Un nou scandal legat de drepturile pensionarilor este pe cale sa inceapa

Am preluat o stire de la Agerpres, referitoare la declararea de catre Curtea constitutionala in sedinta din 29.10.2013 ca  fiind neconstitutionale prevederile al.(2) si al.(3) ale art.III din OUG nr. 1/ 2013 pentru modificarea si completarea Legii nr.263/ 2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Stirea este aici www1.agerpres.ro/justitie/2013/10/31/ccr-aplicarea-in-2013-a-indicelui-de1-06-doar-persoanelor-care-au-intrat-in-pensie-dupa-emiterea-oug-12-02-45

Curtea Constituțională a României precizează că efectul deciziei privind neconstituționalitatea unor dispoziții din OUG 1/2013 de modificare a Legii privind sistemul unitar de pensii publice este că în cursul anului 2013 indicele de corecție de 1,06 adus punctajului mediu anual se va aplica doar persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis după data intrării în vigoare a ordonanței – 23 ianuarie 2013.

CCR susține că persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis începând cu luna ianuarie 2011 până la data de 23 ianuarie 2013 li se vor aplica dispozițiile art.170 din Legea nr.263/2013.

Curtea Constituțională a admis, în 29 octombrie, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.III alin.(2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului 1/2013 pentru modificarea și completarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și a constatat că aceste dispoziții de lege contravin prevederilor art.15 alin.(2) din Constituție, deoarece încalcă principiul neretroactivității legii civile.

„Ca efect al acestei decizii, dispozițiile art.III alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2013, referitoare la aplicarea în cursul anului 2013 a unui indice de corecție de 1,06 adus punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr.263/2010, se vor aplica doar persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis după data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2013, respectiv data de 23 ianuarie 2013, urmând ca persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis începând cu luna ianuarie 2011 până la data de 23 ianuarie 2013 să li se aplice dispozițiile art.170 din Legea nr.263/2013”, se arată într-un comunicat al CCR transmis joi AGERPRES.

Prevederile declarate neconstituționale stabilesc: „(2) Indicele de corecție prevăzut la alin. 1 se aplică și punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011. (3) În situația persoanelor prevăzute la alin. 2, indicele de corecție se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență”.

Alin. 1, la care face trimitere alin. 2, prevede că în anul 2013 indicele de corecție care se aplică punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, este 1,06.

Argumentația reținută în motivarea soluției pronunțate de plenul Curții Constituționale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Tribunalului Arad — Secția civilă.

AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Antonia Niță).

De ce cred ca este in curs de aparitie un nou scandal ? Dupa publicarea Deciziei CC in MO, aceasta fiind o decizie definitiva si general obligatorie, in Parlamentul Romaniei urmeaza sa se hotareasca, in perioada imediat urmatoare, modalitatea prin care se vor recupera banii deja incasati in anul 2013, ca urmare a aplicarii indicelui de 1,06 de la pensionarii care au iesit la pensie in perioada 01.01.2011-23.01.2013.

Prevederile OUG nr.1/ 22.01.2013 aflate in discutie:

Art.III

al.(1) In anul 2013, indicele de corectie care se aplica punctajului mediu anual determinat conform prevederilro art. 95 din Legea nr. 263/ 2010, cu modificarile si completarile ulterioare, este de 1,06.

al.(2) Indicele de corectie prevazut la al.(1) se aplica si punctajelor anuale calculate pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis incepand cu luna ianuarie 2011.

al.(3) In situatia persoanelor prevazute al al.(2) indicele de corectie se aplica asupra punctajului mediu anual cuvenit sau a flat in plata in luna intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

Trebuie mentionat ca OUG nr.1/ 22.01.2013 a fost aprobata de catre Parlament prin Legea nr. 3/ 13.02.2013 si legea a fost promulgata de catre presedintele Romaniei (vezi MO nr. 93/ 14.02.2013).

3 Răspunsuri to “Un nou scandal legat de drepturile pensionarilor este pe cale sa inceapa”

  1. gigipopa Says:

    De citit si articolul publicat de Avocatnet.ro aici http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_34962/Indexarea-pensiilor-cu-106-stabilita-in-ianuarie-se-poate-aplica-doar-celor-care-s-au-pensionat-dupa-23-ianuarie.html#axzz2jP9g1zOC

  2. gigipopa Says:

    Semnalul a fost tras. Aseara erau deja dezbateri aprinse la Romania TV. Mi-a placut ideea vehiculate de un participant, cum ca este posibil chiar sa se mai dea ceva bani la pensie, deoarece coeficientul de 1,06 era in realitate mai mare pentru 2011 si 2012. Premierul a declarat ca daca trebuie dati bani suplimentar, se vor da, iar daca ar trebui sa se ia, nu se va lua, deoarece sa va gasi o solutie intermediara. Om trai si vom vedea.

  3. gigipopa Says:

    In MO nr. 685/ 07.11.2013 a fost publicata Decizia CC nr. 437/ 29.10.2013 prin care art.III al.(2) si al.(3) au fost declarate neconstitutionale.
    Nici nu iti vine sa crezi ca se poate da o Decizie a CC in favoarea pensionarilor.
    Sunt curios ce ar decide azi, daca s-ar putea sa se revizuiasca decizii anterioare si ma gandesc aici la faptul ca in 2009 aceeasi CC a decis ca este constitutional sa se reduca salariile cu 25%, in conditiile in care, in realitate, salariatii au pierdut aproape 50 % din venitul lunar.
    Indicele de corectie de 43,3 % se doreste a fi, de fapt, suplimentul cuvenit la punctajul obtinut de catre salariatii pensionati in 2011 si 2012, care au fost „beneficiarii” reducerii de 25 % din 2009.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: