Decizia ICCJ nr. 8/ 15.03.2017 Profesorul din invatamantul preuniversitar are calitatea de functionar public.

Martie 17, 2017

Decizia ICCJ nr.8/ 15.03.2017  a fost pronuntata în dosarul nr. 129/1/2017

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia I Penală, în dosarul nr. 2056/116/2015 (nr. 3486/2016), prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept: „dacă în sensul legii penale, profesorul din învăţământul preuniversitar de stat este funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. 1 lit. b teza a II- a din Codul penal sau în accepţiunea art. 175 alin. 2 din Codul penal”.

Stabileşte că profesorul din învăţământul preuniversitar de stat are calitatea de funcţionar public în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (1) lit. b) teza a II- a din Codul penal.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.”

Decizia a fost publicata in MO nr. 290/ 25.04.2017

http://www.scj.ro/1324/4932/Comunicate-privind-deciziile-pronuntate-de-Completele-pentru-dezlegarea-unor-chestiuni-de-drept-in-m/Comunicat-privind-deciziile-pronuntate-de-Completul-pentru-dezlegarea-unor-chestiuni-de-drept-in-mat/

Conform prevederilor din legea penala, profesorii care predau în școlile de stat sunt considerați funcționari publici. Astfel, dacă iau mită, profesorii din invatamantul preuniversitar pot fi cercetați penal și pot primi pedeapsa cu închisoarea.

Pedeapsa prevazuta de Codul penal pentru luarea de mită constă în închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia/ activitatea în executarea căreia s-a săvârșit fapta. Fapta este pedepsită indiferent că mita este pretinsă sau primită în mod direct sau în mod indirect, pentru sine sau pentru altă persoană.

Decizia ICCJ nr. 4/ 30.01.2017 Incheiere proces verbal de constatare si sanctionare a contraventiei de catre politistul rutier.

Martie 8, 2017

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, art. 180 şi art. 181 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu art. 15 şi art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, poliţistul rutier poate încheia procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei pe baza informaţiilor comunicate prin radio de către operatorul radar, aflat în alt loc decât acela în care se afla poliţistul rutier.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Decizia ICCJ nr. 4/ 30.01.2017 a fost publicata in MO nr.168/ 08.03.2017

Decizia ICCJ nr. 531 din 07.12.2016 Achitarea în cazul părăsirii locului accidentului.

Martie 2, 2017

Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în cazul părăsirii locului accidentului, dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 338 alin. (3) lit. a) C. pen., potrivit cărora „nu constituie infracţiune părăsirea locului accidentului când în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale” şi, în consecinţă, că este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. (inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, dispune achitarea pentru părăsirea locului accidentului, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală), cu referire la art. 4 C. pen. (Decizia nr. 531/RC din 7 decembrie 2016 pronunţată în recurs de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect recurs în casație)

Cosmina Sima

02.03.2017

https://www.juridice.ro/496824/iccj-achitarea-cazul-parasirii-locului-accidentului.html/

Decizia ICCJ nr. 2431 din 29 octombrie 2015 Stabilirea cuantumului daunelor morale în cazul unui accident rutier

Februarie 21, 2017

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că persoanele prejudiciate în urma unui accident rutier produs din culpa conducătorului unui autovehicul, pentru folosinţa căruia nu era încheiată o poliţă R.C.A., sunt despăgubite de către Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, însă despăgubirea nu trebuie să fie simbolică, dar nici să devină o sursă de îmbogățire pentru persoanele păgubite, cuantumul ei fiind stabilit prin decizia suvernă a instanței, luată în funcție de fiecare cauză în parte. Despăgubirea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a-le uşura ori compensa, pe cât posibil, suferinţele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea.Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei – aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special, nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic din cauza imposibilităţii, cu totul fireşti, de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogăţire fără temei legitim pentru terţa persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordat de instanţă nu se stabileşte arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), dar și a practicii judiciare în materie, deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a terţelor persoane păgubite.

Pentru a-şi păstra caracterul de „satisfacţie echitabilă”, daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite. (Decizia nr. 2431 din 29 octombrie 2015 pronunţată în recurs de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca daune morale)

https://www.juridice.ro/494918/iccj-stabilirea-cuantumului-daunelor-morale-cazul-unui-accident-rutier.html/

Decizia ICCJ nr. 10/ 20.02.2017 Acordarea sporurilor în sistemul public de sănătate

Februarie 21, 2017

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în şedinţa din 20 februarie 2017, că admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. 4261/99/2015, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

”În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. II art. 1 alin. (2) şi art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010, art. 1 şi art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin. (2) şi art. 8 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi art. 1 alin. (2) şi art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, începând cu data de 01 ianuarie 2011, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate”, locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporurilor şi condiţiilor de acordare a acestora sunt cele stabilite prin Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 547/2010, în conformitate cu prevederile Notei din anexa nr. II/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice”.

Minuta Deciziei nr. 10/2017

https://www.juridice.ro/495153/iccj-dezlegarea-unor-chestiuni-de-drept-ref-sporurile-sistemul-public-de-sanatate.html/

Decizia ICCJ a fost publicata in MO nr. 210/ 28.03.2017

Legea nr. 172/ 07.10.2016 pentru modificarea Legii pensiilor publice nr. 263/ 2010

Ianuarie 29, 2017

Legea nr. 172/ 07.10.2016 pentru modificarea dispoziţiilor art. 158 din Legea pensiilor publice nr. 263/ 2010 cu modificarile si completarile ulterioare a fost publicata in MO nr. 808/ 13.10.2016.

Continutul reactualizat al art. 158 

(1) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale.
Nota. Alineatul a fost modificat anterior prin Lege 380/24.12.2013

(2) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă până la data de 1 aprilie 2001 în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale, constituie stagii de cotizare în condiţii speciale, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare.

(3) Stagiile de cotizare realizate în grupa I de muncă, condiţii speciale şi/sau alte condiţii de muncă mai mici de 2 ani, se valorifică în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare conform art. 55 alin. (1) lit. a) şi tabelului nr. 1.

(31) Dovada vechimii în muncă în grupa I şi/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă.

(32) În situaţia în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau deţinătorii legali de arhive.

(4) Adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001.

(5) Prin documente verificabile se înţelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente justificative.

(6) În situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activităţii în grupele I şi/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu.

(7) În situaţia în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6), se constată încălcări ale legislaţiei privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverinţelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiţii normale de muncă.

Decizia ICCJ nr. 34/ 31.05.2016 Comunicare decizie de concediere prin posta electronica

Ianuarie 10, 2017

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

„Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 6.975/99/2014 privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 77 din Codul muncii, cu referire la dispoziţiile art. 278 alin. (1) din Codul muncii şi la dispoziţiile art. 1.326 din Codul civil, decizia de concediere individuală emisă potrivit dispoziţiilor art. 76 din Codul muncii se poate comunica prin poşta electronică, aceasta reprezentând o modalitate de comunicare aptă din punct de vedere procesual să declanşeze curgerea termenului de contestare jurisdicţională a deciziei, potrivit dispoziţiilor art. 211 lit. a) din Legea nr. 62/2011 raportat la dispoziţiile art. 216 din acelaşi act normativ, cu referire la dispoziţiile art. 184 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care salariatul a comunicat angajatorului aceste date de contact şi există o uzanţă a acestei forme de comunicare între părţi.

Decizia astfel comunicată prin poşta electronică, în format PDF accesibil electronic, trebuie să respecte doar cerinţele formale impuse de dispoziţiile art. 76 din Codul muncii, nu şi pe cele impuse de Legea nr. 455/2001, referitor la înscrisul în formă electronică”.

Decizia ICCJ a fost publicata in MO nr. 18/ 09.01.2017

Decizia ICCJ nr. 21 / 21.11.2016

Noiembrie 29, 2016

În şedinţa din 21 noiembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit în cauză, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:

Decizia nr. 21 în dosarul nr. 20/ 2016

Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că :

În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea nr. 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 285/2010 şi art. 8 din Anexa nr. 5 a Legii nr. 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

După publicarea în MO al României, Partea I, decizia devine obligatorie.

Legea-cadru Nr. 330 din 5 noiembrie 2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice este în vigoare începând cu data de 23 noiembrie 2009, fiind actualizata în baza actelor normative modificatoare, publicate în MO României, Partea I, până la 23 noiembrie 2009.

Decizia ICCj nr. 21/ 21.11.2016 a fost publicata in MO nr. 1002/ 13.12.2016

Decizia ICCJ nr. 37/ 07.11.2016

Noiembrie 10, 2016

Veste buna pentru lucratorii care au desfasurat activitati fara a li se incheia contract individual de munca in forma scrisa/ inregistrat in REVISAL. Acesti lucratori pot deschide actiune in constatarea raportului de munca si daca respectivul raport a incetat anterior sesizarii instantei.

Decizia nr. 37 in dosarul nr. 2461/1/2016

Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Iasi – Sectia litigii de munca si asigurari sociale in dosarul nr. 7726/99/2014 privind pronuntarea unei hotarari prealabile si, in consecinta, stabileste ca:

In interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 16 alin. (1) si art. 57 alin. (5) si (6) din Codul Muncii coroborate cu art. 211 alin. (l) lit. b) din Legea nr. 62/2011, art. 35 Cod procedura civila si art. 6 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului, in ipoteza neindeplinirii de catre parti a obligatiei de incheiere a contractului individual de munca in forma scrisa, persoana fizica care a prestat munca pentru si sub autoritatea celeilalte parti are deschisa calea actiunii in constatarea raportului de munca si a efectelor acestuia si in situatia in care respectivul raport de munca a incetat anterior sesizarii instantei.

Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.

Pronuntata in sedinta publica din 7 noiembrie 2016.

Decizia ICCJ a fost publicata in MO nr. 114/ 10.02.2017

Decizia ICCJ nr. 13/ 16.05.2016

Octombrie 28, 2016

Decizia ICCJ nr.13 din 16.05.2016 a fost publicata in MO nr. 862/ 28.10.2016

In interpretarea si aplicarea art. 35 din CpC, art. 111 din CpC din 1865, art. 2502 din Codul civil, respectiv art. 268 al.(2) din Codul muncii republicat, actiunile in constatarea dreptului la incadrarea in grupe de munca conform dispozitiilor Ordin nr. 50/ 1990 intra in categoria actiunilor in constatare de drept comun si sunt imprescriptibile.

Decizia ICCJ este obligatorie potrivit dispozitiilor art.521 al(3) din CpC.