Fascinatia lui – De ce ?

Curiozitatea ne macina inca de mici copii, cand tot ce ne inconjoara si prinde contur ne fascineaza. Primele gangureli si semne facute de catre micuti si pe care le ridica in slavi bunicii, au la baza tot intrebari, despre orice.

Un nepotel de-al meu ii innebunise pe bunici cu intrebarile. Che, che, che…si arata cu degetul. Daca nu ziceau nimic, incepea scandalul, nu ca ar fi priceput ceva sau nu i-ar fi convenit explicatia. Crescand copilul, intrebarile au continuat, acuma cu raspunsuri pe intelesul sau. S-a ajuns pana la intrebari de genul: „de ce este rata, rata ?”. Raspunsurile nu au mai fost potrivite si s-a ajuns la: „de dracu s-o ia, mama”. Asa a ajuns copilul sa priceapa ce i se raspunde, incat ulterior tot ce nu-i convenea se termina din partea lui, cu: „de dlacu s-o ia, mama”. 

Pe masura ce crestem apar intrebari noi. Ajunsi la scoala, ne intrebam: de ce trebuie sa mergem acolo si sa invatam; de ce cand luam note proaste, parintii au iesiri necontrolate; de ce nu putem veni acasa tarziu; de ce colegul de banca are mai multe creioane si pixuri, ghiozdan mai aratos, telefon celular de ultima generatie. Gasim sau nu raspunsuri. Cerem sau nu lamuriri de la cei mai mari. Ne convine sau nu raspunsul primit.

Cand iesim in lume (plecam de sub aripa parinteasca la scoli in afara orasului de domiciliu), viata in comun cu alti colegi de varsta noastra, ne pune in fata altor intrebari: imi ajung banii primiti de acasa sa traiesc decent; ma descurc eu in viata cu puterile mele; de ce are rost sa mai continui sa invat; pot sa-mi fac o cariera din meseria pe care incep sa o dibuiesc ? Primesc sau nu raspunsuri, dar acuma raspunsurile ma pot lovi, ma pot pune in situatii neplacute. Ce fac ? Imi caut un serviciu si chiulesc de la cursuri/ seminarii, incerc sa-mi construiesc o cariera inca din scoala, ma las de facultate. Sunt expus tentatiilor, trebuie sa judec orice miscare pe care o fac, sa iau decizii care sa-mi fie favorabile. De ce trebuie sa iau singur hotarari ?

Cand termin facultatea, prima intrebare pe care mi-o pun este: de ce a trebuit sa o fac ? Acuma imi caut serviciu daca nu am am fost vigilent in timpul facultatii. Noi intrebari apar: de ce concurentul meu pe post a avut succes si eu nu; de ce castiga postul altul mai putin pregatit decat mine; de ce eu ca femeie nu am ocupat postul, desi am fost mai bine notata la interviu; de ce inspectorul de resurse umane care ma intervieva, primeste un telefon si imediat rupe dialogul. In paralel apar si intrebari de genul: de ce nu-mi ajung banii sa-mi cumpar si eu masina, casa, mai multe toale, sa ma duc in concediu peste hotare.

Apar acuma si intrebari de genul: ce mai vrea si papagalul asta politic; de ce se inghesuie politicienii la ciolan; de ce mie nu-mi place abureala asta politica, chiar imi repugna sa ma uit la balacarelile politice, zilnice; de ce trebuie sa votez; de ce trebuie sa accept sa ma insulte un simulant politic, care se jura ca imi va face viata mai buna; de ce dracu s-au scumpit ouale, daca s-a scumpit benzina, ca doar gainile nu se hranesc cu benzina ? 

Spre 30 de ani te hotarasti sa te insori. Dar de ce trebuie sa te insori ? Raspunsuri pot fi multe: ti-ai gasit jumatatea potrivita; vrei sa ai urmasi; vrei sa ai cu cine iti pune noi intrebari din ciclul „De ce?”, cum ar fi: de ce trece timpul asa de repede si incepem sa incaruntim; de ce oricat muncim, tot nu suntem bogati; de ce unii reusesc si noi inca ne zbatem. Raspunsurile gasite sunt rezolvari si implicit ceva se schimba in viata fiecaruia.

Apar copii si acuma esti direct implicat in fascinatia lui „De ce ?”, inca din scutece. Esti principalul adresant. Trebuie sa gasesti raspunsuri si pentru cei mici. De ce -urile personale se raresc si oricum nu mai prea conteaza.

La pensie, apare: de ce am imbatranit; de ce am muncit o viata intreaga si acuma isi bate joc de mine o gasaca de imbuibati, nesimtiti si misei, care defileaza cu ciolanul in gura, invoca permanent cetateanul, desi nici macar nu-i pasa de el ? De ce i-am acceptat ? De ce m-am multumit doar sa-i boicotez pe nesimtititi, cu orice ocazie si nu i-am lovit pur si simplu unde ii arde mai tare (la ciolan, adica). Puteam sa o fac ?

De ce a trebuit sa scriu niste ganduri despre aceasta intrebare care m-a urmarit permanent ? Am gasit mereu raspuns ?

Sigur, curiozitatea de a sti si a afla noutati, m-a „ajutat” permanent sa-mi pun aceeasi intrebare.

Exista cineva care nu si-a pus niciodata intrebarea „De ce ?” Fericiti trebuie sa fie astfel de oameni !!? Sau poate ca nu, cand intr-un final se intreaba: de ce nu mi-am pus intrebari din ciclul „De ce?”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: