Psihologia cozilor

Am sperat multe de la noua ordine instaurata dupa 1989, cand nemultumirea generala a scos oamenii in strada. Traind acele vremuri ca adult, nu pot sa-i inteleg pe acesti profitori actuali, care incearca sa conteste revolutia, numind-o dupa parerea mea, in batjocura, cu expresii care nu le fac cinste. Nu mi-am propus sa comentez acele vremuri, pe care credeam ca le-am uitat, ca au trecut peste mine fara sa lasa urme prea adanci.

Speram sa nu mai vad oameni stand la cozi interminabile, cu speranta ca „baga ceva” si astfel poti sa duci si la copii tai, ce acestia vad la altii. Venirea sarbatorilor de iarna insemna o mare inghesuiala pe la tot felul de cozi, unde nu erai sigur ca apuci si tu. Este de neimaginat astazi, sa stai cu banii in buzunar si sa nu ai ce cumpara cu ei.

Sinistre vremuri am trait. Nu credeam ca se vor mai putea intoarce. M-am inselat.

Vad astazi la televizor batrani pensionari, resemnati, care stau de cu noapte la cozi interminabile, doar doar vor apuca pachetul de alimente (de altfel de vreo 20 lei) dat de pomana, la primaria Constanta. De fiecare data m-am intrebat, daca vrei sa ajuti pe cineva, de ce nu te duci la el acasa sa-i duci pachetul, ca doar sunt aceeasi si e greu de crezut ca nu exista (sau ar trebui sa existe) la primarie o situatie a saracilor, care au nevoie de ajutor.

Cantinele de ajutor social au disparut. Si acolo unde mai exista, nu se prea mai inghesuie decat cersetorii. Mancarea data este in realitate o zeama lunga, cu o bucata mare de paine. Cand vedeti imagini la televizor, cu saracii mancand la cantina sunt imagini aranjate, sa dea bine, in cine stie ce campanie electorala.

Aceeasi campanie electorala ii trimite pe politicienii nostrii cu ocazia unor sarbatori religioase si prin azilele de batrani, cu pungi electorale cu pomeni. De ce numai atunci si de ce numai in prezenta televiziunilor ?

Aceleasi cozi interminabile ni se arata de la un magazin din Tg. Mures, unde se aduc aproape zilnic lactate la jumatate de pret, pentru ca sunt aproape expirate. Intentia patronului este laudabila, dar de ce sa fie iarasi coada, de ce sa nu se duca cohortele de asistenti sociali din cadrul primariei, cu pachetele la cei nevoiasi, acasa.

Tristetea din vorbele batranilor intrebati de ce stau la coada si care motiveaza ca le este teama ca nu mai apuca, te indeamna sa protestezi. Si ce daca protestezi. Te baga cineva in seama ?

Nu pot sa uit sloganul prezidential la castigarea alegerilor: Sa traiti bineeee… Ce o fi vrut sa zica ? Zilele trecute, dupa o emisiune la Nasul, alesul nostru a fost asteptat la iesirea din studio de cativa cetateni, care l-au intrebat: cand o sa traiasca si ei bine ? Raspunsul ganditorului nostru presedinte a fost: o sa traiti si bine… Mai lipsea sa pronunte: huo, ce va inghesuiti asa. Expresia fetei atotstiutorului mi-a amintit despre indemnul sinistrei Leana catre dictator, sa promita poporul nemultumit, adunat in actuala Piata a Revolutiei, in data de 21 decembrie 1989, ca le va mari salariile cu inca 100 de lei.

In putinele sale vizite peste hotare, in speta la Oslo, mult iubitul nostru presedinte a descoperit cersetori si cantareti romani pe strazile orasului. A considerat necesar sa atraga atentia ambasadorului in respectiva tara, despre acest aspect. Dupa parerea mea un gest rusinos, penibil, dezarmant pentru adultii observatori, indiferent pentru cei catre care dorea sa-l transmita.

Ca presedinte facuse totul in tara pentru acesti cantareti si uimirea sa prezidentiala nu putea sa conceapa ca este posibil sa cante cineva pentru bani, pe strazile oraselor Europei. Derizoriu.