Archive for noiembrie 2007

Accept insistenta

noiembrie 4, 2007

Pentru ca suntem in campanie electorala nu pot scapa ocazia de a lansa o noua cugetare.

sectiunea Admiratie fara efect politic. Desi nu fac politica de partid, indiferent de culoarea sa, imi place sa urmaresc evolutia unor protagonisti, ai scenei noastre politice. Imi place insistenta/ priceperea unora, in sustinerea ideilor, chiar admir usurinta lor de exprimare. Vocea lor politica este „piperata” uneori cu cuvinte si expresii voalat populiste, este completata adeseori cu tehnici rafinate de atac, dar directe, fara echivoc, la adversarul politic.

Locul 1 – Crin Antonescu. Cred ca este unul din putinii politicieni de rasa ai momentului. Insistenta in idei are la baza o gandire elevata si profunda. Pacat ca in prezent nu este suficient sustinut in partidul sau. Il astept in campania electorala pentru presedinte, din 2009. Ar putea fi poate singurul candidat care m-ar aduce la urne.

Locul 2 – Lavinia Sandru. Cred ca „dragalasenia” ei inascuta va face in viitor, multe victime politice. Pacat ca in traditia noastra romaneasca, femeile politician nu prea s-au facut remarcate. Nu am uitat-o pe Leana sinistra.

Locul 3 – Cristian Diaconescu. Scolit la ambasade, mereu in prim plan, poate fi o solutie pentru viitor. Daca partidul sau se va separa complet de „batranul edec” atunci are unele sanse sa-l combata eficient pe „marinar”. 

Inchizitia lui Tatulici

noiembrie 4, 2007

Pe Realitatea TV emisiunea lui Tatulici din fiecare duminica imi trece prin fata ochilor imaginea tribunalului inchizitiei, vazut prin filme si/ sau tablouri ale marilor maestrii ai picturii.

Pe scaune de o parte este juriul format din personalitati ale lumii civile (imi scapa criteriile de nominalizare a lor), in fata lor de cealalta parte, tot pe scaune sunt „impricinatii”, o parte dintre ei „buni”, o parte „rai” (imi scapa criteriile de departajare). Am dedus ca unii sunt buni si unii sunt rai, numai dupa modul cum sunt „chestionati” (li se pun niste intrebari, la care trebuie sa raspunda cu umilinta si prea mult respect), mod care de altfel mi-a inspirat titlul.

Pe lateralele salii, tot asezati pe scaune, mai sunt invitati din presa (pe o latura) si de la „politia presei” (pe cealalta latura). In picioare dirijeaza actiunea de intimidare, respectiv actiunea de promovare, Tatulici, „marele inchizitor”.

Am urmarit, pentru scurt timp este adevarat, in doua duminici, secvente din „tratamentul” aplicat unor ziaristi respectiv unor cantareti. Am ajuns la concluzia, ca doar ceva sume importante de bani primite de catre „inpricinati” ii putea retine pe unii dintre ei, pe platou.

Nu inteleg cum cineva isi poate permite sa catalogheze drept indecenta prestatia unor jurnalisti (Mircea Badea, Dan Diaconescu) care prin ratingul emisiunii lor ii concureaza cu brio pe cei agreati (Robert Turcescu, Mihai Gadea). Nu pot pricepe, cum cineva se pronunta fara echivoc ca muzica lui Carmen Serban nu transmite niciun mesaj, iar Marcel Pavel canta pentru viitor.

Mi se pare complet aiurea sa te intereseze mijloacele pe care le utilizeaza fiecare dintre realizatorii de emisiuni, respectiv cantareti,  pentru a aduce spectatori in fata televizorului sau „musterii” la nunti, botezuri si alte sindrofii. De ce trebuie sa analizeze cineva, ce place unora, de ce le place, cum se realizeaza asta, ce castiguri are fiecare, etc. ? De ce pe unii, meritat sau nemeritat (cine stabileste criteriile ?), sa-i combati prin cuvinte grele, iar pe altii sa-i agreezi prin „dulcegarii” ?

Unde este libertatea de alegere a fiecaruia ? De ce se incearca iarasi sa ni se impuna ceva anume ca fiind bun si altceva ca fiind rau ?

Cand se facea de catre Tatulici reclama mascata la Caritas, la televiziunea publica, la o ora de maxima audienta (tot duminica, daca nu ma insel, cumva), era benefic sau ceva rau pentru omul simplu, atat de usor de influentat (pacalit) ?

Sa fie vorba de democratie ? Sa fie vorba de civilizatie ? Sa fie vorba de „comenzi” politice sau nu ? Nu stiu ce sa cred. Cert este ca nu mai doresc sa mi se „impuna” nimic, indiferent de catre cine sunt protagonistii. Am trecut o data prin astfel de catalogari si experiente, in vremuri nu destul de trecute, pentru a fi uitate. Imi este suficient.

De altfel nici mie nu-mi place DD, nu-mi place MB. Si ce daca ? Nu ma uit la emisiunile lor.

Nu-mi place CS. Simplu, nu o ascult si nu cumpar muzica ei.

Ma intreb daca in urma emisiunii amintite, mai am dreptul sa aleg ce-mi place si ce nu. Spunandu-mi parerea despre emisiune, cred ca inca am acest drept. Vrea cineva sa-mi ia acest drept ? Si ce daca, NU va reusi.

Amagirea (prostirea) romanului continua

noiembrie 1, 2007

Cum suntem in plina campanie electorala pentru referendum si pentru euroalegeri, vasnicii nostrii politicieni se intrec in promisiuni.

Nici nu sti la care campanie se refera promisiunile.

Declaratii peste declaratii, de la primul ministru, de la presedinte, de la sefii de partide, de la ministrul organizator al votarii, ca sunt costuri suplimentare, ca nu sunt, ca se fac alegeri in aceeasi sala, ca nu se fac, etc. Totul are un singur scop, dupa parerea mea, sa creasca bulibaseala, sa aiureasca de tot electoratul, sa ramana totul ca pana acuma. Cui foloseste ? Probabil nimanui.

Apar pe la televiziuni, diferiti candidati ai partidelor, care sunt „examinati la sange” de catre mediator. Bine inteles ca mediatorul trage turta spre spuza partidului pe care il slujeste seful sau ierarhic din televeziune. Daca cineva crede altceva, se inseala amarnic. Mai sunt si niste invitati care cica isi sustin candidatii. Cand li se da acestora cuvantul, vorbele lor sunt pline de sloganuri de genul: „va asigur ca…”, garantez ca numai candidatul nostru este…”, „candidatul nostru este singurul care poate….” Cuvinte cu multa cautare la romani, daca ar fi si adevarate, daca ar fi acoperite de realizari anterioare, in folosul cetateanului.

Toti politicienii, indiferent de culoarea lor politica, tineri sau batrani, femei sau barbati, fara exceptie, nu mai pot de grija romanului, nu mai stiu ce sa promita pentru a castiga ciolanul, pentru ca ulterior sa spuna fara nicio jena, cum ca era in campanie electorala si se fac multe promisiuni, care nu trebuie neaparat sa se si realizeze. Scuzele ulterioare sunt puerile si pline de ridicol. De fapt nici nu-i mai intereseaza, o data ce au ajuns la impartirea posturilor administrative, bine platite si cu multiple posibilitati de „invarteli” in folos personal. O fi la fel si cu europarlamentarii ? O sa vedem.

Politicienilor nici nu le vine sa creada ca totusi mai exista unii cetateni care mai tin si minte, care vor sa le ceara socoteala de ce nu au realizat ce au promis. Acesti cetateni sunt destul de putini si cu voci scazute, de regula neorganizati. De altfel pe asa ceva se si mizeaza de catre cei inregimentati in politica de partid. 

Eu unul nu pot uita „metodele de bodega” utilizate de alesi in relatiile dintre ei, nu pot sa accept „simfonia prostului gust” care deriva din cuvintele si expresiile lor, precum nu pot accepta lipsa celor 7 ani de acasa din educatia oricui, chiar daca este politician sau cu atat mai mult.

Ce mai ramane de facut ? Sa combatem in continuare, sa refuzam sa ne inregimentam politic ? Sa credem pe cavant societatea civila, desi multi din reprezentantii ei sunt fatis sau mascat, vasnici slujitori, ai unor sefi de partide, fosti sau actuali ?  Sa mergem sa alegem ? Pe cine ? De ce pe unii si nu pe ceilalti ? Om mai vedea.