Decizia ICCJ nr. 8/ 19.03.2018 Consemnarea in PV de contraventie a duratei suspendarii dreptului de a conduce si a temeiului juridic

În şedinţa din 19 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, legal constituit, a soluţionat un recurs în interesul legii, fiind pronunţată următoarea soluţie:

”În interpretarea şi aplicarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, neconsemnarea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp în care acesta este suspendat şi a temeiului juridic este sancţionată cu nulitatea relativă parţială a procesului-verbal, condiționată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii privind reţinerea permisului de conducere.

Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 martie 2018.

sursa: comunicatul ICCJ

Andrei Pap

https://www.juridice.ro/570075/iccj-ril-admis-ref-neconsemnarea-in-cuprinsul-procesului-verbal-contraventional-a-sanctiunii-complementare-a-suspendarii-dreptului-de-a-conduce-a-intervalului-de-timp-in-care-acesta-este-suspenda.html/

Decizia ICCJ nr. 8/ 19/03.2018 isi produce efectele dupa publicarea in MO

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: