Ocara podului

O stire de ultima ora mentiona redarea in folosinta a podului de cale ferata dintre Romania si Ucraina. Ce nu se zicea nimic, este ca podul a fost inchis un an de zile, deoarece in urma inaugurarii sale, cu ocazia intalnirii la nivel de presedinti, ca motiv de cimentare a „marii prietenii” dintre cele doua popoare, s-a declarat oficial ca apt de pasire pe el (fara a fi cu adevarat, ulterior fiind necesare consolidari).

Este si asta o dovada a modului cum inteleg politicienii nostrii sa trateze o relatie de prietenie cu vecinii.

Mi-am amintit de podul de prin zona Bacaului, vizitat de presedintele nostru, anul trecut, cu insistenta, de vreo 18 ori, in decurs de 1 luna, pe toata perioada de inundatii si neaparat de oportunitatea ivita de o noua baie de multime (nescapata de presedinte). Motivarea oficiala era sa se repuna urgent, in circulatie, drumul intre Moldova si restul tarii. Insistenta presedintelui se pare ca a dus la nerespectarea proiectului, caci la inundatia de primavara aceasta, din zona, podul, ca un blestem, iarasi a suferit grave  avarii.

Aducandu-mi aminte de un cantec/ joc din anii copilariei – Podul de piatra, am facut si niste „versuri naive”:

Podul lui Base s-a daramat, dupa ce presedintele l-a vizitat,

Vom face altul pe rau in jos,

Altul identic, tot gaunos si la fel de pagubos (pentru romani).

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: