Posts Tagged ‘expertiza extrajudiciara versus expertiza tehnica judiciara’

Decizia ÎCCJ nr. 3584/ 28.06.2023. Respingerea probei cu expertiză, dar valorificarea de instanță a unei expertize extrajudiciare

februarie 16, 2024

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că nu se poate exercita un control judiciar asupra unei hotărâri în condițiile în care instanţa de fond nu a analizat efectiv cauza şi nu a prezentat argumentele pe care şi-a întemeiat hotărârea, iar acest viciu afectează şi încuviinţarea şi administrarea probatoriului propus de părţi.

În speță, instanța supremă a constatat că: ”instanţa de fond a respins ca nefiind necesară administrarea probei cu expertiză, în raport de obiectul cererii şi de obiectivele propuse de reclamantă, însă la dosar se află un raport de expertiză extrajudiciară (ce a fost avut în vedere la pronunţarea hotărârii), precum şi faptul că o parte din obiectivele propuse reprezintă practic interpretarea unor înscrisuri depuse deja la dosar, care nu ţin de competenţa expertului judiciar şi care pot fi apreciate în cadrul administrării probei cu înscrisuri”.

Decizia ICCJ nr. 3584 din 28 iunie 2023, a fost pronunțată de Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție si produce efecte dupa publicarea in MO.

Sursa: https://www.juridice.ro/726367/iccj-respingerea-probei-cu-expertiza-dar-valorificarea-de-instanta-a-unei-expertize-extrajudiciare.html/