cainii cu covrigi in coada, dar nu se compara cu plata muncii, la noi; si acolo se lucreaza la negru). 

Cred ca o abordare serioasa a disputei (lipseste sau nu forta de munca ?) trebuie sa plece de la ofertele reale de serviciu existente pe piata (nu de la cele pe care le vedem afisate pe la targurile de forta de munca, facute pentru a mai bifa o actiune, a mai raporta ceva la UE), de la conditiile de munca reale care se asigura lucratorilor, de la salariul net care li se acorda pentru munca prestata (de prea multe ori, peste cele 8 ore/ zi si maxim 48 de ore/ saptamana), in schimb cerintele sunt mari si foarte mari (este adevarat ca trebuie sa fie in continuare, unii care muncesc inca pentru rude, prieteni, obligatii ale „sefului”).

Ce credeti ca ar face angajatorii romani, daca dintr-o data, lucratorii nu ar mai lucra mai mult de 8 ore/ zi, decat daca sunt platiti suplimentar, daca s-ar refuza si reclama la inspectoratele de munca orice tentativa de „munca la negru”, daca toti lucratorii ar vrea sa lucreze numai cu echipament de protectie complet, curat (denicivizat) ?  

Corect ar fi ca abia atunci angajtorii sa ceara munca de calitate, pe tot parcursul celor 8 ore normale de lucru, sa nu mai plateasca „nemunca”, sa ofere salarii fiecarui lucrator dupa contributia sa reala la desfasurarea activitatii.

M-am incalzit si am inceput sa visez cu ochii deschisi. Ar fi prea frumos ca sa fie real.

Un pas inainte s-ar putea totusi face: sa dispara salariul minim brut pe tara, iar acesta sa fie stabilit numai prin contracte de munca colective, la nivel de ramura (ma gandesc aici si la profesori, cadre sanitare si alti bugetari napastuiti).

Angajatori nu ma injurati prea tare ! Sunt si eu un om, visez.

FORTA DE MUNCA NU LIPSESTE IN ROMANIA.Lipseste doar dorinta de a munci legal.

Accidente de munca. Legalitate si normalitate. Tribunalele muncii.

Cand vorbim despre legalitate este normal sa ne referim la respectarea unei legislatii, indiferent cum este ea, ca doar pentru asa ceva sunt legile aprobate de catre parlamente.

Cand vorbim despre responsabilitate este necesar sa mentionam prevederile legale incalcate si sa nominalizam pe cei raspunzatori de incalcarea legii. 

Daca in discutie sunt accidentele de munca produse in diferite conditii (nu este normal sa se produca accidente de munca, dar atata timp cat este implicat omul, greu pot fi complet inlaturate astfel de evenimente), legalitatea capata o motivatie in plus, luand in considerare necesitatea evitarii pe viitor a producerii unor evenimente similare.

Atunci cand apar semnale ca sunt stabilite responsabilitati nominale pentru producerea unor accidente de munca putem vorbi despre normalitate si in acest domeniu.

Un roman aflat in vizita in SUA, in anul 2001, la un santier de constructii, in cadrul unui program de formare profesionala, a cazut de la inaltime. Fiind norocos, a scapat cu viata. Dupa ce a iesit din spital a dat in judecata (la un tribunal specializat in probleme de munca) cele 12 firme care i-au sponsorizat plecarea, de la proprietar pana la responsabilul pentru siguranta muncii de pe santier, avocatii invocand la proces incalcarea normelor de sanatate si siguranta la locul de munca, dar si faptul ca a fost folosit ca angajat in loc de practicant, fiind dus intr-un „mediu periculos”.  Dupa 5 ani de procese a obtinut despagubiri de 2,2 milioane de dolari.

In luna iulie 2006 la Mittal Steel Galati s-a produs un grav accident de munca, care a avut drept urmare moartea unui lucrator si accidentarea grava a altor 3 lucratori. De curand s-a anuntat trimiterea in judecata de catre parchet a 4 persoane, pentru neglijenta in serviciu si pentru neluarea masurilor privind securitatea si sanatatea in munca.   Acest proces se va judeca insa la o instanta „specializata” de pe langa tribunalul judetean.

Incepe sa devina legalitatea respectata, sa apara semnale de normalitate ? 

Avem legislatie suficienta, adaptata la cerintele UE. Parchetele au specialisti in domeniu, pot apela si la experti sau specialisti tehnici in domeniul protectiei muncii.

Putin totusi. In Romania nu sunt infiintate prin lege tribunale specializate ale muncii (desi prin anii 90, sindicatele au incercat fara a gasi vointa politica necesara si au renuntat sau s-au „adaptat”), judecatorii specializati lipsesc, avocatii nu sunt suficient specializati in domeniul muncii, al securitatii si sanatatii in munca, legislatia referitoare la mediere este incompleta si nu se stie clar daca se va aplica medierea si in acest domeniu, lucratorii nu-si cunosc suficient drepturile pe care le au in caz ca sunt victime ale unui accident de munca (oare sindicatele cu ce se ocupa ?).

Se poate vorbi astazi in Romania despre un proces precum cel din SUA ? Greu de crezut. Asteptam sa intram in UE ? Poate. 

Mediocritatea. Scop de atins in viata, mod de viata sau o vorba aruncata in balta ?

Oare a devenit mediocritatea subiect de viata si de moarte ? Este elementul care ne domina viata in ultimul timp ? Suntem cu totii mediocrii si ne meritam soarta ?

Se pare ca unii vor sa ne introduca acest „concept”, sa ne faca sa ne multumim cu putin, sa uitam de realitatea de zi cu zi, altfel spus sa ne impacam cu soarta. Cum s-ar putea explica oare altfel, dezbaterile la nesfarsit (la cel mai inalt nivel chiar) ?

Refuz sa ma consider un mediocru. Refuz sa ma complac in mediocritate, sa „fraternizez” cu noua tema de meditatie, lansata romanului asa de ferm.

Copiilor mei am incercat sa le insuflu inca de cand erau mici „microbul”: locul doi nu se premiaza decat statistic, dar de fapt nici nu conteaza.

Detest pe cei care considera acest popor mediocru si nu fac nimic pentru afirmarea sa. Pacat ca am ajuns pana aici. Este cale de combatere ferma a unor astfel de „idei mediocre”? Cu siguranta DA. Sa combatem, sa fim vesnic nemultumiti de cei care ne proclama mediocritatea, sa militam ca sa dovedim ca nu am fost, nu suntem si nu vom fi niciodata mediocrii.