Archive for Iunie 2017

Decizia ICCJ nr. 15 / 06.03.2017 Incetarea contractului individual de munca conform prevederilor Codului muncii art. 56 al.(1) lit. f

Iunie 22, 2017

Codul muncii

Art. 56 (1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept:
(…)
f) ca urmarea condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești”;

Dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că sunt aplicabile numai în situația în care condamnatul execută efectiv pedeapsa în penitenciar, fiind în imposibilitate fizică de a se prezenta la locul de muncă.

Decizia ÎCCJ nr. 15 / 06.03.2017 a fost publicata in MO nr. 470/ 22.06.2017

Anunțuri

Decizia ICCJ nr. 33/ 15.05.2017 Recuperare sume reprezentand pensie incasata necuvenit

Iunie 22, 2017

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, prin raportare la dispozițiile art. 5 și art. 10 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, precum și a Procedurii de efectuare a restituirilor, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice și ministrului finanțelor publice nr. 2073/1623/2014, nu se recuperează sumele reprezentând pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, încasate necuvenit după data de 1 octombrie 2014, dacă aceste sume reprezintă drepturi aferente unei perioade anterioare datei de 1 octombrie 2014.

Decizia ICCJ nr. 33/ 15.05.2017 a fost publicata in MO nr. 467/ 21.06.2017

Decizia ICCJ nr. 12 din 19.06.2017 Legalitatea deciziei de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale

Iunie 20, 2017

În şedinţa din 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:

Prin Decizia nr. 12/2017, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași, și, în consecință, stabilește că:

”În interpretarea şi aplicarea unitară a dispozițiilor art. 179 din Legea nr. 263/2010, coroborate cu dispozițiile art. 114 și art. 116 din acelaşi act normativ, legalitatea deciziei de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale este condiționată de suspendarea sau sistarea (anterioară ori concomitentă) pensiei printr-o decizie emisă de casele teritoriale/sectoriale de pensii.”

https://www.juridice.ro/517219/iccj-ril-admis-ref-legalitatea-deciziei-de-recuperare-sumelor-incasate-necuvenit-cu-titlu-de-prestatii-de-asigurari-sociale.html/

Decizia ICCJ nr. 12 din 19.06.2017 a fost publicata in MO nr.849/ 26.10.2017.

Decizia ICCJ nr. 11 din 19.06.2017 Competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul

Iunie 20, 2017

În şedinţa din 19 iunie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:

Prin Decizia nr. 11/ 19.06.2017, ÎCCJ a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte următoarele:

”În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate.”

https://www.juridice.ro/517218/iccj-ril-admis-ref-competenta-de-solicita-proprietarului-sau-detinatorului-mandatat-al-unui-vehicul-comunicarea-identitatii-persoanei-careia-incredintat-vehiculul.html/

Decizia ICCJ nr. 11/ 19.06.2017 intra in vigoare dupa publicarea in MO