Palma pe obrazul grandomaniei

Am vazut-o si pe aceasta. Un batranel, cu verticalitate, constient de spiritul patriotic al dizidentei sale politice, fara a fi impresionat de festivismul artificial al clipei, dl. Vasile Paraschiv, ii da cu tifla presedintelui numindu-l comunist pe el si pe predecesorii sai in functie, dupa decembrie 1989, renuntand la distinctia acordata.

Chiar daca presedintele a incercat s-o „dreaga”, intorcand-o ca la Ploiesti, ca distinctia este acordata de catre el, in numele statului roman, motivatia puerila nu a contat pentru batranul patriot.

Amaraciunea cu care renunta la distinctia statului roman, din glasul celui care a indraznit in 1968 sa declare public ca este nevoie de sindicate libere in Romania nu a fost pe placul presedintelui. Pe dl presedinte il interesa probabil numai festivismul cu care a condamnat comunismul, urmat de acordarea de diplome si medalii, fara a incerca macar o cinstire publica (nominala) a celor care si-au riscat libertatea pentru un crez, respectiv o blamare publica (nominala) a celor care i-au privat de libertatea gandirii si a exprimarii. 

Nu doar declarativ, ci si prin fapte. De ce nu ar fi chiar taxati financiar, acei asupritori ? Interesanta ar fi compararea pensiei batranului dizident cu a celor care l-au cercetat, l-au marginalizat si probabil l-au si condamnat.

Bravo dle. Paraschiv ! Toata stima si mandria noastra, din partea celor care au trait acele vremuri, chiar daca nu au avut indrazneala dvs. de a se exprima public, dar nici nu au facut vreun rau semenilor lor, ramanand „cuminti” in randul milioanelor de romani, care nu au fost profitori ai sistemului, ci doar „impacati” cu situatia lor. Nu vreau sa comentez motivele acestei pasivitati, nu ar avea sens.

Ce urmeaza ? In spiritul jucator al presedintelui nostru, probabil ca acel consilier care incurcand borcanele, l-a trecut pe lista de decorare pe dl. Paraschivescu, va fi destituit din administratia prezidentiala. Este vreo deosebire de atitudine, fata de perioada ceausista, cand un alt dizident politic, Constantin Parvulescu a indraznit in plin congres al partidului comunist sa se ridice impotriva politicii trambitate de catre comunisti si a tiraniei presedintelui din acea vreme, urmarea fiind domiciliu fortat si „paznici” la poarta casei sale ?

Sper ca dl. Paraschiv sa nu aiba o soarta asemanatoare.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: