Decizia ICCJ nr. 5/ 12.04.2021

Instanta de judecata nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare.

ÎCCJ (Complet RIL) a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și, în consecință, a stabilit că în interpretarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție, prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare.

Cu alte cuvinte: Instanțele nu mai pot reduce perioadele sau decide înlăturarea măsurii complementare.

Decizia ICCJ nr. 5/ 12.04.2021 a fost publicata in MO nr. 608/ 18.06.2021

Decizia ÎCCJ nr.1982/ 08.10.2020

Infecție nosocomială. Răspunderea spitalului și sarcina probei.

Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că – în condițiile în care art. 655 din Legea nr. 95/ 2006 instituie angajarea răspunderii civile (răspundere obiectivă şi nu subiectivă) a unităţilor sanitare pentru prejudiciile produse în activitatea de prevenţie, diagnostic sau tratament în situaţia în care acestea sunt consecinţă a infecţiilor nosocomiale, cu excepţia cazului când se dovedeşte o cauză externă ce nu a putut fi controlată de către instituţie, textul instituind astfel o răspundere obiectivă a furnizorului de servicii medicale – sarcina probei este răsturnată.

Așadar, în condiţiile în care, la momentul internării, examinările şi analizele medicale la care a fost supusă reclamanta nu au relevat prezenţa/ manifestările stafilococului auriu, infecţia plăgii chirurgicale intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 655 alin.1 lit.a) din Legea nr. 95/ 2006, atrăgând răspunderea unităţii sanitare pentru prejudiciul cauzat pacientului în activitatea de tratament, deoarece pe parcursul internării la unitatea spitalicească, reclamanta a suferit o infecţie nosocomială în înţelesul Anexei I din Ordinul nr. 916/ 2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire şi control al infecţiilor-nosocomiale în unităţile sanitare emis de ministrul sănătăţii publice.

Trimiterea din conţinutul textului la prevederile dreptului comun, consecutivă instituirii mecanismului de răspundere potrivit căruia pacientul nu este ţinut să probeze culpa unităţii sanitare, semnifică ideea reparaţiei integrale conform art. 1385 Cod civil, cu trimitere la dispoziţiile art. 1391 alin.1 Cod civil care circumstanţiază repararea prejudiciului nepatrimonial, în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii. 

Decizia nr. 1982 din 8 octombrie 2020, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în Buletinul jurisprudenței 2020, pag. 28-38