Despre civilizatie, democratie, internet si nu numai

M-am intrebat adeseori ce mi-a adus nou, mie personal, democratia postdecembrista. Dupa ceva autoframantari, am convenit cu mine insumi, printre altele, ca internetul trebuia sa faca parte din castigurile certe, ale actualei perioade din viata mea.

Curios fiind din fire (parca am mai zis, dar nu conteaza), am cautat de cand ma stiu sa aflu lucruri noi. Am citit mult si din domenii variate, incepand cu povestirile de razboi din vechile carti, din biblioteca orasului unde am copilarit, continuand cu carti din BBT (biblioteca pentru toti), la 5 lei volumul (pe care mi le cumparam din banii primiti de la parinti, cu diverse ocazii), trecand pe la romanele clasicilor (cumparate din banii de student), publicate prin anii ’70 dintr-un exces de zel nationalist al editurilor romanesti, continuand cu romane ceva mai „dichisite” (cumparate cu bani de salariat la stat), aparute prin anii ’80 mai intai in serial, prin diverse jurnale ale epocii socialismului „superior” capitalismului „putred”, urmand cu primele romane de aventuri si chiar ceva mai sexy, al inceputurilor postdecembriste si ancorand in final pe internet, unde sursele mele de informatii sunt multiple si imi acopera aproape tot timpul liber (adica atunci cand nu vreau sa fac si altceva).

Am renuntat sa mai cumpar carti, decat foarte rar mai iau cate ceva deosebit. Sunt scumpe si scrise pe hartie de ziar (ca doar hartia de calitate se foloseste numai la pictoriale cu femei, cu sani imensi – frumosi, dar nu tin loc de cultura). Internetul imi da si ziare si reviste si carti (ceva mai rar totusi), legislatie, articole pe domenii de interes pentru mine.

O saptamana intreaga am fost lipsit de aceasta preocupare, nu voit ci fortuit. Amicii cu care am „negociat” acum vreo 5 ani, sa am internet, au avut ceva probleme (ziceau ei) si nu i-a prea interesat insistenta mea de a-si rezolva problemele pe care le aveau cu cablul de retransmisie.

In decurs de o saptamana, am fost rand pe rand, dezamagit, sictirit, oripilat, brutal si amenintator (?!). De ce ? Ii judec pe toti dupa firea mea: am promis ceva, nu am nevoie de contract sau de vreo tidula la mana, ma tin de cuvant cu orice risc. O fi bine, o fi rau ? Se pare ca la cei mai tineri, de astazi, nu prea conteaza promisiunile. Oricum eu nu mai ma schimb, dar ei (amicii mei, de care era vorba) unde o sa ajunga, daca se prind si amiciilor lor, ca nu poti sa le acorzi incredere.

A fost o saptamana plina de suspiciuni si reflexii, din partea mea, de genul:

-De ce traim asa cum traim ? De aia, a fost raspunsul, adica avem ce meritam.

-De ce totul merge asa cum merge ? Din rostogolire, in urcare, spre culmi nebanuite ale indiferentei si lipsei de respect pentru aproapele nostru, a fost raspunsul.

-Incotro ne indreptam, ce dorim de fapt ? Aici m-am blocat, nu am gasit raspuns. Dar il are cineva in tara asta frumoasa, dar bantuita de politicieni nevolnici pentru cetateni, dar mult prea descurcareti pentru ei.

Va aduceti aminte de Brucan, oracolul din Damaroaia ? Prin ’90 propovaduia, cum ca romanilor le vor trebui 20 de ani ca sa inteleaga democratia. A fost luat in zeflemea de politicienii vremii. Saracul vasnic luptator pentru idealuri socialiste, scolit totusi prin state capitaliste, cat de naiv a putut fi. Nici nu si-a imaginat cat de greu ne va fi, sa ne lepadam de metehnele trecutului.

Care sunt asteptarile viitorului ? Fara a fi vreun pesimist incurabil, incerc sa cred totusi, ca voi apuca zile, cand o sa ma simt cu adevarat respectat in tara mea, sa nu mai aud si sa vad cum „neica nimeni” imi da sfaturi, cum politicienii merg cu jalba in protap la strainul atotstiutor, cum ne apucam (noi poporul acesta greu incercat) in sfarsit si de treaba, cum dam de pamant cu toti nesimtitii, puturosii si profitorii. 

Dar de fapt, cu cine ma cert ? Viata este roza, numai paine si lapte, miere si piersici ! Civilizatie este peste tot, iar despre democratie, ce sa mai vorbim (pai cum ar fi altfel, atatea jafuri, hotii, violuri, inselatorii, etc. ?). Bine ca avem despre ce ne vaita – criza asta, care ne ocupa tot timpul, la radio si la tv. Nici nu se mai pune, ca nu se face nimic concret ca sa depasim criza, inca se crede si se spera ca o sa scapam, pe langa criza. Merge si asa (iar am folosit o alta expresie pe care o urasc).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: