Decizia ICCJ nr. 11/ 19.06.2017 Competenta de a solicita identitatea persoanei careia i-a incredintat autovehiculul

În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 și art. 105 pct. 10 din OUG nr. 195/ 2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/ 2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum și de a aplica sancțiunile contravenționale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relațiilor solicitate”.

Motivarea este sustinuta de faptul ca  OUG nr. 195/ 2002 și Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 nu cuprind dispoziții referitoare la competența poliției locale în materia circulației pe drumurile publice și procedura aplicabilă pentru constatarea contravențiilor de către poliția locală.

Se apreciază astfel că doar polițiștii rutieri au calitatea de agent constatator pentru faptele contravenționale reglementate de OUG nr. 195/ 2002.

Decizia ICCJ nr. 11/ 19.06.2017 a fost publicata in MO nr. 750/ 19.09.2017

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: