Specialistii

De 17 ani se vorbeste despre specialisti. Ne laudam pe toate canalele de televiziune, prin articole tendentioase in presa, la diverse intruniri cu reprezentanti ai forurilor UE, ca avem specialisti in vaste domenii, care pot face orice, numai ca sa ne „integram” mai repede in UE, sa mai obtinem ceva fonduri externe (imprumuturi de fapt in cele mai multe cazuri), ceva facilitati, etc.

La nivel declarativ stam bine. Problemele mari apar cand trebuie sa se si faca ceva, pentru transpunerea legislatiei europene, pentru cheltuirea banilor dati, pentru a iesi „basma curata ” in ochii celor care vin sa verifice (sa vada) ce s-a facut.

Unde au fost cei 15.000 de specialisti ai presedintelui Constantinescu ? Unde au fost specialistii care au negociat privatizarile, care astazi sunt pe rolul instantelor de judecata si fac „deliciul” presei ?

Unde sunt specialistii care in prezent pun bazele strategiei de dupa aderarea la UE ?

Mai daunezi, un obscur secretar de stat in nu stiu care minister, se plangea ca ii lipsesc 13.000 de specialisti (in special in domeniul chimiei si a protectiei civile) pentru a pune pe roate inspectoratele judetene pentru situatii de urgenta, adica institutia statului care gestioneaza crizele, in caz de cutremure, inundatii, accidente majore produse in industrie, etc.). Efectele acestor crize sunt cunoscute si zilnic apar noi exemple.

In care sectoare de activitate, ne putem lauda ca exista specialisti adevarati ? NU cred ca putem vorbi de asa ceva in sanatate, in invatamant, in justitie, in administratia publica locala, in domeniul vast al muncii, etc.  

Cum gandeste guvernul acest segment (adica specialistii) din strategia postaderare ? Intereseaza oare acest segment ?

Poate fi acest domeniu, un subiect real de dezbatere in presa, la nivelul organizatiilor nonguvernamentale, in cadrul societatii civile ? Este un subiect real de discutie si de dezbatere ?

Nu mai doresc interviuri cu „niste asa auto denumiti pompos specialisti” (complicata alegerea de cuvinte, dar atat de reala).

Cat timp este dispusa UE sa ne astepte ?

Nu neg existenta adevaratilor specialisti. Cum ii scoatem la iveala ?

Anunțuri

10 Răspunsuri to “Specialistii”

  1. costel Says:

    prin casting :))

  2. cristi parvan Says:

    un prim pas ar fi sa-i valorizam atunci cand ii intalnim: la televizor, in presa, pe rafturile librariilor sau mai ales la catedra sau in licitatii.

    un al doilea pas ar fi sa-i valorizam pe cei care valorizeaza „specialisti” si ii aleg in locul celor care „se vand bine”

    un alt pas ar putea fi identificarea celor care nu au nimic de-a face cu „specialitatea” in care activeaza si limitarea competentelor lor.

    o alta buna obisnuinta ar fi citarea celor pe care-i consideram specialisti si propagarea opiniilor lor (apropo sunt curios care-i sociologul care propovaduia „vindecarea” natiunii prin reflexie individuala de care ziceti in postul cu respectul de sine)

    poate o idee ar fi respectul reciproc al „specialistilor” din acelasi domeniu

    Din fericire viata/piata creeaza unele specialitati in care mediu concurential e puternic si care intr-un fel sau altul va naste spescialisti in domeniile respective.

  3. gigi popa Says:

    Gandit aproximativ la fel. Diferentele pot aparea pe motiv de varsta. Eu sunt putin mai greu de convins cu aspecte de parada, festivism/ populism aiureli propagandistice, in conditiile in care una se spune si realitatea de zi cu zi este alta.
    Sa facem front comun si sa-i aratam cu degetul pe impostori, profitori, in general pe asa zisii „specialisti”. Pe ei, sa-i punem la zid.
    Imi pare rau nu-mi aduc aminte cum il cheama pe sociolog, dar „vindecarea” propusa de acesta este de actualitate. Ma intreb totusi cati au priceput din ce a vrut sa spuna.
    Specialistii nu trebuie sa se nasca doar pe hartie, ei trebuie sa existe, prin formare profesionala, experienta pe domenii stricte (nu sunt adeptul celor care se „pricep” la mai multe lucruri si dau sfaturi aiuriste).

  4. Lambeth Says:

    Awesome site! Design is great! Please visit my homepage:

  5. Shannon Says:

    One of the best locations I’ve come across lately!!! Definately a permanent bookmark! Please visit my homepage too:

  6. Katrina Says:

    Good site, nice design! Would you please also visit my site?

  7. Katrina Says:

    One of the best locations I’ve come across lately!!! Definately a permanent bookmark! Visit my sites, please:

  8. Franklin Says:

    Hmm… sweet! [*../nice_site2.txt*]

  9. Chris Says:

    You have a very nice site. Other interesting resources buy cheap carisoprodol online no prescription See you!

  10. Rose Says:

    Good site, nice design! Visit my sites, please:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: