Archive for Februarie 2010

Persoana publica

Februarie 7, 2010

Persoanele publice sunt mai mereu in atentia presei, a oamenilor de rand si a celor care spera ca pot sa-si exprime inca, liber, parerea (asa cum vreau sa cred ca sunt eu).

Incepe sa-mi placa tot mai mult primul ministru – dl. Emil Boc, aflat la al 4-lea mandat de sef de guvern, in ultimele 14 luni. Imi da tot mai des subiecte de „combatut” (sau cum s-o numi ceea ce vreau sa scriu). Se poate chiar considera, o adevarata primadona, actuala, a politicii romanesti postdecembriste, daca luam in calcul, numai insistenta, chiar incapatanarea cu care continua sa repete la nesfarsit, vorbele si gandurile sefului sau spiritual.

Imi place cerbicia cu care suporta cele mai „sensibile” gratulari, din partea presei. Trece fericit si impasibil peste orice gaselnita a redactorilor nostrii, deosebit de inventivi in ceea ce priveste „alinturile”, dar mai putin vizionari, in ceea ce priveste viitorul politic al actualului prim ministru. Nu este usor sa treci senin, asa cum procedeaza domnia sa, peste catalogari mai mult sau mai putin inspirate, mai obiective sau inchipuite, ale presei.

Gradual, in gura presei, dl. Boc a parcurs poteci batute cu insistenta scribului si a vorbitorului inversunat din talk show-uri, adversari declarati ai fostului si actualului nostru presedinte:

-piticul ascultator, proteza de premier, mielul de sacrificiu al presedintelui, maurul si-a facut treaba, maurul trebuie sa plece, victima de serviciu a presedintelui care nu mai are ce pierde – imagine publica sifonata (pe masura ce isi facea „stagiatura” de prim ministru, in primul guvern pe care l-a condus si apoi in cel de colaborare cu PSD),

-Boc al III-lea si greu de ucis IV (la reinvestirea ca prim ministru), Lacusta voda (la aprobarea bugetului pe 2010, in parlament), Boc,boc, boc – la poarta raiului (cand vorbeste despre saracie si despre maretele realizari ale guvernarii sale).

La al 4-lea descalecat, incepe chiar sa devina inventiv, evadand din lesa presedintiala, cu afirmatii publice, la o ora de maxima audienta, pe tv: complicitatea institutiilor statului reprezinta motorul evaziunii fiscale din Romania. Hopa….,  gura pacatosului adevar graieste sau chiar si-a dat in sfarsit seama si pe la al 8-lea mandat (stai, sa scuip in san) va face chiar ceva concret pentru diminuarea „drepturilor” inspectorilor politruci, macar pentru a le scadea cat de cat „interesul propriu”, cand abordeaza inspectiile dirijate de catre partid, mai mereu indreptate catre adversarii politici.

Continuand cu astfel de afirmatii, dl. premier nu cred ca va apuca primavara, in functie. Parca mi-ar parea si rau sa vad scris pe garduri: nu trageti in cel care cara pianul, luati-l la ochi pe pianist. Traienica, traienica, ce ganduri ai oare, cu bietul om nevinovat ? 

Nu am sesizat nicio miscare a primului minstru cu referire la cum populimea proletara (satula de populism ieftin, cum ca o sa iesim din criza anul acesta si o sa vedem noi ce bine o sa ne fie, ca doar de aia am luat 30 de miliarde de euro imprumuturi), platitoare de taxe si impozite – responsabila cu returnarea bamilor din buzunarul personal, va reusi sa treaca cu bine peste noi si noi incercari. Cum adica cu bine ? Adica nu va mai indrazni sa creada, in sfarsit, in vorbele lipsite de noima ale politicienilor. Parca mi se face rau. Daca multimea celor napastuiti iese iar in strada, de data asta cu parul, pe unde vor mai scoate camasa, actualii guvernanti ?

Intr-o veselie totala -vorba cantecului – pocninid din bici pe langa boi (adica pe langa noi, platitorii de taxe si impozite), presedintele nostru, fara a consulta pulimea (alegatorii romani, din tara) si nici macar pe primul ministru (sau el nici nu conteaza), aflat in baie de multime la Chisinau (cica, la fratii moldoveni, care de altfel l-au si ales pentru un nou mandat), le promite altor napastuiti ai sortii – 1oo milioane de euro, nerambursabili. Pai sa nu ne dea cu FMI-ul cu firma in freza ? Adica voi vreti bani de la noi ca sa-i faceti cadou la altii ? Ori trebuiau platite ceva datorii, de la recentele alegeri ?  

Oare de ce toti politicienii vorbesc in numele romanilor ? Presedintelui nostru nu i-o fi spus niciun consilier, cum ca nu mai este posibila, azi in 2010, unirea a doua tari (recunoscute prin tratate internationale, ca atare), ca pe vremea lui Cuza, numit domn, prin nominalizare comuna, in parlamentele celor 2 tari ? Si-o fi stabilit si numele – Basescu al 2-lea, inscaunat la Cahul si Balti ? Cum altfel, un roman (care a auzit cate in luna si in stele, in ultimii 5 ani, despre -Sa traiti bine ?!) poate gandi, cand vede multimi de moldoveni, stransi cu autobuzul si aude aceleasi vorbe presedintiale, pe care de mult, nu le mai cred romanii ? De ce nu l-a insotit in Moldova si dl. Boc ? Sa nu i se fi stabilit inca locul, intr-o viziune politica, cel putin mediocra, daca nu chiar hilara ?

Presa rusa zice – Traian va gazdui scutul american. De ce nu ne intreaba si pe noi nimeni, nici pe primul ministru, nici parlamentul, cand se stabileste amplasarea de tehnica militara noua, pe teritoriul tarii ? S-o fi stabilit amplasarea de noi arme, in viziunea presedintelui nostru, de uniune cu Moldova ? M-as mira, ca altfel dna Clinton nu s-ar fi declarat ingrijorata, de relatia cu Transnistria, daca presedintele nostru ar fi „informat” intai seful de la Casa Alba. Atentie Traienica, incepi sa calci pe bec. Subalternul Boc iarasi a tacut malc. 

Alo, dl. Boc, parca mi-ar parea rau sa citesc in ziar, la adresa dvs. – cioc, cioc, ceau. In tineretea mea, expresia aceasta insemna – sedusa si abandonata. Astazi, nu sunt sigur ce mai inseamna. S-o referi, poate, la debarcarea dvs. din fruntea guvernului, la un moment dat, cand nu mai se poate suporta de catre prostime, presiunea saraciei si nemultumitii incep sa se „afirme” tot mai brutal. Tare mi-e frica ca sunteti calea de rezerva, pentru ca seful dvs. sa incerce sa iasa inca o data cu fruntea sus din incurcaturile pe care singur le creeaza. Atentie, sa nu va frigeti.    😛

Incerc sa inteleg declaratiile britanicilor de la Top Gear, veniti intr-o vajaiala auto prin tara – ne imaginam inainte de a vizita Romania, o tara plina de boi, in care oamenii arunca in tigani cu pietre. Ce idei apolitice si pe britanicii astia – cum i-or considera oare, pe tigani, daca cei care arunca cu pietre in ei sunt oameni ? Un adevarat mister, dar de inteles, ca doar pe la ei prin castele, bantuie fantomele.   😀 

Citeam un titlu de ziar, care mi-a ramas in minte – in Romania si Grecia, seceta de creiere de care sufera, conduce la lipsa de solutii pentru progres. O fi chiar asa, purul adevar ? Prin actiunile de pana acuma, se pare ca cel care a spus-o are multa dreptate. Il putem contrazice ? De…., stiu eu ?   😦

Vorbe cu talc sau simple vorbe, la alegere

Februarie 2, 2010

In ultima vreme am cam neglijat categoria – topuri, clasamente, ierarhii – din simplul motiv ca am vrut sa ma detasez pur si simplu de balacarelile zilnice de pe micul ecran si prin urmare stau cat mai putin in fata televizorului. Dezamagirea care m-a cuprins dupa alegerile pentru presedinte din noiembrie 2009, m-a facut sa cred si mai mult in actualitatea sloganului (nu stiu de cine inventat) – fiecare popor pe limba lui piere. Si continuarea – fiecare popor are conducatorul pe care il merita.

Este si o perioada propice pentru mine, de a face bani, chiar daca aceasta criza care nu se mai termina isca in continuare vii dezbateri (aiurea, sunt pareri pe care nu le baga nimeni in seama, spuse de catre aceeasi invitati in studio,  zilnic), intretinute de televiziunile de stiri (ca doar din asta isi castiga banii). 

Am colectat ca de obicei vorbe, pe care incerc sa le grupez in:

Ierarhia – vorbe cu talc, repetate la gura sobei (a se mai putea citi – in fotoliu, langa caloriferul cald din sufragerie).

-Locul 1 cu felicitari – carcotasul Huidu (intr-un moment de adanca inspiratie literara si profunda analiza politica, a show-urilor de profil, care continua sa le macine nervii, unora – ramasi Gica Contra la actualul presedinte, inca rabdatori si increzatori in schimbare, dar alene pircotind, ca doar nu era sa zic -torcand precum matele pe plita calda a sobei de tuci, din bucataria de la tara) – La olimpiada de iarna de la Vancouver, Romania poate prezenta o echipa completa, care sa concureze la „curling”, formata din Badea, Gadea, Ciutacu si Stan, echipa fiind antrenata si sponsorizata de hocheistul turnator Felix de Grivco. Poate am adus mici adaugiri si sublinieri nevinovate, la zisele initiale ale lui Serbanica (nu am avut la indemana casetofonul, care oricum este cam impovarat de ani si oarecum stricat), dar am pastrat esenta. Clementa imi poate fi acordata.   😀   Ce sa mai comentez ? S-a spus aproape totul. Ce este totusi, neclar ? Stilul de lucru al echipei va continua pe acelasi calapod inca 5 ani ? A cam trecut timpul. Dupa parerea mea, daca echipa nu schimba urgent personajul aflat in vizor (care oricum nu va mai candida in 2014, deci nu mai are nevoie de „sustinere”), tot mai putini concetateni vor fi dispusi sa-i asculte.

Locul 2 – Divertis (analiza umoristica a Ciclotronului aflat in dotarea PSD) – Ionul Iliescu ciocneste prostonul Geoana si rezulta antimaterie cenusie. Cat este adevar si cat este profunzime in gandire, cat este batjocura la „inteligenta”  de serviciu a cetateanului simplu ? Eu unul nu pot pricepe, cum M.Geoana, aflat in campanie presedintiala, pe ultima suta de metri, cu reale sanse de castig, este atras in capcana sau obligat de forte oculte (cine mai poate stii ?) sa-l viziteze nocturn, oarecum pe furis (dar nu destul de inteligent) pe cel mai blamat om de afaceri din Romania – celebrul domn S.O.Vantu, care singur recunoaste in direct, la tv, ca a profitat din plin de portite legislative, pentru a se imbogati (altfel zis – a gasit prostii).

-Locul 3 – C.T. Popescu (declaratie la iesirea de la vot, in noiembrie 2009) – Simt nevoia sa ma spal pe maini dupa ce am bagat votul asta in urna.  Asa o fi, ca prea zicea cu foc si adanca manie proletara. Nu a stiut sa ne spuna, insa, tocmai, la ce a folosit votul sau. Dupa ziua alegerilor, subit, energicul formator de opinie nu a mai facut niciun fel de declaratii, cu subiect electoral, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si totul a reintrat in normal. Poate nu am inteles eu exact, ce voia sa spuna, la iesirea de la urne. 

Mentiune 1 – Teo (intr-o pauza de promovare de manele, dar cu sinceritate de gazetar, de altfel lesne de inteles, nu ?) – Suntem toti niste mascarici demni de scarba, care venim si ne schimonosim la tv, tragem niste filozofii in care nici macar noi nu credem, plecam acasa si avem exact aceleasi probleme ca si oamenii obisnuiti. Totdeauna, gura pacatosului adevar graieste – zice o alta vorba din batrani. Unii mai rautaciosi si mai vulgari, dintre auditorii realizatoarei tv, stransi ciopor in jurul dumneaei, ar putea chiar continua, referindu-se la mascarici – cum n-au mancat rahat, nici gura nu le pute.

Mentiune 2 – Alteta sa regala, printul Duda (intr-o interventie pasagera la un post tv, in zilele cand inca mai credea ca romanii sunt pregatiti sa accepte ca presedinte un reprezentant al casei regale a Romaniei) – presedintele actual a privatizat statul roman, iar presedintele viitor va continua privatizarea. Cum multe dintre privatizarile din Romania ultimilor 20 de ani au fost facute, cel putin cu cantec (asa zice lumea pe la colturi, presa, politicienii cand se contreaza intre ei, in public, dar judecatorii nu s-au pronuntat inca), ce importanta ar putea sa mai aiba – cine, cum, de ce, cu cine sau de cine, se privatizeaza chiar statul ? Candva, undeva, de la cineva – poate vom afla si unele raspunsuri. Sincer ? Nu cred ca regalitatea ar putea fi o solutie pentru Romania.

Un castig sigur al democratiei, de dupa decembrie 1989 – fiecare dintre noi poate sa-si dea cu parerea, public, lucru pe care incerc sa-l fac si eu. Ca unii dau in continuare cu mucii in fasole, este cu totul altceva. Poate in urmatorii 20-30 de ani, desi fasolea va ramane mancarea preferata a romanilor, de ziua nationala, totusi sistemul sanitar (in special componenta de deratizare) va face progrese efective, vizibile, iar „racelile de sezon” vor fi inregistrate tot mai rar drept cazuri de derapaje de comportament.  Vrabia, malai viseaza.   😛