Stire care naste amintiri

Am citit o stire de presa cum ca niste cercetatori polonezi i-au identificat craniul lui Nicolaus Copernicus. Folosind tehnica actuala polonezii au reconstituit computerizat fata celebrului astronom. Articolul publica si o poza. Poza este tocmai cea care mi-a trezit amintiri din studentie – era aceeasi poza din celebrele picturi ale lui Michelangello Buonnarotti, poza pe care am vazut-o si acum 40 de ani. Atunci sigur nu era atat de dezvoltata tehnica reconstituirii computerizate a figurilor, iar computerele personale erau necunoscute (cel putin la noi). Greu de crezut ca se poate realiza computerizat o figura identica cu cea dintr-o pictura.

De altfel ma intreb cum o arata poza reconstituita computerizat , nefiind atat de naiv sa cred ca aceasta poate fi identica cu o pictura veche de cateva sute de ani. Nici nu indraznesc sa pronunt – sau mai stii ?

In acea perioada (acum 40 de ani) participam la un curs facultativ despre calculatoare „dulap” Felix, unde proful de automatizari ne facea niste scheme pe tabla, din care nu pricepeam nimic. Iesind putin cam ratutiti de la expunerea inutila (pentru acea vreme) la care participasem (de altfel singura si unica la acel curs) si cum drumul spre camin trecea pe langa Sala Dalles, am intrat sa vedem noua expozitie care tocmai se deschisese. Vedeta expozitiei era tocmai o pictura cu Nicolaus Copernicus. Trecand dupa masa de seara pe la Carul cu bere, la o halba de vorba, ne aducem aminte de expozitie, schimbam impresii si ne prindem ca unul dintre colegii nostrii seamana cu pictura vazuta. Fiind pe afara o vreme cam cainoasa, colegul avea cu el geanta, umbrela si palaria, ingredientele de vreme rea, de care nu se despartea niciodata.

Ca sa nu i se urce la cap si sa nu ne mai intelegem cu el, l-am botezat (pentru a-l deosebi totusi de celebrul astronom) – Nicolaus Curpictatus. Alintul a tinut de-a lungul anilor si se mentine inca. In rarele dati cand ne mai intalnim la un pahar de vorba, depanam amintiri placute. Sigur nu facem politica si nici nu ne vaitam de cum o ducem. Ne laudam cu copii nostrii, ne dorim tot binele din lume noua si familiilor noastre si ne despartim oarecum batraneste, dar zicandu-ne pe „numele de scena”. Ce vremuri dom’le !?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: