Gunoiul fiscal al menajului guvernamental

Iata ca astazi se adeveresc afirmatiile sindicatelor din invatamant si ale sustinatorilor politici ai acordarii maririi cu 50 % a salariilor profesorilor incepand cu data de 01.10.2008, cum ca exista bani in bugetul de 6 % din PIB, deja alocat ministerului invatamantului, prin legea bugetului de stat pe anul 2008.

Printr-o ordonanta de urgenta adoptata astazi de guvern (pe ultima suta de metri, inainte de visul urat al actualei guvernari – plecarea cu capul plecat, de la bucatele puterii), se iau din bugetul ministerului invatamantului cca. 600 milioane de lei, bani necheltuiti in prezent (fara a se preciza de ce nu s-au cheltuit si ce reprezinta aceste sume) si se redistribuie.

Incercarea primului ministru de a amagi inca o data profesorii, cum ca s-au dat acesti bani la primarii pentru a se plati cei 9 % spor la salariu incepand cu 01.10.2008, il umple inca o data de penibil si de ridicol, ajutandu-i in schimb, explicit, acum, pe profesori, sa se hotarasca cu cine vor vota peste 5 zile.

Rusinos, degradant, mistificator, indoielnic pentru un fost si viitor profesor (cel putin asa se lauda primul ministru, prin presa). Gestul guvernantilor de a lua cu mana dreapta, o suma mare de bani, din cei 6 % din PIB („eveniment” atat de trambitat de actuala guvernare), dati cu mana stanga tremuranda, ii umple inca o data de ridicol. In locul unei analize corecte urmate de aplicarea unor sanctiuni drastice celor vinovati de necheltuirea acestor bani, alocati (sau poate nu, probabil neexistand decat pe hartie) ni se serveste pe tava drept o economisire a banilor. Halal guvern, halal popor care accepta degradarea invatamantului pana pe cele mai joase trepte.

Nu pot pricepe ce inseamna pactul pe educatie, initiat de catre presedinte (marele jucator degeaba, al cresterii bunastarii cetateanului, cu hidosul sau slogan electoral – Hi, hi, hi sa traiti bine !?). Nu inteleg ce se urmareste prin acordarea a 6 % din PIB pentru educatie, declarativ, dar de fapt mincinos, insolent si murdar. 

Nu-i inteleg nici pe profesori, ajunsi o imensa masa de manevra a liderilor de sindicat, majoritatea deja inregimentati politic. Nu inteleg declaratiile liderilor politici, cum ca invatamantul ar fi o prioritate nationala. 

Inteleg pe tinerii absolventi, care au terminat o facultate de profil profesoral si au dat cu tifla invatamantului, ramanand cu o diploma pusa in rama si atat, care de fapt nu are cum sa le foloseasca daca practica  taximetria.

Vrem sa avem copii educati, vrem sa avem viitori lucratori sanatosi mintal si policalificati, vrem sa performam in lupta asta crancena cu criza economico-financiara, vrem un trai mai bun. Declarativ poate, dar in realitate ne furam singuri caciula.

Poate avem ce meritam, daca o data la 4 ani punem degetul doar pe ceilalti (asa, in scarba), doar pentru ca nu au fost in legislatura anterioara la guvernare. Ar fi acum momentul (daca meseria de baza a multor candidati nu ar fi una fara nicio legatura cu politica – cantareti, antrenori de fotbal, manelisti, artisti de circ, fosti militieni si securisti, fosti activisti de partid, profitori ai tranzitiei actuale si alti asemenea) sa alegem corect.

Putem oare alege corect ? Curiosii si indraznetii care ar citi legea electorala, ar avea niste surprize – avem sansa sa alegem pe cine dorim doar in proportie de 50 %, restul fiind tot redistribuiri. Ce vot uninominal o mai fi si acesta ? Dupa parerea mea exprimata si cu alta ocazie – trebuie sa iasa castigator numai cine culege cele mai multe voturi, fara nimic altceva (ce daca culege 5 voturi din cele 9 exprimate ?). Cand se va proceda asa, sigur voi fi primul care va deschide sectia de votare. Pana atunci, reflectez in continuare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: