Archive for the ‘Ce m-a facut mandru azi’ Category

Tainica lumina

aprilie 19, 2009

Cand apar necazuri cu persoane dragi tie, emisiuni precum cea a lui Grigore Lese, de vineri seara, la ora 21 si in continuare, sambata dimineata, la ora 12, de la TVR 1, te ajuta o data in plus sa te resemnezi oarecum cu gandul ca nu suntem vesnici.

Fiorul sfant dat de o emisiune de o asemenea factura, te patrunde adanc in suflet, chiar si cand gandurile te macina si perceptia ta despre realitate este oarecum estompata. Reusesti sa te detasezi cat de cat, traiesti cu intensitate momentul, sperantele tale cresc si credinta in bine, te inconjoara. Desi ramane apasarea necazurilor tale, reusesti sa-ti bucuri sufletul, sa-l tratezi cu ceva sfant, inaltator, purificator.

Pacat ca marele bard, prin prestatia sa unica, magnifica, nu reuseste sa convinga decat oficialitatile din primaria Otopeni, pentru a-i acorda sprijin si a-i pune la dispozitie o sala de camin cultural, in care cu greu pot patrunde 100 de oameni. Fericiti trebuie sa fi fost toti acesti 100 de romani (ii invidiez sincer), pentru ca au urmarit in direct un omagiu adus divinitatii, in sunet de toaca, prin cantec si glas profund, omagiu pe care cuvintele mele nu-l pot cinsti in deajuns, prin aprecieri novice.

Nu am facut niciodata un secret din placerea cu care il ascult pe Grigore Lese, cantand. Emisiunile sale de folclor autentic, de pe TVR Cultural, le urmaresc cu asiduitate si nerabdare copilareasca. Totul parca se schimba. Rautatile zilnice cu care ne confruntam, nu-si mai au rostul. Necazurile tale sunt depasite, uitate chiar de moment si traiesti intens, clipa.

In aceasta zi de mare sarbatoare crestina – Cristos a inviat ! La multi ani ! Fericire, alaturi de cei dragi !

Reclame

Impresionant

ianuarie 18, 2009

Aseara am vazut la tv ceva unic, magnific, inaltator. Cuvintele sunt de prisos.

Un puiut de om, stelist impatimit, de mic, plange sincer, cu lacrimi de crocodil, ca Mirel Radoi a plecat de la Steaua, la arabi, sa castige si el un ban gramada, ca sa le poata asigura familiei si copiilor lui, un trai decent.

Imagine de pus in rama. Ar trebui sa faca furori pe mapamond, sa apara prin toate ziarele de specialitate si in toate jurnalele de stiri sportive. Ce poate fi mai pur decat dragostea adevarata a unui copil pentru acel ceva, pe care el, sigur, nu prea il intelege ? Nu conteaza, acel ceva nu poate fi alterat de nimic.

Micul suporter este potolit cu greu numai dupa ce tatal sau il convinge ca fotbalistul nu pleaca de tot si dupa ce Mirel se fotografiaza cu el.

Fotoreporterul trebuie sa ia premiul anului 2009, pentru cea mai buna imagine a puritatii si a viitorului acestei tari.

Fani de pretutindeni, luati aminte, invatati. Asa se comporta un fan adevarat.

Moment magnific

decembrie 30, 2008

Sfarsitul de an mi-a adus o noua mare bucurie, o bucurie sufleteasca, o bucurie ce numai folclorul popular adevarat o poate aduce, o reintalnire la televizor cu Grigore Lese. Artistul pe care il stimez si il amintesc adeseori (ca si cum el ar mai avea nevoie de promovarea mea) a adus pe scena Ateneului Roman, adevarati rapsozi din popor, absolventi doar ai unui conservator de suflet (dupa spusa plina de incarcari strabune a artistului), artisti populari, majoritatea ajunsi la varsta a treia, care prin umilele lor puteri (intr-o perioada de manelizare sturlubatica si fara bun simt artistic) tin sus steagul stramosesc si promoveaza adevaratul folclor popular.

Combatand cu toate puterile sale, turismul folcloric promovat pe la unele televiziuni, Grigore Lese a reusit sa prezinte un adevarat spectacol de gala, unei sali arhipline. Emotionat de primirea facuta de public, a promis ca va reveni, in Postul Pastelui, intr-o sala mai mare. Sper sa si poata. Pacat ca am urmarit spectacolul doar inregistrat, in reluare, pe TVR cultural. Stiam de acest concert, din presa scrisa. Oare de ce nu o fi putut fi programat, in direct ? Ar fi meritat o transmisie in direct, la o ora de maxima audienta pe TVR 1 (sa zicem, in locul unor declaratii politice anoste).

Zicea marele artist:  as vrea sa se schimbe ceva, sa se poata pastra averea spirituala a romanului din popor. Cum sa promovam cantecul din vatra satului ? Nu i-a dat nimeni niciun raspuns sau sa-i fi facut cineva, macar o vaga promisiune.

Grigore Lese strabate cu piciorul, taramul stramosesc, insotit pretutindeni de inconfundabilele sale vechi porturi populare – cerga, palaria, tolba si toiagul, in cautarea acelor artisti cunoscuti numai la ei in sat, artisti populari care nu au avut ocazia de a fi vazuti pe la televiziuni, nu au avut ocazia sa fie ascultati de semeni ai lor, doritori de frumos, din alte locuri, decat cele de bastina.

Am ascultat cu sufletul la gura viersul dumnezeiesc al unor necunoscuti pe plan national:

Ionu lu Grigore din Salistea de Sus, zis Paganini (Paganini, dupa spusa unor nemti, pe unde a mai cantat). Daca nu il asculti pe viu, nu poti intelege ce sunete maiastre pot iesi din vioara acestuia. Tropaitul in ritm de vioara este unic prin semnificatia sa.

Nicolae lu Ionu lu Iacob din Lapus. Fluierul dublu la care canta este unic printre instrumentele muzicale. Doinele batranesti pe care le canta cu vocea sa blajina, te fac sa tremuri de fericire, ca le asculti.

Zamfira Muresan si Doina Lavric.  Dumnezeiesti sunt doinele strabune cantate de cele doua femei, in acompaniament de cobza, manuita de catre Doina Lavric.  

Am ascultat, fara cuvinte de povestit, grupuri folclorice:

Ceata lui Alita Pitigoi din Gorj. Pai la nunti pe unde canta ceata, nu este nevoie de mancare si de bautura. Te copleseste muzica. Cum sa nu participe tot satul la nunta ?

Grupul ucrainienilor de pe Tisa, Corul lipovencelor din Sarighiol, Corul aromanilor farseroti. Magnific, de nepovestit. Nu am inteles cuvintele, dar viersul popular, al cantecelor acestor cetateni romani, strabate prin negurile vremii, pentru a nu ne lasa sa uitam cumva originea lor.

A cantat si Grigore Lese. Mult prea putin dupa dorintele mele. Ii voi cumpara toate CD-urile si voi asculta atunci ore in sir, fara a ma plictisi cumva. A asculta in direct, intr-o sala cu o sonorizare perfecta, este mult mai profund. 

A cantat doar doua din melodiile sale – Vita verde si Copacul. Impreuna cu sala si toti competitorii a fredonat – Florile sunt dalbe.

Sclipirile din ochii celor din jurul marelui artist, arata valoarea de necontestat a celui pe care il asculta. Ochii in lacrimi de fericire, ai celorlalti artisti, participanti la evenimetul folcloric, venerau interpretul.

Cine va duce mai departe aceste valori inestimabile ale cantecului popular romanesc ?

Palma pe obrazul grandomaniei

decembrie 2, 2008

Am vazut-o si pe aceasta. Un batranel, cu verticalitate, constient de spiritul patriotic al dizidentei sale politice, fara a fi impresionat de festivismul artificial al clipei, dl. Vasile Paraschiv, ii da cu tifla presedintelui numindu-l comunist pe el si pe predecesorii sai in functie, dupa decembrie 1989, renuntand la distinctia acordata.

Chiar daca presedintele a incercat s-o „dreaga”, intorcand-o ca la Ploiesti, ca distinctia este acordata de catre el, in numele statului roman, motivatia puerila nu a contat pentru batranul patriot.

Amaraciunea cu care renunta la distinctia statului roman, din glasul celui care a indraznit in 1968 sa declare public ca este nevoie de sindicate libere in Romania nu a fost pe placul presedintelui. Pe dl presedinte il interesa probabil numai festivismul cu care a condamnat comunismul, urmat de acordarea de diplome si medalii, fara a incerca macar o cinstire publica (nominala) a celor care si-au riscat libertatea pentru un crez, respectiv o blamare publica (nominala) a celor care i-au privat de libertatea gandirii si a exprimarii. 

Nu doar declarativ, ci si prin fapte. De ce nu ar fi chiar taxati financiar, acei asupritori ? Interesanta ar fi compararea pensiei batranului dizident cu a celor care l-au cercetat, l-au marginalizat si probabil l-au si condamnat.

Bravo dle. Paraschiv ! Toata stima si mandria noastra, din partea celor care au trait acele vremuri, chiar daca nu au avut indrazneala dvs. de a se exprima public, dar nici nu au facut vreun rau semenilor lor, ramanand „cuminti” in randul milioanelor de romani, care nu au fost profitori ai sistemului, ci doar „impacati” cu situatia lor. Nu vreau sa comentez motivele acestei pasivitati, nu ar avea sens.

Ce urmeaza ? In spiritul jucator al presedintelui nostru, probabil ca acel consilier care incurcand borcanele, l-a trecut pe lista de decorare pe dl. Paraschivescu, va fi destituit din administratia prezidentiala. Este vreo deosebire de atitudine, fata de perioada ceausista, cand un alt dizident politic, Constantin Parvulescu a indraznit in plin congres al partidului comunist sa se ridice impotriva politicii trambitate de catre comunisti si a tiraniei presedintelui din acea vreme, urmarea fiind domiciliu fortat si „paznici” la poarta casei sale ?

Sper ca dl. Paraschiv sa nu aiba o soarta asemanatoare.

Peripetii

august 31, 2008

Ieri am fost sa o vedem pe mama (peste trei zile este ziua ei de nastere), sa aprindem o lumanare la morminte.

Am copt niste vinete si niste gogosari pentru iarna, am facut niste mici, ceilalti au baut o bere…cursul normal al unei astfel de relaxari.

La intoarcere, am pierdut borseta cu actele masinii (?!). Nu am bagat de seama, dacat cand am ajuns acasa si nu am gasit unde sa pun cheile de la masina.

Incepe agitatia. Nu ma gandeam decat la alergatura care ma astepta, la figurile morocanoase ale functionarilor pe care urma sa-i contactez, la declaratiile ce urma sa le dau si la hartiile pe care va trebui sa le intocmesc.

Dam telefon la mama sa caute borseta, prin curte, prin casa, prin ulita. Gasim intr-o imagine pe camera foto, la plecare din ulita, cu mama facandu-ne cu mana, cum borseta trona pe capota masinii. O pusesem acolo cand am deschis usa la masina si acolo am uitat-o. Incep sa ma gandesc ce manevre am facut, stanga – dreapta, unde putea pica borseta dupa capota.

Dupa vreo ora suna mama, ca cineva a dat un telefon la un vecin sa intrebe daca cunoaste pe cineva cu numele meu. Norocul nu m-a parasit nici de aceasta data. Sun la numarul de telefon lasat de omul de bine si gasesc borseta. In plus, omul locuia in acelasi oras cu mine. Am luat un taxi si m-am dus la om acasa. Mi-am recuperat borseta cu acte.

Omul simplu a ramas cinstit si in atmosfera de ciubucareala continua, existenta azi la noi. Cu greu a acceptat sa primeasca o sticla de tarie, pe care i-am dus-o, din stocul aflat acasa la mine. Soferul de pe taxi, cu care ma cunosteam, ma caina pentru recompensa pe care trebuia sa o dau.

Omul de bine mi-a povestit despre locul unde s-a trezit cu o borseta „aruncata” in fata, dintr-o masina alba. A crezut ca am luat pe cineva in masina, care ca sa-mi faca rau, a aruncat borseta pe geam, fara ca eu sa bag de seama. Ceva asemanator patise el. A oprit masina si a luat borseta. Nu a indraznit decat sa se uite pe o agenda cu numere de telefon. A dat telefon la singurul numar care era in agenda, din orasul unde locuieste mama si a nimerit la un vecin. Dupa agenda s-a gandit ca am lucrat la aceeasi unitate. Asa si era. El ma cunostea, eu nu prea.

Inutil sa mai spun ca am gasit totul la locul lui, in borseta, inclusiv cei 50 lei, pusi acolo, pentru orice eventualitate (desi am inteles ca pretul politaiului, a cam crescut, in ultimul timp).

Borseta cazuse de pe capota masinii la vreo 2 Km, de casa, cand am depasit din scurt o caruta.

Sa fie vorba de ceva semne ale batranetii, de am uitat sa iau borseta cu mine in masina, mai ales ca o tin permanent pe bord, deci sub ochi ? Nu cred. Desi incep sa am oarece indoieli !?

Vin copiii acasa…

iulie 5, 2008

Copiii sunt o binecuvantare pentru orice familie. Sunt o bucurie permanenta pentru parinti. 

Vazandu-si copii cum cresc si se formeaza ca oameni sub ochii lor, parintii parcurg diferitele etape ale vietii, cu suisuri si coborasuri inevitabile, cu nevoi si lupte continui cu viata, cu imense bucurii, date de catre copii lor.

Sunt mandru ca am copii. Ma bucur pentru toate succesele lor, ma intristez daca nu le iese ceva asa cum ne-am dori noi parintii.

Pana la o anume varsta a tinerilor, ajutorul parintilor este determinant pentru copii. In timp ajutorul parintesc se diminueaza, dar grija parinteasca ramane aceeasi. 

O data cu plecarea la scoli, cand copii parasesc pentru prima data domiciliul parintesc, incepe o „revolutie” a simtirilor, sentimentelor si a gandurilor, a grijilor si trairilor parintesti. Cu timpul te obisnuiesti ca au plecat de acasa in drumul lor spre un viitor, pe care incet-incet si-l construiesc singuri. Lipsa lor, din casa unde s-au nascut, o simti permanent. Ti-ai dori sa-i vezi mereu sub ochii tai, sa-i indrumi (daca mai au nevoie de sfatul tau), sa-i ajuti cu putinul pe care li-l mai poti oferi, cu toata dragostea si puterea ta parinteasca.

Cand te anunta ca vin pe acasa, apare iarasi soarele pe strada ta. Incepe o mica agitatie. Iti aduci aminte de  mancarurile care le plac cel mai mult (chiar ii intrebi) si le pregatesti cu toata dragostea. Te gandesti sa le faci o mica surpriza, asteptandu-i cu un mic dar, ceva simbolic. O data cu apropierea sosirii, nerabdarea ta creste. Esti curios sa afli cum mai arata, cum s-au mai transformat in perioada de timp, de cand nu i-ai mai vazut, chiar daca legatura o tii mai mereu prin internet sau prin telefon. Oricum, internetul sau telefonul nu pot tine loc de a-ti vedea copii in direct, fata in fata.

Ca parinte poti sa intelegi ca tinerii isi construiesc viitorul asa cum si-l doresc si cum il vada ei, chiar daca uneori acest lucru difera de cum vezi il tu. Este alegerea lor si parintii trebuie sa o respecte.

Grija parinteasca nu poate fi anulata de nimic.

Multumesc maestre

iunie 17, 2008

Nu am facut niciun secret ca-mi place Octavian Paler. L-am urmarit pentru pasiunea cu care isi sustinea punctul de vedere, pentru insistenta cu care incerca sa schimbe ceva, fara a se abate de la principile sale solide.

Il citesc cu emotie, acum, dupa ce a plecat dintre noi. L-am „banuit” de aprige trairi interne, dar incercand sa pricep acum „Scrisori imaginare”, imi dau seama ca am fost departe de realitatea care il cotropea, care il macina permanent. Citesc 2-3 pagini si pierd sirul, incercand sa retin cat mai mult. Fiecare fraza marcheaza o adevarata particica din viata marelui om.

Fara domnia sa, la vedere pe micul ecran, parca lipseste ceva din peisajul monden al criticii politice pure, profunde si in acelasi timp obiective. Profita prea mult acesti politicieni de meserie, care umplu zilnic ecranele, aceeasi politicieni pe care i-a „plesnit” si i-a „blagoslovit” cu vorba ori de cate ori au calcat in strachini.  

Sunt curios cum ar fi aratat niste scrisori imaginare adresate actorilor nostri politici. Nu ati apucat sa le scrieti. Pacat.

Ati plecat mult prea devreme dintre noi. Poate acolo, in ceruri, unde sunteti acum, mai aveti „ocazia” sa combateti. Cine poate stii ?

Dumnezeu sa va odihneasca in pace !

Clipul electoral

mai 9, 2008

Cand se poate si altfel decat ne-am obisnuit in ultimii ani, parca iti trebuie ceva timp sa te dezmeticesti. Nu conteaza. Cand un conational de-al tau iese din tipare, tu omul de rand parca recapeti din energia pierduta si te indarjesti in lupta cu sistemul.

La inceput firav, apoi in forta, pe micul ecran a aparut clipul electoral „Alege-ti stapanii cu grija”. Zguduitor, realist peste masura, in acelasi timp trist. Zguduitor pentru mesajul transmis: fereste-te de mai rau, adu-ti aminte de ce ai patimit si nu-i uita pe cei care te-au umilit. Realist pentru ca este atat de posibil sa ajungem sub o noua dictatura, daca nu deschidem ochii cand trebuie (adica acum la alegeri). Trist pentru ca la 18 ani de la marea cotitura (revolutia maselor de cetateni nemultumiti si nu altceva) este nevoie de un astfel de mesaj, care sa te oblige sa deschizi ochii.

Corbii (sa fie politicienii nu ?) care defileaza prin cadru, pe toata derularea clipului, mi-au adus aminte de un film vizionat recent, facut dupa clasicul „Pasarile”. In film corbii ajung sa atace oamenii pasnici dintr-un orasel, dupa ce au fost infectati cu boala „vacii nebune”, deoarece mancasera din hoituri de animale bolnave.

Comparand corbii cu politicienii nostrii verosi, lipsiti de scrupule, care se lupta la ciolan, nu ne ramane decat sa fim atacati de catre acestia ? Fereasca Dumnezeu !

Politicieni de toate felurile, fiti atenti, vi se pregateste ceva. Este timpul sa munciti in slujba cetateanului, daca doriti puterea. Lasati mai la coada interesele voastre personale, meschine.

Am urmarit cu ceva seri in urma, un interviu in direct, la un jurnal de stiri pe Antena 3, luat autorului clipului, artdirector la Antena 1 (din pacate nu i-am retinut numele). Amintea si de alte clip-uri de aceeasi factura. Eram curios sa le vizionez.

Ursitoarele

februarie 24, 2008

Duminica dimineata la ora 8, pe tvr 2, este o emisiune a lui Paul Soloc (trecut in umbra dupa 1989, ca pedeapsa pentru citirea de osanale aduse conducatorilor iubiti), care rememoreaza vechi traditii populare, pentru a pune stavila in calea uitarii obiceiurilor noastre populare stravechi.

Astazi, cele 3 ursitoare traditionale romanesti imbaiau in lapte proaspat muls o fetita, urandu-i in viers molcom, cate cele, pentru viitor. Pruncul sedea linistit, dand din picioruse, atent la glasul duios, ca si cand ar fi priceput ce i se prevesteste, acceptand calm viitorul.

Era o adevarata sarbatoare in sat, la care participau copii de varste diferite (chiar cei care nu stiau inca sa spuna multumesc, dupa cum comenta reporterul), care mestecau turta facuta pe plita stramoseasca si beau o cana cu lapte, cinstind astfel ursita.  

Tabloul idilic il avea in fundal pe Marele Brancusi cu a lui coloana a infinitului.

Nasterea pruncilor si cinstirea evenimentului cum se cuvine, prin participarea intregului sat, grija fata de copii nou nascuti, nu poate decat sa asigure sanatatea acestui popor.

Sa traim si sa ne bucuram. Sa fim mandrii ca traditia populara se pastreaza. Sa nu ne uitam obiceiurile si stramosii niciodata. Prin asa ceva, sigur ne facem cunoscuti in lume.

Traditie si respect pentru stramosi

decembrie 10, 2007

Urmaresc o emisiune a lui Grigore Lese pe TVR cultural, in fiecare duminica la ora 14, despre traditii, despre obiceiuri stramosesti, despre viata taranului roman, despre cultura populara inepuizabila a romanilor.

Am mai scris despre aceasta emisiune, dar subiectele abordate de catre realizatorul ei ma indeamna sa mai scriu.

Numai cine nu a fost niciodata la tara, nu a cunoscut oamenii acelor locuri unice, filmate de catre profesionisti adevarati ai camerei de luat vederi si nu a stat de vorba cu locuitorii acelor locuri, poate schimba canalul. Acele locuri si satenii pierduti in negura timpului (majoritatea depasind varsta de 75 ani), comportamentul si obiceiurile lor sunt traditia acestei tari. Vorba lor molcoma si asezata despre obiceiurile locurilor, pe care le-au mostenit de la parintii lor este plina de regret ca astazi nu se mai scrie despre acele obiceiuri. Sunt mahniti ca nu mai au cui lasa in grija, mestegurile, obiceiurile, mormintele. Rarii nepoti care ii mai viziteaza din an in pasti nu pot fi influentati decisiv sa duca mai departe obiceiurile locurilor. Copii lor plecati prin tari straine sa-si gaseasca un rost nu par interesati a reveni in locurile natale.

Din vorba lor razbate neputinta varstei. Nu vad nicio cale de iesire din impas.

Imi amintesc de bunicul din partea tatalui, mereu in opinci si costum popular, nascut, crescut, imbatranit de munca, impovarat de ani, in satul lui de bastina. Nu pot uita stangacia lui cand venea la oras. Bucuria de a ne vedea la el in batatura era nemarginita.

Oameni ca Grigore Lese care incearca sa tina treaza mandria de a fi roman sunt din ce in ce mai rari si tot mai in varsta. Impatimiti ai neamului stramosesc se mai gasesc pe la tara, in randul profesorilor, de obicei. Acestia se lupta cu sistemul, in cautare de fonduri. Pot fi numarate pe degete locurile unde se mai tin iarmaroace, targuri de ceramica sau imbracaminte populara taraneasca, serbari campenesti, chermeze.

Tinerii de azi, scoliti in traditii populare cu ce se indeletnicesc ? De ce nu promoveaza traditia culturala populara ? De ce se injosesc profesional si accepta sa faca reportaje si emisiuni despre hoti, violatori, batai intre bande, etc. ? De ce se accepta promovarea insultei, injuraturilor, vorbelor porcoase ? Cui foloseste ?

Sanatatea spiritului nu conteaza ? Ce facem fiecare dintre noi pentru a mentine vesnic viu acest spirit ?

Se vorbeste in ultimul timp de un pact pentru educatie. Unde se ragasesc traditiile populare si respectul pentru stramosi in acest pact ? La declaratii ne pricepem toti. Cate programe vizand traditia populara romaneasca, pentru finantare europeana, s-au lansat si popularizat in randul cetatenilor de rand, in ultimii ani ? Cate muzee s-au construit in ultimii 18 ani ? Casele memoriale in grija cui se regasesc ? Primariile cum folosesc fondurile alocate de la bugetul local, culturii si traditiei stramosesti ? Camine culturale noi, nu am vazut. Nici macar, cele vechi, renovate. In schimb, multe din vechile camine culturale, privatizate de imbogatitii locali, astazi sunt carciumi/ bodegi/ discoteci.  Fostele case de cultura sunt in paragina sau adapostesc sali de jocuri mecanice, unde tineretul cheltuie banii parintilor, fumeaza, bea si pierde timpul. Unde sunt programele culturale, pentru acest tineret ?

Copii copiilor nostrii vor mai avea bucuria admirarii frumosului port popular romanesc ?Vor recunoaste ei cantecele populare romanesti ? Vor intelege jocurile si dansurile populare romanesti ?

In programa de invatamant unde se ragaseste promovarea traditiei si culturii stravechi, romanesti ? Cum poti intelege un popor, daca nu faci nimic pentru pastrarea traditiei sale culturale ?

De ce nu invatam si ce este bun de la straini ? De ce nu suntem mandrii ca suntem romani ? Este de admirat mandria americanului ca este american. De ce nu facem ca ei cand este vorba de cinstirea stramosilor ?