Archive for martie 2008

Batjocorirea unui gest frumos

martie 9, 2008

Sa oferi o floare este un gest frumos, cand este facut din inima. Ochii migdalati ai celei care primeste flori spun totul despre bucuria de a le primi. Ce alte multumiri mai sunt necesare ? Varsta nu conteaza nici pentru cel care ofera, nici pentru cel care primeste flori. Gestul spune totul, vorbele sunt de prisos. Nu voi face aici filozofia culorilor la florile oferite, dupa momentul pe care vrei sa-l marchezi, nu ma pricep si nici nu doresc sa insist. 

Imi plac florile, le ofer cu toata dragostea, nu astept numai evenimente deosebite pentru a le oferi. Culeg flori de pe camp, ezit sa le tai din gradina (imi place sa le stiu acolo unde sunt, lumineaza cel mai intunecos coltisor). Simbolistica florilor imi este straina, dar nu conteaza. Nu am nevoie sa stiu tehnici sofisticate de aranjare sau sa respect diverse canoane pentru a oferi flori sau pentru a creste flori in apartament.

Ca sa cinstesti memoria cuiva disparut dintre noi, ducand un buchet de flori, este un obicei impamantenit.

Pana aici cele scrise se pot incadra in categoria – Ce m-a facut mandru azi.

Cand vezi un politician local, cu ochii buhaiti impingandu-le cu burdihanul si oferind o floare tinerelor fete sau doamnelor, la coltul strazii, „cersind” voturi pentru partidul sau, mie unul mi se pare ca se batjocoreste un gest frumos. Simbolul oferirii florilor dispare, fiind inlocuit de marsavia de a te impune cu orice pret, printre alegatori. Mi se pare o nesimtire sa profiti ca politician de o sarbatoare ca 8 martie, pentru a -ti face campanie electorala.

Cand un primar in functie, ofera flori doamnelor si domnisoarelor pe strada si le cheama la mitingul unde isi va lansa campania electorala pentru un nou mandat, mi se pare la fel de batjocoritor.

Campania electorala nu a inceput inca oficial. Actiunile propagandistice sunt permanente. Politicienii sunt abili la a face propaganda, mai mult sau mai putin mincinoasa. Cand este vorba sa faca cu adevarat ceva pentru cetatean apar interesele de grup si rezultatele favorabile cetateanului intarzie sa apara.

Nu cred ca exista cetatean care sa nu stie ca in campania electorala, partidele politice beneficiaza de fonduri de la bugetul de stat. Doamnelor si domnisoarelor, cand primiti flori, „dezinteresat”, de la politicieni, nu va amagiti. Nu ei sunt cei care scot banul din buzunar, ci noi toti cetatenii acestei tari, platitori de taxe si impozite.

Primarii au fond de protocol. Sa nu-si inchipuie vreo doamna sau domnisoara ca scoate bani primarul din buzunar, ca sa le ofere flori. Banii sunt din bugetul primariei, de acolo unde prin taxe si impozite locale, cotizam noi toti.

Daca vreun politician imi arata chitanta si factura, emisa de florarie pe numele sau, imi retrag cuvintele, chiar daca sunt si alte „mijloace” prin care banii investiti in flori si-i recupereaza inmiit, din alte surse, la care tot noi cetatenii suntem fideli cotizanti.

De-ale politicii dambovitene

martie 8, 2008

Aseara am fost la carciuma, la o petrecere de 08 martie. Este un obicei frumos instituit, de scoala unde activeaza sotia. Participa actuali si fosti profesori ai scolii, impreuna cu jumatatea.

Pupaturi, amintiri, muzica tare cat cuprinde, fum de tigare, chiote si strigaturi, sarbe/ invartite si dans modern/ modernist (fiecare in stilul sau, nu conteaza), mancare pana la imbuibare, flori, sprituri si tuici, parada modei. Tot tacamul aferent acestui gen de manifestatii.

Pana aici, descrierea face parte din categoria – Ce m-a facut mandru azi.

La un moment dat, se anunta la microfon, ca din partea unui domn, se ofera tuturor doamnelor si domnisoarelor, cate un martisor. Frumos, imi zic in gand, desi numele anuntat al domnului, imi parea cunoscut, dar nu stiam inca, de unde sa-l iau. Imi mai zic ca este vorba de vreun parvenit, fost elev al scolii, care ca sa se dea mare, face totusi un gest frumos. Gandul imi este intarit si de un individ, a carui figura nu-mi spunea nimic, care tocmai parasea sala si facea cu mana celor prezenti.

Intr-un tarziu apare la masa un tanar cu martisoarele, urmat de un altul care tine cutia cu martisoare. Primul tanar, pupa doamnele si domnisoare, le zice ceva acolo si le lasa un plic. Ii lasa si sotiei mele, care se uita in plic si citeste niste carti de vizita, se uita la martisor (de altfel o tinichea – cum voi constata mai tarziu, oricum gestul conta.) si nu zice nimic.

Intr-o pauza de harmalaie, imi aduc aminte de plic si ma uit in el. Stupoare. Pe cartile de vizita, cu sigla tineretului liberal, figurau numele sefului municipal, candidat la primaria orasului, respectiv a presedintelui tineretului judetean al liberalilor si a vicepresedintei organizatiei de femei, judetene. Imi aduc aminte si de unde stiam numele anuntat intial la microfon.

Sa fi inceput campania electorala si eu sa nu stiu ? Tineretul politicianist este mai „hot” decat cei cu vechi state de servicii in partide si profita de orice ocazie care se iveste pentru a colecta adepti ? Asta sa fie noua clasa politica pe care o asteptam ? Cine plateste si de unde, pentru astfel de „atentii dezinteresate” ? Este corect sa murdaresti (dupa parerea mea) o sarbatoare, cu astfel de „farse” politice ?  

Pacat ca nu cunosc si alte pareri, ale celor care au fost prezenti.

Mie personal mi-a facut sila si a mai pus o greutate pe hotararea mea anterioara de a trata cu indiferenta orice gen de alegeri politice. Imi pare rau, sunt constient ca nu este bine pentru viitorul acestei tari, dar respectul fata de mine insumi nu-mi permite sa procedez altfel. 

Incantator si nefiresc

martie 5, 2008

Am mai spus-o, imi place sportul, in special sporturile de echipa, am practicat sportul cu placere si ceva talent, in tinerete. In prezent sunt pe felie la transmisiile tv in direct.

Fotbalul de calitate este pe primul loc. Urmaresc cu placere meciuri din campionatul englez, unde jocul in viteza, fara concesii si fara trageri „tactice” de timp, impreuna cu fantezia spaniolilor, incrancenarea nemtilor si soliditatea francezilor, cuplate cu traditionalismul englez dau roade. Stadioanele sunt pline, masele de suporteri adevarati au locul de refulare asigurat, pentru surplusul de energie fizica si de ce nu si pentru manifestarea bucuriei de a trai in aer liber, fara constrangeri si reguli stricte. Nu vezi „cersit” de penaltiuri, nu vezi simulari de accidentari, nu vezi „repezirea” jucatorilor frustati din te miri ce motive, spre arbitru, ca sa-i ceara socoteala. Spectatorii sanctioneaza cu fluieraturi si huiduieli pe acei actori, care indraznesc sa murdareasca jocul. Conducatorii lor de cluburi nu stau toata ziua pe la televiziuni sa acorde interviuri de cacao, sa inventeze scenarii si transferuri uluitoare. Au echipe de prima mana: Arsenal, Mancester United, Chelsea, Tottenham, Liverpool, la care antrenorii sunt straini, iar jucatorii straini sunt majoritari. Englezii din aceste echipe sunt adevarati meseriasi, care mentin permanent viu, spiritul englezesc al fotbalului spectacol. Patronii sunt de regula miliardari straini (rusi, arabi, americani, etc.). Bravo lor, englezilor, isi cunosc interesul national. Spectacolul este pe primul loc, incasarile sunt enorme, cluburile sunt foarte bogate, sportivii sunt cei mai bine platiti din bransa.

Oare de ce nu regasim si fotbalisti romani, prin Anglia ? Cand o sa gasim raspunsul, o sa putem face curatenie si in fotbalul romanesc.

 In ultimul timp am vazut meciuri de prima mana, adevarate spectacole fotbalistice, din diverse campionate si competitii europene: Mancester United – Arsenal, Milan – Arsenal, Steaua -CFR Cluj, Rapid – Unirea Urziceni. Incantatoare partide si cu multi romani, ca protagonisti. Le-am amestecat, tocmai pentru a da un credit si fotbalului romanesc. 

Am decis sa nu mai pierd vremea la televizor, la altfel de meciuri, decat cele mai sus amintite.

Fotbalul inseamna spectacol si rezultate. Cand auzi „oficiali”(conducatori, antrenori, chiar sportivi, din fotbalul romanesc) ca spectacolul nu conteaza, ca suporterii trebuie sa inghita orice „sarba” care se consuma pe teren, ca nu conteaza decat punctele obtinute (de cele mai multe ori prin mijloace necurate), te intrebi ce cauta astfel de specimene in sport. Nefiresc.

Rezultatele, fara spectacol, cui folosesc ? Probabil doar „patronilor” (cuvant care oricum nu inseamna ca respectivii investesc fara profit imediat, prea multi bani in fotbal), care urmaresc sa castige si din fotbal bani si ceva capital politic.

Cand ii auzi cum se vaita ca statul nu face stadioane, ca nu baga bani in sport, te intrebi ce rost au acesti parveniti, din fotbal, cu ce contribuie ei la dezvoltarea sportului. Oare cum or fi patruns ei in sport ? Alo, DNA, mai existati, sau nu este inca o comanda politica in acest sens ? Se va finaliza candva „tavaleala” actuala din transferurile de jucatori ? Personal, nu cred. Sigur si in acest domeniu sunt ceva interese de partid. Campanii electorale au fost si o sa mai fie. Deci, este nevoie de bani in continuare. De bani, negri.

O mare vina, dupa parerea mea, in proliferarea „patronilor” in fotbalul romanesc, acesti profitori fara frontiere, o are presa, care transmite orice fas al acestor hahalere, aceasta presa care ne prezinta toate declaratiile lor infantile, care cheltuie sume uriase pentru a ne transmite in direct petrecerile, nuntile, colindele, vacantele, plimbarile, spovedaniile, etc. la care participa acesti corifei inchipuiti. Acestia, totusi niste muritori, este adevarat ca nu de rand, murdaresc imaginea sportului, incita suporterii adevarati la ura fata de adversari (nu vorbesc aici de asa-zisii suporteri al caror unic crez este sa mai participe la inca o incaierare, la o rafuiala ceva).

Sa facem front comun. Sa-i dam la o parte pe profitorii din fotbal. Sa ramana activi numai adevaratii impatimiti de sport. Cum ? Sa incepem in prima faza, cu telecomanda. Sa nu mai cumparam fituicele pline de bale si scuipat, care „transmit” asa-zise declaratii.

Cetateanul este suveran. Drepturile lui constitutionale nu trebuie sa fie atinse de nimeni si de nimic. De ce sa nu fie valabil si in sport ?

Portul cheliei

martie 2, 2008

Dintotdeauna pe seama cheliosilor s-au facut bancuri, mai mult sau mai putin acide.

Circula o data o clasificare a virilitatii purtatorilor de chelie.

Cei cu chelie mare in fata (frunte lata) si cu plete la spate, erau considerati inteleptii categoriei. Cica li se nascuse chelia pentru ca fetitele ii loveau cu palma peste frunte si le ziceau: gata, ajunge, am obosit. Din aceasta categorie faceau parte si poetii, purtatori de plete lungi, pe umeri. Ca imagine poate fi Grigore Vieru si de ce nu, miron cosma. La ultimul, intelepciunea nu are legatura cu ce am zis inainte, dar mai stii…?!

Cei cu chelie mare la spate si ceva zbenghi in frunte erau oarecum marginalizati. Se zicea ca ar fi capatat chelia din cauza deselor lovituri  cu palma dupa cap, primite de la fetite in timp ce ii indemnau sa fie mai combativi, sa insiste, zicand din plictis: hai si tu, ma fraiere, ca mai am putin si adorm. Ca imagine poate fi Adrian Nastase, Cosmin Gusa, Lucian Bute.

Cei cu chelie totala, uniform desenata, cu ceva urme insignifiante de par, din perciuni sau de pe prin zona cerebelului erau considerati esecul total al speciei umane. Catalogarea era categorica: parul destept a parasit capul prost.  Ca imagine poate fi Bogdan Olteanu, desi in cazul acestuia vechea catalogare mi se pare putin prea severa.

Astazi cand fotbalistii lanseaza moda, cand nu prea conteaza ce ai pe sub par, daca ai bani multi, cand sampoanele de firma devin tot mai scumpe (reclama costa, nu-i asa ?), cand spalatul zilnic poate fi considerat un lux destul de scump datorita pretului mereu in crestere al apei calde, nu mai poti fi sigur care din potentatii zilei sau dintre vedete are chelie naturala si nu prea este fericit ca o poseda, desi doreste cu ardoare sa epateze, care dintre acestia se rade zilnic pe cap si se unge cu tot felul de creme si geluri, ca sa para mai interesant si mai cool (la capul chel altfel se poarta cerceii in urechi, in nas, in sfarcuri si altfel se proiecteaza pe piele tatuajele libidinoase sau oricum de un gust indoielnic, nu-i asa ?), care „nimeni” se rade pe cap tocmai pentru a-l imita pe idolul sau, mai bine „pozitionat” intr-o ierarhie fara rost si fara inteles (cel putin pentru mine).

Pe unii numai dupa ce i-am vazut cu par am aflat ca totusi aveau, dar din motive mai sus mentionate, au renuntat la podoaba capilara. De, am si lipsuri, nimeni nu este perfect. Ca imagine ar fi: Ronaldo, E’to.

Am facut si un clasament.

sectiunea chelii nastrusnice.

Locul 1 – Anton Caragea. Cititorul de prompter si insignifiant realizator de emisiuni politice de pe N 24 are o freza unica, de povestit la nepoti. Trebuie neaparat sa vedeti. Daca nu vezi nu crezi ca se poate asa ceva. Cateva fire de par rasar pe marginea scalpului, o chelie otova pluteste pe tot capul si niste fire de par ca si cum ar fi implantate pe scalp, care apar rebele pe mijlocul capului, completeaza tabloul. Magnifica este insa pieptanatura firelor implantate, cu carare pe mijloc.

Locul 2 – Traian Basescu. Am fost nevoit sa-l plasez doar pe locul 2 (un loc care nu-i face cinste), dar tabloul vedetei de pe primul loc, este cu adevarat impresionant. Va amintiti suvita aceea de par rebel, care a fost starnita fatarnic, de un vant capitalist, cand presedintele nostru tocmai facea anticamera (in strada) la resedinta primului ministru Tony Blair ? Probabil ca a fost picatura care a umplut paharul si alesul nostru, s-a hotarat sa renunte la mascarea scalpului, a taiat mesa si a reaparut cu o splendoare de far (farul este o lumina puternica, venita de pe tarm (de la liman), care se invarte si care calauzeste marinarii pe furtuna, ca sa nu esueze nava pe care o conduc).  Ca portul farului nu i-a ajutat prea mult alesului nostru si esuarea este pe aproape, faptul in sine necesita o alta discutie. Periculos este cand vom constientiza ce a ramas in urma naufragiului.

Locul 3 – „moartea” din Carpati. In timpul liber student la drept, la o particulara, in rest luptator cu pumnul si piciorul, in ring, alesul cartierului, purtatorul unei chelii totale (nu stiu daca inventata sau naturala, de conjunctura sau din necesitatea igienei personale) incearca sa raspandeasca groaza printre adversari. Posesorul unui limbaj pe placul cartierului, cu declaratii care mai de care mai „ingenioase”, se bate in ring cu toata puterea lui, pana la epuizare. Are si rezultate. Pacat ca loviturile la cap, lasa si urme (asa umbla vorba prin targ).

Un ultim banc, de profil. Un chelios intra in frizerie si se aseaza pe scaun. Gentil, frizerul il intreaba daca sa-l barbiereasca cu perdaf. Misteriosul se uita „crancen” la frizer si-i zice pe la coltul gurii: am venit la tuns. Frizerul se sterge la ochi, cheama un coleg si intr-un tarziu ii descopera impreuna 2 fire de par pe scalp. Meserias, frizerul isi cere scuze si-l intreaba pe client, cum sa-l pieptene, dupa ce il tunde. Raspunsul vine prompt: valvoi. 

Mare-i gradina lui Dumnezeu. Cica portul cheliei ar face parte din moda. Asa o fi.