Modificari aduse Legii pensiilor publice nr. 263/ 2010

Butonand pe canalele tv, aseara am nimerit cand presedintele unei asociatii de pensionari militari sustinea cauza acestei categorii de pensionari. Omul era pe felie si argumentele sale erau documentate, referitor la modificari aduse regulamentului cadrelor militare care sustinea domnia sa sunt  neconstitutionale, ca un drept castigat legal, nu poate fi luat, ca recalcularea pensiilor militare din anul 2012 s-a facut nu tocmai cu respectarea legii in ceea ce priveste acordarea de grupe de munca, etc.

Comparand spusele pensionarului militar, cu cele ale presedintilor unor asociatii de pensionari civili (nu stiu cum s-a procedat la alegerea acestora, pentru a fi desemnati sa vorbeasca in numele pensionarilor civili), in cadrul aparitiei episodice a acestora la tv, nu pot constata decat ca pensionarii civili sunt reprezentati la nivel de asociatii de catre cetateni care de fapt nu ii reperezinta pe cei multi, ca acesti asazisi presedinti ai asociatiilor de pensionari se multumesc sa ridice osanale guvernantilor, multumindu-se cu putinul acordat de catre stat, atunci cand se apropie alegerile si este nevoie de pus degetul pe buletinele de vot.

Sa motivez ceea ce am scris mai sus. La recalcularea pensiilor din anul 2005, pensionarii care au lucrat in grupa I si II de munca si care au iesit la pensie dupa Legea nr. 3/ 1977 au pierdut la punctajul pentru pensii, deoarece anii lucrati efectiv au fost luati in calcul doar la varsta de pensionare, fara a se regasi si valoric in cuantumul pensiei. Este adevarat ca in urma recalcularii, nu s-a luat din pensiile acestor pensionari carora le-a scazut efectiv punctajul total, dar ulterior nu au mai primit indexari, pana in momentul cand valoarea pensiei a corespuns cu punctajul recalculat.

S-a incercat o indreptare a erorii din 2005, prin Legea nr. 226/ 2006 si prin OUG nr. 100/ 2008, aprobata prin Legea nr. 154/ 2009, pentru recunoasterea grupelor de munca, treptat, pe categorii de pensionari, in functie de data iesirii la pensie, prin majorarea punctajului pensiei celor indreptatiti. Au fost deschise numeroase actiuni in instante de judecata, care s-au pronuntat neuniform. Au fost numeroase decizii ale Curtii Constitutionale, care in general au acceptat punctul de vedere al initiatorului legii – guvernul.

Legea nr. 263/ 2010 trecuta prin parlament fara dezbatere, prin asumarea raspunderii guvernului Boc, a creat alte nemultumiri in randul pensionarilor. Au urmat noi actiuni in instanta, toate respinse de Curtea Constitutionala, care a considerat legea ca fiind constitutionala, in ideea ca legiuitorul are dreptul sa modifice legea tinand cont doar de posibilitatile financiare, fara a luat in calcul ideea de drept castigat, care nu poate fi luat inapoi acelora carora li s-a acordat in mod legal, cu respectarea legilor existente la un moment dat.

Guvernul instalat la putere dupa alegerile din decembrie 2012 incearca, firav insa, sa indrepte ceea ce se poate face, fara mari derapaje financiare, din nedreptatile aduse pensionarilor de Legea nr. 263/ 2010 cu modificarile si completarile ulterioare si ma refer aici in special la amanarea indexarii anuale a pensiilor, incepand cu anul 2011, cu 100 % din rata  inflatiei plus 50 % din cresterea reala a castigului salarial mediu brut realizat in anul precedent. Amanarea a fost dispusa de guvernul Boc prin ordonanata de urgenta, pentru anul 2011 si 2012.

OUG nr. 1/ 22.01.2013 aprobata fara modificari si completari prin Legea nr. 3/ 13.02.2013 modifica art. 170 din Legea nr. 263/ 2010 in sensul aplicarii unui indice de corectie la punctajul mediu anual determinat in conditiile art. 95, pentru persoanele inscrise la pensie incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi.

In ordonanata de guvern se fac urmatoarele precizari:

-la art.II  In anul 2013 valoarea punctului de pensie este de 762,1 lei.

-la art. III

-al.(1) In anul 2013, indicele de corectie care se aplica punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/ 2010, cu modificarile si completarile ulterioare, este 1,06.

-al.(2) Indicele de corectie prevazut la al.(1) se aplica si punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale caror drepturi de pensie s-au deschis incepand cu luna ianuarie 2011.

-al.(3) In situatia persoanelor prevazute la al.(2), indicele de corectie se aplica asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat in plata in luna intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.

In actul normativ de mai sus NU se mentioneaza daca pentru aplicarea indicelui de corectie, este necesar ca pensionarii in cauza, sa faca cerere pentru recalculare pensie, adresata caselor judetene de pensii sau, asa cum ar fi normal, casele de pensii vor recalcula automat pensiile. Este posibil sa se faca aceste mentiuni, in normele de aplicare a legii pensiilor publice, care nu se precizeaza cand vor fi modificate.

In OUG se precizeaza la art.III al.(3) ca indicele de corectie se va aplica efectiv numai incepand cu luna intrarii in vigoare a acestui act normativ, adica ianuarie sau februarie ?! De ce nu se aplica tuturor pensiilor calculate si aflate in plata incepand cu 01.01.2011, daca tot s-a constatat ca a fost facut un calcul eronat al punctajului aferent pensiei pentru anii 2011 si 2012 ?!

De ce nu raspunde nimeni pentru greselile facute in detrimentul pensionarilor ?! Mister total.

 

Anunțuri

Un răspuns to “Modificari aduse Legii pensiilor publice nr. 263/ 2010”

  1. Belcu Mihai Says:

    Nu am auzit reprezentant al pensionarilor sa protesteze ca
    „la art. III
    -al.(1) In anul 2013, indicele de corectie care se aplica punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr. 263/ 2010, cu modificarile si completarile ulterioare, este 1,06.”
    in timp ce pe Legea nr. 263/ 2010 ar fi trebuit sa fie cam 1,20. Dintr-un condei s-au ras 12% di drepturile de pensie!
    Poate pt ca NU dau semnalari de genul acesta au fost desemnati unii presedinti deasociatii de pensionari civili desemnati sa vorbeasca in numele pensionarilor civili. Eu unul, cita vreme nu vin cu asemenea critici, nu cred ca ma reprezinta

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: