Perfidii politice

De ceva vreme, tema principala de dezbatere din presa scrisa si vorbita este marirea pensiilor cetatenilor de rand (pensionari pentru limita de varsta si vechime in munca).

Acesti cetateni sunt cei care au trudit ani multi pe vremea regimului trecut, au suferit din greu in lupta cu sistemul. Nu sunt patetic, aceasta este realitatea. Cei care nu au trait acele vremuri sau care au fost „beneficiari privilegiati” ai sistemului trecut, nu cred ca au dreptul sa judece pe acesti pensionari de astazi, uitati de noul regim.

Politicieni si sefi de partide, analisti economici, formatori de opinie, membrii ai societatii civile (tot nu am aflat cum poti fi desemnat ca membru al societatii), reporteri de duzina (specialisti inchipuiti pe problema), sindicalisti (interventii anemice), pensionari membrii ai diferitelor asociatii, asociatii patronale, premier, ministri, presedinte, toti combat pe tema maririi punctului de pensie (a pensiei) pentru cetatenii de rand pensionari.

Fiecare apara punctul de vedere al „stapanului”, al celui care ii impune o anumita conduita si care ii da de mancare.

Ministrii, premierul si initiatorii politici ai legii plus sustinatorii ei se intrec in calcule doveditoare, pro. Sefii de partide nu pierd nicio ocazie pentru a mai arunca si sloganuri electorale.

Analistii economici (marea lor majoritate) par destul de sceptici in aprecierea existentei surselor de finantare. Nici nu ar putea fi altfel. NU i-ar mai invita nimeni in emisiuni televizate.

Membrii societatii civile nu indraznesc sa fie pe fata, contra, dar prin toate spusele lor, de altfel destul de puerile si puternic influentate de cel pe care il servesc, induc nesiguranta, neincredere, scepticism. Eu unul nu inteleg aceasta atitudine.

Presedintele si sustinatorii sai politici dintotdeauna (aceeasi papagali din specia vorbitoare) incearca sa gaseasca motivatii constitutionale pentru a nu promulge legea. 

Asociatiile patronale inclina sa fie de acord, desi tot pe spinarea angajatorilor ar reveni, eventualele noi poveri fiscale.

Sindicatele cam tac. Oare care o fi politica lor in privinta pensionarii membrilor lor de sindicat ? Se pare ca le cam lipseste aceasta viziune. Mult prea rar si trecator, liderii de sindicat spun ceva despre pensii.

Pe pensionari nu-i intereseaza sursele de finantare, discutiile interminabile, bataliile politice, infruntarile de fatada sau de culise. Pensionarii doresc sa duca un trai decent. Nu cersesc mila nimanui, isi cer drepturile pentru munca depusa si anii lucrati. Se pare ca nu este destul. Si ce daca au muncit ? La ce le-a folosit munca ?

De unde titlul „Perfidii politice” ?

Presedintele (aparatorul constitutiei, alesul neamului, aparatorul intregului popor, neimplicatul politic in vreun partid) invoca diferite motive in incercarea de a nu promulga legea de marire a pensiilor pentru cei cca. 4,2 milioane de pensionari de rand plus pentru cei cca. 1 milion de pensionari agricultori. In discursurile sale televizate nu scoate o vorba despre actele normative pe care le-a semnat in aceasta perioada de cand se discuta aprins (fara a fi preocupat de fel, de sursele de finantare), acte legislative (publicate deja in monitorul oficial) care consfintesc marirea salariilor demnitarilor (domnia sa are cca. 80 milioane lei), marirea salariilor inaltilor functionari publici (un prefect ajunge la cca. 65 milioane lei), marirea pensiilor parlamentarilor (inclusiv al celor care nu au avut nici macar o legislatura intreaga), marirea pensiilor militarilor, politistilor, lucratorilor din serviciile secrete, magistratilor, diplomatilor, adica a restului de cca. 300.000 de pensionari de asigurari sociale de stat, adica tocmai a celor care au dus valoarea pensiei medii la cca. 4 mil. lei.

Ipocrizia salveaza Romania ? Sigur NU.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: