DECIZIE nr. 872 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar. Reducerea cuantumului pensiilor este neconstitutionala.

1. Cu referire la critica de neconstituţionalitate privind reducerea cuantumului pensiilor, Curtea constată că aceasta este întemeiată pentru următoarele motive: Pensia este o formă de prestaţie de asigurări sociale plătită lunar [art. 7 alin. (2) şi art. 90 alin. (1) din Legea nr. 19/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000] în baza legii, inerentă şi indisolubil legată de calitatea de pensionar, obţinută în baza unei decizii de pensionare, cu respectarea tuturor prevederilor legale impuse de legiuitor. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 19/2000, dreptul la asigurări sociale este garantat de stat şi se exercită, în condiţiile legii menţionate, prin sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale. Acesta se organizează şi funcţionează, printre altele, şi pe principiul contributivităţii, conform căruia fondurile de asigurări sociale se constituie pe baza contribuţiilor datorate de persoanele fizice şi juridice, participante la sistemul public, drepturile de asigurări sociale cuvenindu-se pe temeiul contribuţiilor de asigurări sociale plătite [art. 2 lit. e) din Legea nr. 19/2000]. Aceasta înseamnă că pensia, ca prestaţie din partea sistemului public de pensii, intră sub incidenţa principiului contributivităţii.

Art. 9 alin. (1) teza întâi din legea criticată reglementează diminuarea cu 15 % a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, de asemenea, art. 9 alin. (2) teza întâi din aceeaşi lege prevede că valoarea punctului de pensie utilizat pentru determinarea cuantumului brut al pensiilor ce vor fi stabilite sau acordate începând cu data intrării în vigoare a legii este de 622,9 lei. În consecinţă, în mod evident, prevederile anterior menţionate vizează pensiile contributive cuvenite sau aflate în plată şi cele ce vor fi stabilite sau acordate.

În Cauza Stec şi alţii împotriva Regatului Unit, 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie nu vizează un drept de a dobândi proprietatea în sistemul regimului de securitate socială. Este la libera apreciere a statului de a decide cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau de a alege tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri. Singura condiţie impusă statului este aceea de a respecta art. 14 din Convenţie privind nediscriminarea. Dacă, în schimb, statul a adoptat o legislaţie care reglementează drepturi provenite din sistemul de asigurări sociale – indiferent dacă acestea rezultă sau nu din plata unor contribuţii -, acea legislaţie trebuie să fie considerată ca generând un interes patrimonial în sensul art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Cu alte cuvinte, Curtea a abandonat distincţia dintre beneficiile de natură contributivă şi cele necontributive sub aspectul incidenţei art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Distinct de exigenţele Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Constituţia României prevede, în mod expres, la art. 47 alin. (2), dreptul la pensie ca drept fundamental. Textul constituţional nu califică dreptul la pensie doar din perspectiva unui interes patrimonial al persoanei, ci, consacrând în mod expres dreptul la pensie ca un drept fundamental, impune statului obligaţii constituţionale suplimentare, astfel încât să se asigure un nivel de ocrotire al acestui drept superior celui prevăzut de Convenţie şi de protocoalele sale adiţionale. În aceste condiţii devine aplicabil art. 60 din Convenţie, potrivit căruia „nicio dispoziţie din prezenta convenţie nu va fi interpretată ca limitând sau aducând atingere drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale care ar putea fi recunoscute conform legilor oricărei părţi contractante sau oricărei alte convenţii la care această parte contractantă este parte”.

Curtea constată că dreptul la pensie este un drept preconstituit încă din perioada activă a vieţii individului, acesta fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul asigurărilor sociale de stat procentual raportat la nivelul venitului realizat. Corelativ, se naşte obligaţia statului ca în perioada pasivă a vieţii individului să îi plătească o pensie al cărei cuantum să fie guvernat de principiul contributivităţii, cele două obligaţii fiind intrinsec şi indisolubil legate. Scopul pensiei este acela de a compensa în perioada pasivă a vieţii persoanei asigurate contribuţiile vărsate de către aceasta la bugetul asigurărilor sociale de stat în temeiul principiului contributivităţii şi de a asigura mijloacele de subzistenţă a celor ce au dobândit acest drept în condiţiile legii (perioadă contributivă, vârstă de pensionare etc.). Astfel, statul are obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile necesare realizării acestei finalităţi şi de a se abţine de la orice comportament de natură a limita dreptul la asigurări sociale. Deşi sumele plătite cu titlu de contribuţie la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen şi, prin urmare, nu pot da naştere vreunui drept de creanţă asupra statului sau asupra fondurilor de asigurări sociale (Decizia Curţii Constituţionale nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007), acestea îndreptăţesc persoana care a realizat venituri şi care a plătit contribuţia sa la bugetul asigurărilor sociale de stat să beneficieze de o pensie care să reflecte nivelul veniturilor realizate în perioada activă a vieţii. Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivităţii, se constituie într-un drept câştigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză practic şi-a câştigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivităţii; astfel, contributivitatea ca principiu este de esenţa dreptului la pensie, iar derogările, chiar şi temporare, referitoare la obligaţia statului de a plăti cuantumul pensiei, rezultat în urma aplicării acestui principiu, afectează substanţa dreptului la pensie. Aceasta nu înseamnă că legea nu poate în viitor să reaşeze sistemul de calcul al pensiilor, bazându-se, însă, tot pe principiul contributivităţii, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la negarea evoluţiei în reglementarea juridică a acestui domeniu. De aceea, dacă prin reaşezarea sistemului de calcul al pensiei în sensul arătat mai sus rezultă un cuantum mai mic al acesteia, statul este obligat să adopte reglementări similare art. 180 alin. (7) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, şi anume să menţină în plată cuantumul pensiei stabilit potrivit reglementărilor anterior în vigoare dacă acesta este mai avantajos. Aceasta este o măsură de protecţie a persoanelor care beneficiază de pensie în sensul art. 47 alin. (2) din Constituţie, constituind, de asemenea, o speranţă legitimă a asiguratului, întemeiată pe prevederile legale în vigoare cu privire la obţinerea şi încasarea unui anumit cuantum al pensiei.

De asemenea, Curtea constată şi anumite insuficienţe de redactare a textului art. 9 din lege. Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) din legea criticată, are loc o diminuare cu 15 % a cuantumului pensiilor cuvenite sau aflate în plată, ceea ce coroborat cu art. 17 alin. (1) din lege duce la concluzia că o atare diminuare este temporară – până la 31 decembrie 2010. Însă, cu privire la pensiile ce vor fi stabilite sau acordate, a fost diminuată chiar valoarea punctului de pensie, astfel încât coroborarea acestui text legal cu art. 17 alin. (1) din lege nu mai apare ca fiind una clară, ceea ce înseamnă că pentru aceste pensii legiuitorul va trebui să adopte ulterior o lege pentru a le aduce după 1 ianuarie 2011 la nivelul pensiilor care erau în plată la momentul intrării în vigoare a legii criticate. Altfel, s-ar crea o diferenţă de tratament nepermisă între pensiile aflate în plată şi cele ce vor fi stabilite sau acordate. Mai mult, proporţional, valoarea punctului de pensie în ipoteza art. 9 alin. (1) din lege ar fi mai mică decât cea reglementată de art. 9 alin. (2) din aceeaşi lege, ceea ce este, de asemenea, inadmisibil. Totodată, Curtea constată că dificultăţile bugetului asigurărilor sociale de stat nu pot fi opuse dreptului la pensie în sensul diminuării, chiar şi temporare, a cuantumului pensiei, dreptul constituţional la pensie neputând fi afectat de proasta gestionare a bugetului respectiv de către stat.

De asemenea, Curtea observă şi unele considerente de principiu referitoare la dreptul la pensie în jurisprudenţa altor curţi constituţionale. Astfel, Curtea Constituţională a Ungariei, prin Decizia nr. 455/B/1995, a stabilit că pensia calculată după regulile sistemului de asigurări sociale nu poate fi afectată, iar prin Decizia nr. 277/B/1997 a statuat că modificarea unilaterală a cuantumului pensiilor este neconstituţională, cu referire directă la imposibilitatea legiuitorului de a scădea pensiile mari pentru a creşte pensiile mici. Totodată, prin Decizia nr. 39/1999 (XII.21), aceeaşi instanţă constituţională a statuat că pensia (contributivă) este un drept câştigat şi cumpărat într-o atât de mare măsură încât modificarea cuantumului său nominal este neconstituţională. De altfel, considerente similare se regăsesc şi în Decizia Curţii Constituţionale din Letonia nr. 2009-43-01 din 21 decembrie 2009.În consecinţă, având în vedere gradul ridicat de protecţie oferit prin Constituţie acestui drept, pentru motivele sus arătate, reducerea cuantumului pensiei contributive, indiferent de procent şi indiferent de perioadă, nu poate fi realizată.

Rezultă că art. 53 din Constituţie nu poate fi invocat ca temei pentru restrângerea exerciţiului dreptului la pensie. Totodată, Curtea constată că, potrivit art. 54 lit. a) din Legea nr. 19/2000, invaliditatea de gradul I este caracterizată „prin pierderea totală a capacităţii de muncă, a capacităţii de autoservire, de autoconducţie sau de orientare spaţială, invalidul necesitând îngrijire sau supraveghere permanentă din partea altei persoane”. În consecinţă, diminuarea cu 15 % a indemnizaţiilor de însoţitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I, precum şi stabilirea unei valori a punctului de pensie inferioară celei existente, necesară la calculul cuantumului brut al indemnizaţiei de însoţitor, contravin art. 47 alin. (1) din Constituţie, statul neîndeplinindu-şi obligaţia de a lua măsuri adecvate de protecţie socială.

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

În numele legii DECIDE:

2. Constată că dispoziţiile art. 9 din Legea privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar sunt neconstituţionale.

Definitivă şi general obligatorie.

Decizia CC nr. 872 din 25 iunie 2010 a fost publicata in MO nr. 433 din 28 iunie 2010