Urari de sarbatori

Este vremea bilanturilor cu toate implinirile si micile nerealizari, al urarilor de bine, pentru familie, rude, prieteni, chiar si pentru dusmani (multi, putini, cati ori fi, nu conteaza).

Cum unul din principiile la care nu pot renunta este sa nu-mi fac iluzii, pentru a nu avea deziluzii, mi s-au implinit majoritatea dorintelor si a planurilor.

Micile nerealizari nu conteaza si ca de obicei, nu le inventariez. Ce rost ar mai avea ?

A fost un an bun, asa cum imi doresc mereu, de mai mult timp.

Anul care vine sa aduca tuturor:

-sanatate, ca-i mai buna decat toate,

-multa fericire personala si implinirea tuturor dorintelor legate de familie, rude si prieteni,

-bani castigati prin munca, firme profitabile si conturi grase in banci,

-concedii in zone exotice, case frumoase, masini bengoase,

-tot ce-si mai doreste fiecare.

-traditionalul La multi ani !

Fudulie sau incultura

Multi romani (politicieni, imbogatiti fara vina cunoasterii, dar profitori ai momentelor favorabile ale afacerilor cu statul, reporteri si chiar asa-zisi formatori de opinie-autointitulati, cantareti, fotbalisti, etc.) se pot „lauda” cu una sau cu ambele „calitati”. Motivatia este multipla si nu doresc sa o dezvolt astazi. Toti au insa un numitor comun: banul, castigat mai mult sau mai putin meritat, mai cu sudoare sau fara multa munca.

 Nu rad aici (nu-mi pot permite asa ceva) de cei care nu au avut posibilitatea materiala sa urmeze o scoala.

Cand un reporter de teren transmite in direct, de la fata locului (in speta o piata publica), are drept tema brazii pentru sarbatorile Craciunului si vorbeste despre brazi de crescatorie, cele doua „calitati” ale junei sunt inseparabile. Vorbea (citea) cu patos si indarjire (presupun ca trebuia sa utilizeze un numar strict de cuvinte si nu prea avea ce spune, de fapt) despre brazii de crescatorie.

Dupa cate cunosc eu, care in copilarie am plantat braduti pe dealuri (ma dau mare ca am contribuit la impaduriri, dar de fapt eram dusi cu scoala, duminica), puietii erau adusi direct din pepiniere (mici, cam de 40-50 cm inaltime). Astazi, astfel de braduti se vand in vaze mari, iar dupa sarbatori pot fi plantati in gradina.

Juna vorbea de brazi de 1,5-2 m inaltime (deci aveau cam 5-6 ani), taiati din paduri autohtone si straine. 

Ce sa-i faci, este o meserie grea, sa devii reporter. M-am intrebat de mai multe ori, care ar putera fi calitatile unui tanar, care doreste sa devina reporter. O trebui si ceva scoala ? O trebui si ceva cultura ? Trebuie sa stii a scrie si a citi ? Sau este suficient sa poti vorbi, sa arati cat de cat bine ? Cum vorbesti conteaza ? Nu m-am putut lamuri, inca.

Se poarta topeling-ul

Nu stiu daca sunt sau nu inventatorul cuvantului topeling.

In viziunea mea, topeling-ul este sistemul de promovare a toapelor, utilizat de mass media actuala, cu surle si zurgalai, in goana dupa senzational, dupa stiri unice, anuntate in prealabil prin colturile ecranelor sau ca titlu scris mare pe prima pagina a ziarelor.

Pentru ca nu am gasit un cuvant de gen masculin (topi, topoi s-o potrivi ?) am decis sa folosesc si pentru barbatii care se incadreaza in titlu, acelasi cuvant – toapa. O fi bine, o fi rau ? Ramane de vazut.

Pe vremuri, cand exprimarea trebuia controlata strict, pentru a nu deranja camarila conducatoare, toape erau considerate femeile excentrice, care se imbracau mai altfel, in culori tipatoare, aveau parul vopsit in culori aprinse, utilizau un vocabular libertin si in general erau mai neconformiste cu preceptele zilei. Caracterizarea de mai sus atingea si pe prima doamna a tarii, tanti leana, care ocupa si primul loc in randul toapelor. Cocurile conducatoare, larg raspandite printre slugile apropiate ale cuplului prezidential, erau un punct de „atractie” pentru toate toapele.  Topi erau mai putini, politica zilei nepermitand excentricitatea de niciun fel.

In acele vremuri, fetele cu fuste scurte erau vanate si puse in situatia de a-si schimba imbracamintea, taiata de vasnici aparatori ai moralei. Acesti aparatori nu faceau diferenta intre frumos (picioare lungi, conturate marmoreean) si „dotarea” indoielnica a toapelor. Nu conta, se respectau doar indicatiile venite pe filiera conducatoare.

Baietii cu parul mare si pantaloni evazati, erau trimisi la tuns si li se taiau si lor cracii pantalonilor. Nici in cazul baietilor nu se facea distinctie intre un par slinos si un par ondulat, spalat si pieptanat, prins in codita.

Fara a critica in vreun fel placerea fiecarui individ in parte si fara a intentiona sa cred ca numai eu stiu cum este corect (ce cuvant o mai fi si asta ?), topeling-ul vestimentar si al look – ului nu mai are astazi limite. Nu pot intelege, de ce trebuie sa apari in public, cu haine murdare si rupte, cu parul jegos, sa-ti arati „nurii”, mai mult sau mai putin existenti sau reali. De ce trebuie sa arati picioare cracanate, scurte, paroase si butucanoase, de ce camasile expuse trebuie sa aiba jegul de 2 degete la guler ? De ce izul de nespalat, trebuie sa imbacseasca aerul din jurul protagonistilor ?

Nu sunt un puritan. Admir frumosul, tineretea si bunul simt. Detest comportamentele huliganice de orice fel. Cunosc si ideea de a nu te uita. Indiferenta nu ma caracterizeaza. Ma lupt cu morile de vant ? Posibil.

In zilele de azi, topeling – ul s-a raspandit in politic. Interesele politice si amantlacul sunt modalitati de promovare a sistemului denumit de mine topeling. Clientii politici din presa nu mai contenesc cu osanale ridicate toapelor politice.

Ma intreb ce s-ar intampla cu tanara generatie, daca topeling-ul ar deveni materie de instruire in scoala, predata de catre toape. In ce ar consta atunci adevarata educatie ?

Topeling-ul specific sportivilor se raspandeste. Daca inteleg un tip care isi face un tatuaj, intr-un colt al trupului, nu pot intelege pe altul care este plin de inscriptii care mai de care mai fanteziste, pe tot corpul. In definitiv si la urma urmei, fiecare individ face ce vrea cu trupul lui, dar de ce trebuie sa si-l expuna prin calendare, prin tribune, pe strazi ? Cui foloseste ?

Topeling-ul specific manelistilor face tot mai multi prozeliti. La ce sa te astepti din partea unor copii, care intrebati la scoala ce muzica le place, peste 90 % dintre ei raspund: adrian copilu minune sau guta, vali vijelie sau joe carnat ? 

Daca urmaresti premiantii, de la 10 pentru Romania, topeling-ul razbate puternic, din multe dintre categoriile promovate de catre organizatori.

Sa fie topeling-ul un apanaj al democratiei ? Greu de crezut si mai greu de inteles. Sau Romania devine o alta tara a tuturor posibilitatilor ? Vom vedea.

Traditie si respect pentru stramosi

Urmaresc o emisiune a lui Grigore Lese pe TVR cultural, in fiecare duminica la ora 14, despre traditii, despre obiceiuri stramosesti, despre viata taranului roman, despre cultura populara inepuizabila a romanilor.

Am mai scris despre aceasta emisiune, dar subiectele abordate de catre realizatorul ei ma indeamna sa mai scriu.

Numai cine nu a fost niciodata la tara, nu a cunoscut oamenii acelor locuri unice, filmate de catre profesionisti adevarati ai camerei de luat vederi si nu a stat de vorba cu locuitorii acelor locuri, poate schimba canalul. Acele locuri si satenii pierduti in negura timpului (majoritatea depasind varsta de 75 ani), comportamentul si obiceiurile lor sunt traditia acestei tari. Vorba lor molcoma si asezata despre obiceiurile locurilor, pe care le-au mostenit de la parintii lor este plina de regret ca astazi nu se mai scrie despre acele obiceiuri. Sunt mahniti ca nu mai au cui lasa in grija, mestegurile, obiceiurile, mormintele. Rarii nepoti care ii mai viziteaza din an in pasti nu pot fi influentati decisiv sa duca mai departe obiceiurile locurilor. Copii lor plecati prin tari straine sa-si gaseasca un rost nu par interesati a reveni in locurile natale.

Din vorba lor razbate neputinta varstei. Nu vad nicio cale de iesire din impas.

Imi amintesc de bunicul din partea tatalui, mereu in opinci si costum popular, nascut, crescut, imbatranit de munca, impovarat de ani, in satul lui de bastina. Nu pot uita stangacia lui cand venea la oras. Bucuria de a ne vedea la el in batatura era nemarginita.

Oameni ca Grigore Lese care incearca sa tina treaza mandria de a fi roman sunt din ce in ce mai rari si tot mai in varsta. Impatimiti ai neamului stramosesc se mai gasesc pe la tara, in randul profesorilor, de obicei. Acestia se lupta cu sistemul, in cautare de fonduri. Pot fi numarate pe degete locurile unde se mai tin iarmaroace, targuri de ceramica sau imbracaminte populara taraneasca, serbari campenesti, chermeze.

Tinerii de azi, scoliti in traditii populare cu ce se indeletnicesc ? De ce nu promoveaza traditia culturala populara ? De ce se injosesc profesional si accepta sa faca reportaje si emisiuni despre hoti, violatori, batai intre bande, etc. ? De ce se accepta promovarea insultei, injuraturilor, vorbelor porcoase ? Cui foloseste ?

Sanatatea spiritului nu conteaza ? Ce facem fiecare dintre noi pentru a mentine vesnic viu acest spirit ?

Se vorbeste in ultimul timp de un pact pentru educatie. Unde se ragasesc traditiile populare si respectul pentru stramosi in acest pact ? La declaratii ne pricepem toti. Cate programe vizand traditia populara romaneasca, pentru finantare europeana, s-au lansat si popularizat in randul cetatenilor de rand, in ultimii ani ? Cate muzee s-au construit in ultimii 18 ani ? Casele memoriale in grija cui se regasesc ? Primariile cum folosesc fondurile alocate de la bugetul local, culturii si traditiei stramosesti ? Camine culturale noi, nu am vazut. Nici macar, cele vechi, renovate. In schimb, multe din vechile camine culturale, privatizate de imbogatitii locali, astazi sunt carciumi/ bodegi/ discoteci.  Fostele case de cultura sunt in paragina sau adapostesc sali de jocuri mecanice, unde tineretul cheltuie banii parintilor, fumeaza, bea si pierde timpul. Unde sunt programele culturale, pentru acest tineret ?

Copii copiilor nostrii vor mai avea bucuria admirarii frumosului port popular romanesc ?Vor recunoaste ei cantecele populare romanesti ? Vor intelege jocurile si dansurile populare romanesti ?

In programa de invatamant unde se ragaseste promovarea traditiei si culturii stravechi, romanesti ? Cum poti intelege un popor, daca nu faci nimic pentru pastrarea traditiei sale culturale ?

De ce nu invatam si ce este bun de la straini ? De ce nu suntem mandrii ca suntem romani ? Este de admirat mandria americanului ca este american. De ce nu facem ca ei cand este vorba de cinstirea stramosilor ?

Protestul manelistilor

In tara asta toata lumea protesteaza, toata lumea este nemultumita, toata lumea este indignata, mai mult sau mai putin.

Nici indiferenta multora nu este de neglijat.

Vad pe ecran toata floarea cea vestita a manelistilor (guta, adi de la Valcea, carnat/ salam nu mai stiu cum, dentistul, unul nou gras si scund -cel mai vehement, etc.) adunati in metrou, care protesteaza ca nu pot merge cu mertanele si bmw-urile prin Bucale, ca primarele face si drege (de fapt nu face decat rele). In ard si o cantare in stilul lor de maidan. Iar faza finala a protestului se consuma prin vocea manelistului gras, negru si scund (pacat, dar nu i-am retinut porecla), care la refren ii recomanda lui Videanu sa fure mai putin.

Pai daca manelistii care nu platesc impozite de niciun fel recomanda corifeilor sa fure mai putin, inseamna ca in Romania avem cu adevarat o problema. O sesizeaza cineva ?

De la lume adunate

Adunand ziceri izolate, expresii mai ciudate, chiar cugetari ale alesilor locali si chiar ale alesilor de la centru, ideea de a propune ministrului finantelor un nou impozit pentru unsii neamului, certati cu limba romana, prinde contur. De ce acesti siluitori ai limbii stramosesti sa nu plateasca, ca de privilegii nu se pot plange ?

Pot contribui cu acest nou impozit si majoritatea comentatorilor sportivi, multe vedete fitoase, din sport sau muzica, majoritatea imature intelectual, gasca tot mai numeroasa de manelisti care chinuie fara incetare limba romana.

O subliniere speciala, de vasnici siluitori ai limbii romane, se cere a se face pentru imberbii reporteri de teren care transmit in direct, de la fata locului, comentarii cu cuvinte multe fara legatura cu fapta, despre „evenimente senzationale”(violuri, sinucideri, eforturi supraomenesti pentru darea matei jos din copac, respectiv pentru scoaterea matei din canal, mici gainarii, nunti de vedete inchipuite, batai intre bandele de tigani, etc). Ce sa-i faci sunt emotionati saracii. Mananca si ei o paine. Ma intreb daca la angajare se da cumva vreun test de limba romana (vorbire, scriere, dictie, gramatica, etc.) ? O fi doar suficienta o diploma de liceu ? Mai sunt necesare scoli superioare, chiar facute la seral sau la fara frecventa ? La o prima vedere se pare ca nu sunt necesare scolile. Pai care or fi atunci criteriile de angajare ?

Sa exemplific:

-nu trebuie depasita decibelizarea din baruri,

-as atrage urmatoarea atentie,

-as dori sa punctez pericolul inundatiilor anuntate,

-sa scadem preturile la unele medicamente, chiar daca nici macar acestea nu le va alina durerea,

-munca este un blestem pentru bautorii profesionisti,

-romanii sunt un electorat vesel,

-sunt intr-o menopauza si puteam face ceva (individul vorbea la telefon cu seful).

Ma gandesc sa initiez strangerea de astfel de expresii si sa le grupez intr-o carte. O fi bine, o fi rau ? Voi vedea.

Nesimtire fara frontiere

Urmaream zilele trecute niste declaratii de presa din partea unor ramatori politici, care in goana dupa procente se dau mari scule pe bascula, critica vechii aliati, ba chiar ii „alinta” cu hardaie de insulte. Este vorba de returnarea taxei auto de prima inmatriculare (pe care au impus-o impreuna cu liberalii, la inceputul anului) si salvarea mediului (a spatiilor verzi, pe care ei anterior, cand erau in guvern, au aprobat constructii). Declaratiile erau facute de seful de partid democrat (adica un partid care acuma nu mai este) si respectiv de ministra fosta la mediu, care in prezent acorda prin firma ei consultanta pentru autorizatii de mediu, tocmai „greilor” care vor sa construiasca pe spatii verzi.

Acesti indivizi care ieri se pupau si astazi se injura, sunt reprezentanti de frunte ai clasei politice roamanesti. Sau cel putin asa au ei impresia.

Se vantura prin presa aventura votului uninominal. Nu se tine cont de interesul nema al cetateanului (cica aia care nu s-au prezentat la vot, nu au dreptul sa vorbeasca). Se insista, se bate apa in piua. Nici nu mai stii, dintre fatarnicii care sunt permanent in fata, prin ce partid mai este. Declaratiile acestor politicieni de duzina sunt demagogice, populiste, pupincuriste, pline de lasitate. Sunt declaratiile unor esuati profesional, multi dintre ei truditori cu ochiul si timpanul (unii dovediti, altii inca nu), a unor traseisti politici (cand o sa gasim aceasta meserie, de traseist, de altfel deosebit de profitabila, in clasificarea meseriilor din Romania ?). Nu au nicio legatura cu o doctrina politica sau cu alta. Fariseismul este calitatea lor de capatai. Dorinta de imbogatire si sefia prin posturi grase, bine platite, de la stat, sunt visurile lor zilnice.

Voiam sa cred ca bogatii intrati in politica, au strans destul si vor lupta si pentru oamenii de rand.

Ma cuprinde o indignare fara margini cand cu ocazia sarbatorilor acesti fatarnici merg prin case de copii sau camine de batrani si impart pomeni. In restul anului saracii si sarmanii nu exista ? Daca politicienii ar da din buzunarul lor burdusit tot ar fi ceva.

Politicienii actuali au reusit sa compromita neamul romanesc si pe eroii acestui neam. Nimic nu mai este sfant. Totul este de vanzare. Totul se tranzactioneaza si se imparte intre actorii politici.

Se vorbeste despre irecuperabilitatea romanilor. Cum poti aprecia altfel nepotismul desucheat ajuns politica de stat ? Poti patrunde in aparatul administrativ (de altfel bine platit in ultimul timp) doar daca sti sa raspunzi la intrebari de genul: tu a lu cine esti ? cine te-a trimis la mine ? ce ti-a dat …. sa-mi aduci ? Amantele sunt trecute cap de lista la alegeri si la impartirea posturilor. Presa aservita politic lauda stapanul care plateste si critica vehement adversarii politici ai stapanului.

Inspectiile abilitate ale statului sunt trimise de catre sefii lor politici, in controale, numai la adversarii politici, ca sa-i sperie.

Ma sperie pozele de grup, de dupa diferite evenimente (referendum, alegeri, etc.).

Cand vad rosul psd-ist ma gandesc la tinerii cazuti degeaba in decembrie 1989 si ma intreb ce vina au avut pentru ca au crezut in schimbare.

Cand vad negrul pd-ist cu fulare portocalii, ma infior si imi trec prin fata ochilor hainele de piele ale participantilor la noaptea cutitelor lungi.

Cand vad fularele albe, lungi, ale liderului prm-ist care improsca cu sudalme din mijlocul unor gealati politici, mi se impaienjenesc ochii la amintirea nelegiuirilor legionare.

Presa transmite mai mereu declaratii ale maimarilor zilei care se lauda ca au facut si au dres, ca guvernul/ ministerul/ primaria, etc. au dat bani, din fondurile lor. Eroare. Sunt bani stransi de la noi contribuabilii, din taxe si impozite.

Unde se va ajunge ? Ce castigam daca schimbam pe unii politicieni cu altii, la fel de avizi de imbogatire si putere ? Ce castigam daca ascultam pe alesul nostru cum amesteca totul in ghiveciul din gandirea sa ?

Si totusi tineretul are un rol. Cum sa facem sa-i promovam ?

„Intelepciunea” paznicului

Intrand azi intr-un market, pentru de-ale gurii, am fost inca o data surprins de „ingeniozitatea” fara frontiere a romanilor.

Nu-mi place sa intru pe usa cu „vartelnita”. Imi aduce aminte de un film cu „oameni prosti” (denumiti asa ca alint, nu pentru a-i lua in deradere), in care 2 indivizi se blocheaza in vartelnita si fac tot felul de ghidusii ca sa scape, ghidusii care provoaca ras daca sunt vizionate la cinematograf sau la TV.

De regula intru pe usile de langa, usi cu rol de protectie a cetatenilor, pentru evacuare rapida in caz de pericol (incendiu – fum toxic, bombe/terorism, urgente medicale, etc.).

Imping, nimic. Intru pe rotitoare si cu uimire vad niste lanturi groase ca pe mana, inchise cu niste lacate de neam prost, care blocau cele 2 usi, aflate de o parte si de alta a vartelnitei.

Raman interzis. Intreb la cel mai apropiat stand, de ce sunt blocate usile si cine a dat dispozitie. Fata salta din umeri si impasibila imi zice ca este opera paznicilor (aia cu pulanul, celular si catuse, cu uniforma de culoare inchisa, cu fete incruntate, pentru care oricine intra pe usa e un posibil hot, niste munti de oameni, numai buni pentru lucru pe santiere, acolo unde lipseste in prezent forta de munca). Nici meseria de paznic si nici cea de necalificat pe un santier de constructii nu necesita cine stie ce stiinta.

Ma intreb ce responsabilitati in domeniul sigurantei fizice a consumatorului/ cetateanului cumparator are managerul marketului si seful paznicilor. Or avea un lucrator desemnat cu activitati de prevenire si protectie cum prevede Legea securitatii si sanatatii in munca nr. 319/ 2006, un responsabil PSI ? Ce parere au pompierii ? Cum se achita de sarcina de control in teren inspectorii de munca din cadrul inspectoratului teritorial de munca ? Protectia consumatorilor si politia sanitara or trece si ei pe acolo, daca nu in control, macar pentru a-si cumpara de mancare ?

Doamne fereste sa se intample vreo nenorocire intr-o cladire de birouri sau intr-un market ! Multe lucruri ar iesi atunci la iveala. Sa vezi atunci navala inspectorilor si amenzile care se flutura de catre sefii acestora pe la toate televiziunile.

Dupa parerea mea, aici este vorba de crasa necunoastere a legilor, de indiferenta managerilor si incompetenta inspectorilor. De ce toti acestia sa nu raspunda la fel, in fata legii ?

Si aici este vorba tot de educatie. Daca educatie nu e, nimic nu e.

Fata prea putin apreciata a romanilor

De vreo doua zile urmaresc cu placere si mandrie ca sunt roman, reportaje cu romani de pretutindeni, care se fac remarcati in adevaratul sens al cuvantului de societatea in care traiesc, printre straini, care duc in lume faima inteligentei native a romanilor, dublate de o munca cinstita, creatoare, puse in slujba societatii si de ce nu si a lor insusi, fara „ocolisuri” cu iz balcanic. Pacat ca prea putini dintre acestia se vor intoarce candva sa munceasca in Romania.

Toata stima pentru cel care a avut ideea de a face un serial cu astfel de romani. 

Vreau sa cred ca initiatorul reportajelor s-a suprasaturat de violuri, de crime, de cersetori, de hoti, etc., carora presa scrisa si vorbita le face reclama gratuita, fara a-si da seama (daca isi da seama si continua, se pare ca avem o grava problema de imagine).

Ma intreb de ce trebuie platiti niste reporteri pentru a pazi poarta penitenciarului, cand este eliberat la ispasirea pedepsei un infractor, precum miron cosma (nu am gresit cand am scris cu litere mici). Cred ca lipsa de publicitate i-ar duce pe infractori in neant.

Si ce daca astfel de prea dese „evenimente” intereseaza un grup destul de important de cetateni ? Nu prin reclama gratuita putem starpi infractionalitatea. Subiectul este mult mai complex din punct de vedere social. Oricum statul are/ ar trebui sa aiba un rol al lui.

Am introdus incepand de astazi o alta categorie de comentarii, pe care sper sa o abordez cat mai des – Ce m-a facut mandru azi.

Ma bucur sa pot comenta si pozitiv. Carcotelile au rolul lor, dar folosindu-le prea des poti deveni tu insusi vulnerabil.