Tara lui Papura voda

„Binefacerile” democratiei noastre originale ne dau palme zilnic.

Lucratori indiferenti fata de viata lor si nu numai, sefii lor inconstienti si pusi pe capatuiala cu orice pret, inspectori numiti politic in inspectiile abilitate ale statului, demnitari „parati”, treziti peste noapte in functii ministeriale, fara a avea vreo legatura cu domeniul pe care il pastoresc, iesirea pe banda rulanta, din scoli, a tinerilor meseriasi, ca urmare a dorintei parintilor, de a face o scoala superioara, cu orice pret, indiferent de calitatile candidatului si multe altele asemenea, sunt cauzele dezastrelor zilnice, care se intampla in economia nationala.

Au cazut macarale, s-au surupat maluri, s-au daramat cladiri si poduri, au bubuit cisterne si camioane incarcate cu produse periculoase, etc. Stirea, la momentul ei, a aparut ca senzationala, a fost ceva agitatie in momentul lansarii stirii, corifeii responsabili de sector au dat declaratii de identificare si sanctionare ca sigura a vinovatilor, s-au promis verificari si luari de masuri, fara precedent. Totul a ramas in ceata. Nimeni nu a fost condamnat, nimeni nu a platit bani grei victimelor sau urmasilor acestora, din buzunarul propriu.

Mergem inainte. Incotro ? Au inceput sa cada pasarele, peste drumurile nationale. In curand se vor prabusi si blocuri (Ptiu drace, stai sa scuip in san !). Cate or mai fi in aceeasi stare de nesiguranta ?

Mirarea sefilor ajunsi la locul faptei nu cunoaste margini. Toti se inghesuie sa dea declaratii presei, ca doar se vede pe sticla. Toti promit. Toti se fac ca le pasa. Aiurea. Singurul lor „merit” este  ca sunt fotogenici si dau bine la albumul familiei. In rest, pauza. Promisiuni si iarasi promisiuni, nicicand respectate. Tine cineva evidenta ?

Ma uitam cum o multime de sefi, se inghesuiau aseara, sa vada pe viu, nenorocirea produsa la Tancabesti. Televiziunile se intreceau in luarea de imagini. Toti asteptau, ca altii sa faca ceva concret. Informatiile erau contradictorii, dupa cel care le aduna, respectiv le „arunca” in eter. Din lipsa de profesionalism dus pana la extremul hilar, nu s-a prezentat nicio imagine cu autorul evenimentului (basculanta, a carei bena era ridicata, in momentul daramarii pasarelei). Oare de ce ? Era basculanta cumva, proprietatea unei firme din clientela politica ?

Greu de crezut ca politia rutiera nu stia de „obiceiul” soferilor de pe basculante, de a circula fara autorizatie, pe anumite tronsoane de drum national. De ce nu functiona camera de luat vederi, de la intersectia cu drumul judetean, de pe care a „rasarit” basculanta buclucasa ? Sau daca functiona, ce facea politaiul care supraveghea camera, stand la racoare in aerul conditionat din camera monitoarelor ?

Cica firma de constructii ar avea o vina. Localnicii ziceau ca nu au vazut sudori care sa fixeze pasarela. Cam ciudat. I-o fi auzit inspectia in constructii ? De altfel inspectorii din constructii si administratia drumului public sunt responsabili de producerea evenimentui, alaturi de firma de constructii. Nici soferul basculantei, nu pare a fi vreun mielusel nevinovat. Toti sunt vinovati, la o prima evaluare.

Cartea constructiei unde se afla ? Ea trebuie sa fie la beneficiar, completata de catre firma constructoare cu toate toate planurile, calculele si buletinele de verificare, fiind avizata de catre inspectia in constructii. Alo procuratura si Inspectia muncii, ati retinut ? Fiti pe faza si voi urmasi ai victimelor accidentului, ca sa cereti daune morale si despagubiri civile, celor care prin inconstienta lor, ne pun in pericol viata.

Ce cauta pe drumuri nationale masini de mare tonaj ? Dar pe unde sa circule ? Autostrazi nu avem, iar de drumuri paralele nici macar nu s-a auzit pe la noi.

Numai cine nu conduce masina, nu-si face probleme in trafic. Te intalnesti cu basculante supraincarcate, care lasa materiale in urma lor, care „taie” curbele si te trezesti cu ditamai magaoaia in fata. Tragi dreapta, injuri din toti rarunchii si mergi mai departe. Soferii de pe masinile mari, cred eu, ca o anumita doza de nebunie in minte. Pe ei cine ii pastoreste ? Politia ? Care politie, cea care nu apare decat in forta, in zgomot de sirene si multitudine de culori, la locul minunii, dupa ce s-a produs dezastrul ?

Este timpul trezirii la realitate. Oare ? Vreau sa cred ca da. Ajunge ce cred eu ? Se pare ca nu.

Treziti-va guvernanti ! Trezeste-te popor si da de pamant cu cei care isi bat zilnic, joc, de noi toti.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: