Archive for august 2007

Chiar se poate ?

august 4, 2007

Deschid televizorul si il vad pe presedintele nostru coborand dintr-un microbuz in mijlocul gunoaielor „vizitate” impreuna cu televiziunile (ca si cand atunci ar fi fost depistate prima oara) de catre primul ministru, cu vreo 2 saptamani in urma, cand tunete si fulgere tasneau din gura premierului. Speram atunci ca vor urma si niste masuri radicale, luate cu vinovatii (fara a ocoli institutiile statului), pe masura maniei proletare de care era cuprins premierul. Am ramas cu speranta, nimic nu s-a mai intamplat spectaculos, nici macar la televiziune, vinovatii ca de obicei nu s-au gasit. Au ramas in schimb muntii de gunoaie.

Sunt „gunoaiele vizibile”, ale democratiei noastre originale, din ultimii 18 ani. Sa nu creada cineva ca sunt singurele. Toate orasele, satele, comunele cele mai izolate se „mandresc” cu astfel de „nesimtiri” specifice neamului nostru. Daca prin centru mai este curatenie, printre blocuri si pe la periferie, pe malul raurilor, prin poienite si pe dealuri (peste tot pe unde poate patrunde „omul”), in afara de mizerie si munti de gunoaie, cu greu poti distinge semne ale civilizatiei.

Cand l-am vazut pe domnul presedinte „descalecand” m-am si gandit la un titlu nou, pentru comentariile mele: „Inspectorul de serviciu la groapa de gunoi a tarii, arata iarasi cu degetul spre adversarii politici”.

Am avut rabdare, fara sa butonez (am evitat astfel o eroare) si am realizat cu uimire, ca de data aceasta domnul presedinte a reusit sa mobilizeze niste vechi clienti politici (de fapt nici nu mai conteaza, ca anterior acestia au avut parte de contracte grase pe banii cetateanului), care de data asta gratis, sa adune muntii de gunoaie (e adevarat ca numai din locul vizitat anterior de catre premier). Este de la sine inteles, ca tot sub lumina reflectoarelor televiziunilor se intampla „marea curatare”.

Nu conteaza, domnul presedinte a facut in sfarsit ceva concret (probabil domnia sa sau vreun consilier au citit pe blogul meu si au vazut ca ceream actiuni concrete, nu doar aratare cu degetul) pentru cetatean. Nu pot decat sa recunosc si sa sper in continuitatea unor actiuni similare, in toata tara. Precedentul a fost creat. Pentru acest gest, toata stima pentru domnul presedinte.

Cine are de castigat ? Noi toti, cetatenii acestei tari. Nu asa este normal intr-o democratie ?

Reclame

Demagogie fara frontiere 2

august 1, 2007

Astazi mi s-a confirmat ceea ce doar banuiam cand am scris partea 1.

Congresul pensionarilor la care a participat zilele trecute presedintele, a fost de fapt un congres de constituire a unei noi asociatii de pensionari (probabil una noua, care sa „cosmetizeze” fata napadita de grijile sondajelor a domnului presedinte). Prea erau multe intrebari puse aiurea, in sala. Prea se inghesuiau unii sa-si spuna pasurile la microfon, desi se anuntase ca s-a intocmit un material cu nu stiu cate puncte, ce va fi prezentat domnului presedinte, sa-l ia cu domnia sa si sa-l studieze.

Se pare, ca acest material ori nu a existat sau nu a fost dat presei (sa nu fi interesat macar presa „independenta” /contestatoare ?), deoarece nu a fost publicat (sau intai trebuie cosmetizat ?). Eram curios sa vad ce se mai scrie despre pensii si pensionari.

Cum gafa cu amanarea promulgarii modificarilor la legea pensiilor a dus la scaderi in sondaje de cca. 20 %, sfatuitorii intaiului catatean al tarii au considerat necesara infiintarea unei noi asociatii de pensionari, care sa-i cante in struna domnului presedinte, cerand sa vada sursele de finantare (ca si cum i-ar interesa aceste surse sau ar pricepe cumva, daca uitandu-se la niste cifre, ar avea de unde sa le creasca valoric pensia, adica chestia aia mica cu care trebuie sa se descurce o luna de zile).

Astazi s-a publicat in presa protestul a 8 asociatii de pensionari care nu au fost invitate la „festinul” de vorbe al domnului presedinte.

Oare cate asociatii, federatii, confederatii, etc. de pensionari or exista in tara asta locuita de atatia creduli incurabili ? Cine are interese sa dezbine pana si pe pensionari ? Or fi aceeasi care promit cate in luna si in stele si rareori se tin de cuvant ?

Daca se doreste cu adevarat „impacarea” cu pensionarii, nu doar jocuri puerile de imagine (s-a zis ceva, in treacat, despre o astfel de lege, dar doar din punct de vedere pur politic, cu sageti veninoase, ca de obicei, catre adversarii politici, deci doar cu tenta electorala), cred ca domnul presedinte ar trebui sa oblige parlamentul, cu constitutia in mana (care zice asigurarea unui trai decent pentru toti cetatenii, nu numai pentru unii reprezentanti privilegiati, ai lor), sa voteze o lege unitara a pensiilor pentru toti cetatenii, care sa prevada implicit si recalcularea reala (nu batjocura din anul 2005) a tuturor pensiilor. Cred ca s-ar face un mare pas spre impacare.

Exista un astfel de proiect de lege a pensiilor ? Daca da, proiectul sa fie publicat imediat pentru dezbatere publica si apoi aprobat in regim de urgenta. Sunt curios daca ar mai exista ceva parlamentari care sa „indrazneasca”, sa nu voteze prin vot direct (in vazul televiziunilor) o astfel de lege. Manifestarile populare ” de adeziune”, convocate sau spontane, in toata tara, nu s-ar mai opri, nici pe ger, nici pe canicula, nici pe ploaie.

Se apropie totusi alegerile. Cele pentru europarlamentare conteaza doar ca imagine a Romaniei, pentru cetatenii de rand, care deocamdata nu vad niciun avantaj palpabil al aderarii. Nu sunt prea departe nici cele parlamentare nationale si nici cele pentru alegerea presedintelui.

Imi doresc ca tot mai multi romani sa invete imnul national „Desteapta-te romane” si sa se destepte o data, cu adevarat.