CJUE. C 195/16, I v. Staatsanwaltschaft Offenburg. Recunoaștere reciprocă a permiselor de conducere.

Octombrie 27, 2017

Din completul de judecată a făcut parte prof. univ. dr. Camelia Toader, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

Curtea (Camera a doua) declară:

1) Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 20 decembrie 2006 privind permisele de conducere, precum şi articolele 18, 21, 45, 49 şi 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări a unui stat membru în temeiul căreia acest stat membru poate refuza recunoaşterea unui certificat eliberat într‑un alt stat membru, care atestă existenţa unui drept de conducere al titularului său, atunci când acest certificat nu îndeplineşte cerinţele pentru modelul de permis de conducere prevăzut de această directivă, chiar în ipoteza în care condiţiile impuse de directiva menţionată pentru eliberarea unui permis de conducere sunt îndeplinite de titularul certificatului respectiv.

2) Articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2006/126, precum și articolele 21, 45, 49 și 56 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să impună o sancțiune unei persoane care, deși îndeplinește condițiile de eliberare a unui permis de conducere prevăzute de această directivă, conduce un autovehicul pe teritoriul său fără a deține un permis de conducere în conformitate cu cerințele modelului de permis de conducere prevăzut de directiva menționată și care, în așteptarea eliberării unui astfel de permis de conducere de către un alt stat membru, poate dovedi existența dreptului său de a conduce dobândit în acel alt stat membru numai printr‑un certificat temporar eliberat de acesta, cu condiția ca această sancțiune să nu fie disproporționată în raport cu gravitatea faptelor în discuție. Revine în această privință instanței de trimitere sarcina de a lua în considerare, în cadrul aprecierii gravității infracțiunii săvârșite de persoana vizată și a severității sancțiunii care trebuie să i se aplice, ca eventuală circumstanță atenuantă, faptul că persoana vizată a obținut dreptul de a conduce într‑un alt stat membru, atestat de existența unui certificat eliberat de acest alt stat membru şi care va fi în principiu schimbat înainte de expirarea sa, la cererea persoanei interesate, cu un permis de conducere în conformitate cu cerințele modelului de permis de conducere prevăzut de Directiva 2006/126. Această instanță trebuie de asemenea să examineze, în contextul analizei sale, care este pericolul real pentru siguranța rutieră prezentat de persoana interesată pe teritoriul său.

:: Hotărârea

https://www.juridice.ro/543403/cjue-c%E2%80%9119516-i-v-staatsanwaltschaft-offenburg-recunoastere-reciproca-a-permiselor-de-conducere-prof-dr-camelia-toader-membru-al-completului.html/

 

Anunțuri

Decizia ICCJ nr. 71 din 16.10.2017 Indicele de corectie se aplica persoanelor al caror drept initial la pensie s-a nascut ulterior intrarii in vigoare a legii pensiilor publice

Octombrie 17, 2017

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, indicele de corecţie se aplică persoanelor al căror drept iniţial la pensie s-a născut ulterior intrării în vigoare a legii.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Decizia ICCJ nr.71/ 16.10.2017 a fost publicata in MO nr. 953/ 04.12.2017

Decizia ICCJ nr. 433 din 14.03.2017 Domiciliul si calitatea celui citat trebuie mentionate pe citatie

Octombrie 11, 2017

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în baza art. 88 alin. 1 C. proc. civ., domiciliul şi calitatea celui citat trebuie menţionate pe citaţie, sub sancțiunea prevăzută de art. 88 alin. 2 C. proc. civ.

În speţă, indicarea greşită pe citaţie a numărului blocului din adresa de domiciliu (nr. 2 în loc de nr. 1) este sancţionată cu nulitatea, procedura de citare fiind afectată. Prin urmare, a fost admisă, în principiu, contestaţia în anulare, fiind reluată soluţionarea recursului. (Decizia nr. 433 din data de 14 martie 2017 pronunţată de Secţia I civikă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect contestaţie în anulare)

https://www.juridice.ro/540070/iccj-citare-gresita-contestatie-in-anulare-admisa.html/

Decizia ICCJ nr. 11/ 19.06.2017 Competenta de a solicita identitatea persoanei careia i-a incredintat autovehiculul

Septembrie 20, 2017

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 și art. 105 pct. 10 din OUG nr. 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/ 2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate”.

Motivarea este sustinuta de faptul ca  OUG nr. 195/ 2002 și Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 nu cuprind dispoziții referitoare la competența poliției locale în materia circulației pe drumurile publice și procedura aplicabilă pentru constatarea contravențiilor de către poliția locală.

Se apreciază astfel că doar polițiștii rutieri au calitatea de agent constatator pentru faptele contravenționale reglementate de OUG nr. 195/ 2002.

Decizia ICCJ nr. 11/ 19.06.2017 a fost publicata in MO nr. 750/ 19.09.2017

Decizia CC nr. 87/ 01.06.1999 Incadrarea persoanelor in grupa de munca.

August 27, 2017

Decretul-lege nr.68/ 1990 pentru inlaturarea unor inechitati in salarizarea personalului mentioneaza: „art.2 Personalul de la locurile de munca si activitatile care, potrivit reglementarilor existente pana in anul 1969 si dupa aceea, erau prevazute sa fie incadrate in grupele I si II de munca beneficiaza de acest drept pe intreaga perioada cat au lucrat la locurile de munca si activitatile respective.”

Ordinul MMOS nr. 50/ 01.03.1990 completat ulterior cu toate actele normative emise pentru completarea ordinului initial, la 31.08.1994, emis in baza Decretului-lege nr. 68/ 1990 nu a fost publicat in MO (s-a publicat doar versiunea initiala) dar a fost distribuit la casele de pensii, ITM-uri, sindicate si mari firme din industrie. In acest act normativ se mentioneaza:

„3. Beneficiază de încadrarea în grupele I şi II de munca, potrivit celor menţionate, fără limitarea numărului, personalul care este în activitate: muncitori, ingineri, subingineri, maiştri, tehnicieni, personal de întreţinere şi reparaţii, controlori tehnici de calitate, precum şi alte categorii de personal care lucrează efectiv la locurile de munca şi activităţile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2.
Beneficiază, de asemenea, de aceleaşi drepturi personalul muncitor din construcţii-montaj sau din alte activităţi, care realizează lucrări de extinderi, modernizări sau reparaţii ale capacităţilor de producţie şi care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu personalul beneficiarului încadrat în grupele I şi II de munca.”

Conform acestei prevederi s-a interpretat de catre casele teritoriale de pensii ca beneficiau de grupa de munca doar persoanele care la data aparitiei Ordinului MMSO nr.50/ 1990 erau in activitate.

Aceste prevederi au fost contestate la Curtea Constitutionala care prin Decizia CC nr. 87/01.06.1999 a decis:
„Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Petru Costea în Dosarul nr. 3.501/1998 al Tribunalului Arad — Secţia comercială şi contencios administrativ şi constată că dispoziţiile art.2 alin.1 din Decretul-lege nr. 68/1990 pentru înlăturarea unor inechităţi în salarizarea personalului sunt neconstituţionale în măsura în care se aplică numai persoanelor de la locurile de muncă şi activităţile care, potrivit reglementărilor existente până în anul 1969 şi după aceea, erau prevăzute să fie încadrate în grupele I şi II de muncă, nu şi celor care au fost încadrate în asemenea locuri de muncă sau activităţi anterior datei intrării în vigoare a actului normativ respectiv.
Definitivă şi obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 1 iunie 1999.”

Conform deciziei CC nr. 87/ 1999 persoanele pensionate anterior datei de 01.03.1990 daca au lucrat la locuri de munca incadrate in grupe de munca conform prevederilor Ordinului MMOS, beneficiaza de grupe de munca la calculul pensiei. Cetatenii care s-au pensionat inainte de 1990 si care au lucrat la locuri de munca incadrate in grupa I si II de munca conform prevederilor Ordinului MMOS nr.50/ 1990 pot solicita casei teritoriale de pensii recalcularea pensiei printr-o adresa insotita de documentele justificative – adeverinta de la firma unde au lucrat.

Decizia ICCJ nr. 39/ 29.05.2017 Dreptul la plata tichetelor/ vaucherelor de vacanta.

Iulie 31, 2017

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2009, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 94/2014, raportat la dispozițiile art. 15 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2010, aprobată prin Legea nr. 283/2011, art. 9 din O.U.G. nr. 84/2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014 și art. 5 alin. (2) din O.G. nr. 29/2013, aprobată prin Legea nr. 168/2014, dreptul la plata tichetelor/voucherelor de vacanță este condiționat de alocările bugetare prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale ale instituțiilor publice.

Decizia ICCJ nr. 39/ 29.05.2017 a fost publicata in MO nr. 615/ 31.07.2017

Decizia ICCJ nr. 36/ 15.05.2017 Definire sintagma „venituri de natura profesionala, altele decat cele salariale”.

Iulie 17, 2017

ÎCCJ a admis sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile, formulată de Curtea de Apel Suceava – Secția I civilă, în dosarele nr. 11/40/2016 și nr. 81/40/2016 și, în consecință, a stabilit că:

În interpretarea dispozițiilor art. 114 alin. (1) lit. b) raportat la dispozițiile art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) și art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sintagma „venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, (…) din contracte/convenții încheiate potrivit Codului civil” prevăzută de art. 6 alin. (1) pct. I lit. d) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, are în vedere venituri obținute din activități profesionale exercitate în mod dependent în baza unor contracte sau convenții întemeiate pe dispozițiile Codului civil cu respectarea principiilor ce guvernează aplicarea în timp a legii civile, iar sintagma „ venituri din activități profesionale” prevăzută de art. 6 alin. (1) pct. IV lit. e) din același act normativ are în vedere veniturile obținute din activități profesionale exercitate independent, conform criteriilor prevăzute în art. 7 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada 1 ianuarie 2011 – 31 decembrie 2015 și art. 7 pct. 3 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, începând cu 1 ianuarie 2016.

Decizia ICCJ nr. 36/ 15.05.2017 a fost publicata in MO nr. 567/ 17.07.2017

Decizia ICCJ nr. 2/ 17.01.2017 Stabilirea prejudiciilor de ordin moral.

Iulie 6, 2017

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că prejudiciile de ordin moral reprezintă consecințe dăunătoare cu un conținut neeconomic și care rezultă din atingerile și încălcările drepturilor personale nepatrimoniale și se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, etc. În cuantificarea despăgubirilor acordate prejudiciul moral, echitatea este un criteriu fundamental consacrat de doctrină și jurisprudență. Din acest punct de vedere, stabilirea unor asemenea despăgubiri implică, fără îndoială și o doză de aproximare, însă instanța trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit și despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferințele morale, fără a se ajunge însă în situația îmbogățirii fără just temei. (Decizia nr. 2 din data de 17 ianuarie 2017 pronunțată în recurs de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție având ca obiect pretenții – daune morale)

https://www.juridice.ro/519792/iccj-stabilirea-prejudiciilor-de-ordin-moral.html/

Decizia CC nr. 69/ 28.02.2017 Sintagma „consecințe deosebite” din cuprinsul Legii ref. securitatea și sănătatea în muncă este  neconstituțională

Iulie 5, 2017

Marți, 4 iulie 2017, Plenul Curții Constituționale a luat în dezbatere excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. 37 alin. (1) şi (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi ale art. 349 alin. (1) din Codul penal, potrivit unui comunicat CCR.

Dispozițiile au următorul conţinut:

-Art. 37 alin. (1) din Legea nr. 319/2006: „(1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amendă.

-Art. 349 alin. (1) din Codul penal: „(1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

În urma deliberării, cu unanimitate de voturi:

Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (2) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi a constatat că sintagma „consecinţe deosebite” din cuprinsul acestora este neconstituţională.

În argumentarea soluţiei de admitere pronunţate, Curtea a constatat că textul de lege dedus controlului de constituționalitate nu îndeplineşte cerințele de claritate şi previzibilitate, întrucât nu stabileşte în concret ce se poate înţelege prin „consecinţe deosebite” şi, prin urmare, contravine prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitoare la principiul respectării legilor și ale art. 23 alin. (12)referitoare la legalitatea incriminării. Sintagma menţionată lipseşte de previzibilitate norma de incriminare, în condiţiile în care principiul respectării legilor şi cel al legalităţii incriminării impun legiuitorului să legifereze prin texte suficient de clare şi precise pentru a putea fi aplicate, inclusiv prin asigurarea posibilităţii persoanelor interesate de a se conforma prescripţiei legale.

Prin aceeași decizie, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi de voturi, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 37 alin. (1) din Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006 şi ale art. 349 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și instanței care a sesizat Curtea Constituțională, respectiv Curţii de Apel Bucureşti – Secţia I penală.

https://www.juridice.ro/520241/ccr-sintagma-consecinte-deosebite-din-cuprinsul-legii-ref-securitatea-si-sanatatea-munca-neconstitutionala.html/

Decizia CC nr. 69/ 28.02.2017 a fost publicata in MO nr. 569/ 18.07.2017

 

Decizia ICCJ nr. 15 / 06.03.2017 Incetarea contractului individual de munca conform prevederilor Codului muncii art. 56 al.(1) lit. f

Iunie 22, 2017

Codul muncii

Art. 56 (1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept:
(…)
f) ca urmarea condamnării la executarea unei pedepse privative de libertate, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești”;

Dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că sunt aplicabile numai în situația în care condamnatul execută efectiv pedeapsa în penitenciar, fiind în imposibilitate fizică de a se prezenta la locul de muncă.

Decizia ÎCCJ nr. 15 / 06.03.2017 a fost publicata in MO nr. 470/ 22.06.2017