Ardei capia in otet

In otet se conserva foarte bine ardeii capia rosii, verzi sau galbui.

Se cumpara pe ales, de la tarani veritabili (chiar daca dai un ban in plus), ardei capia romanesc (nu din cel de import, “barosan” si umflat cu ingrasaminte chimice), de marimea borcanului in care vrei sa-i pui. Ardeii trebuie sa fie sanatosi, luciosi, proaspeti, fara sparturi si cu codita verde. Daca gasesti, ia si niste castraveti romanesti, de gradina, lunguieti si de un verde crud. Pune in cos si niste morcovi lungi si niste ardei iute – piperoni bulgaresti, de marimea borcanului. Tot esti in piata, ia si niste frunze verzi de telina, cu tulpina cu tot.

Se spala ardeii capia, morcovii curatati (merge de minune cu sarma de vase), castravetii, ardeii iuti si frunzele de telina, cu apa rece si se pun la scurs in stativul de farfurii. Se reteaza codita cam la 1 cm de cotorul ardeiului, pentru ca ardeiul sa intre complet in borcan.

Secret ! Unele gospodine, inteapa ardeiul, in jurul cotorului, pentru a intra otet in interior si a se pastra ardeii conservati, tari, timp mai indelungat. Alte gospodine “sterg” cu ulei de floarea soarelui, ardeiul capia spalat si uscat. Nefiind gospodina, eu nu fac nici una, nici alta. Pun in schimb otetul preparat, fierbinte (doar cateva minute lasat sa se raceasca, pentru a se potoli vipia din el), peste ardeii asezati in borcane de 1-3 l. 

Pe fundul borcanului se pun boabe de mustar, boabe de piper negru, cateva rondele de ceapa, cateva bucati de hrean. Se aseza ardeii in borcane, alternativ, cu varful in sus si in jos. Se completeaza locurile goale, cu castraveti, ardei iute  si morcovi. Deasupra, la gura borcanului se pun frunze verzi si tulpini de telina, strecurate printre ardei.

Otetul pentru conservare se prepara din 1 parte otet din vin, de 9 grade si 2,5 parti de apa rece. Se adauga, in amestec, 1 lingurita cu varf de sare grunjoasa si o lingura rasa de zahar (sau miere - de preferat). Se fierbe amestecul de otet si apa rece, la foc mare, pana da in 2-3 clocote. Poti pune capacul pe cratita, daca mirosul de otet fiert, “te imbata”.

Atentie ! Daca ai pus capac pe oala, in timpul fierberii, cand da otetul in fiert, acesta iese de sub capac, se imprastie pe aragaz si iti faci singur de lucru. 

Se toarna otetul fiert, lent, peste ardei, direct in borcan. Otetul trebuie sa se prelinga pe ardei si sa-i invaluie  progresiv. Se capseaza imediat borcanul si se intoarce cu fundul in jos, pentru cca. 15 minute, pentru a se scoate aerul si a se umple toate locurile goale.

Secret ! Cu ocazia intoarcerii borcanului, cu gura in jos, afli si cat de etans ai capsat borcanul.

Atentie ! Cand torni otetul fierbinte peste ardei, nu uita sa pui un varf de cutit, sub borcan. Exista o explicatie in fizica (!?), vorba lui Leana, cheala de la Vacanta Mare (comicii aia “parati”, care fac deliciul prostimii, prin asa zisele lor vorbe de duh, in fapt niste aiureli, pe care oltenii veritabili, cu greu le inghit). 

 Daca ai borcane fara capac, nu-i problema. Trebuie sa legi bine borcanele, cu celofan veritabil, pus in 3. Legand cu celofan exista un mic neajuns – in timp, celofanul transpira, lasa otetul sa se evapore si lichidul cam seaca in borcan, dar ardeii vor ramane tot tari.

Ca sa ma aflu in seama ! Borcanele legate cu celofan, nu trebuie sa mai zic, ca nu se intorc cu fundul in jos, nu-i asa ? 

Pofta buna frati gurmanzi, de pretutindeni ! Cu ardei capia in otet, pe post de muratura, in zilele Craciunului, degetul de grasime de pe marginea bucatii de carne de porc sau din carnea de porc, impanata cu grasime, iti va parea un adevarat deliciu. O data pe an au voie la ceva carne de porc, mai grasa si consoartele nostre, adevarate “scorpii anticulinare”, in restul anului, cand “poftesti” la o bucata de carne de porc, fripta in tigaie, cu untura de porc. Cica sa mancam numai gratare, din carne slaba. 

Secret pentru adevaratii gurmanzi ! Periodic, toti putem uita de recomandarile medicului nutritionist.

Untura de porc se obtine din sunca proaspata de porc, prin topire. Ce ramane, netopit, in cratita, dupa ce ai scurs untura topita, sunt jumarile, un alt deliciu culinar, nerecomandat de medici. Cine nu crede, sa manance la aperitiv (in mijlocul iernii, cand viforul zguduie geamurile casei), jumari calde sau reci, cu sare, turta (o sa scriu o reteta de turta cu jumari, invatata de la mama mea) si cu ceapa rosie si/ sau muraturi taranesti si sa bea tuica fiarta.

Ce mai aburi de alcool, ce mai miasme imbatatoare. 

Castraveti in otet cum fac eu

Multi ani am facut castraveti in otet dupa metoda veche taraneasca, dar castravetii se acreau foarte tare si un stomac sensibil ca al meu, protesta. 

In plus, reteta iti lua prea mult timp pentru preparare. Si cum pe vremuri mergeam si la serviciu, toamna cand faceam cantitati industriale de muraturi, pentru iarna, timpul era deosebit de pretios.

Este adevarat, ca nici televizorul nu iti oferea prea multe, iar de cinematograf, teatru sau altceva asemanator, nu prea aveai ocazia. Ramanea in schimb cititul, iar cartile bune desi erau tabu pentru multi, eu reuseam “sa fac rost”, de putinele titluri care meritau sa le achizitionezi. Ca sa am asigurata lectura, luam la gramada, pachetul de carti (fara a sti ce contine), in care sigur gaseam si 1-2 carti interesante, iar de restul, acuma, incerc sa ma debarasez si nu prea reusesc, pentru ca nu le vrea nimeni, iar chioscurile de hartie reutilizabila, s-au desfiintat.

Intrand prin anii ‘80, la o fabrica de conserve, intr-o hala industriala, unde se faceau conserve de legume, am nimerit tocmai cand se fierbeau sute de borcane cu castraveti in otet, in niste marmite uriase. Am cerut cateva sfaturi de la mesterul din hala si de la inginerul din fabrica si ajuns acasa, fiind toamna, am purces la experimentari.

Ramane ca cei curiosi, sa insiste in a incerca cu forte proprii si sa se pronunte, daca reteta dupa care fac eu castraveti, merita a fi folosita, in gospodaria proprie.

Secret ! Poti face reteta inca din luna iunie-iulie cand castravetii sunt ieftini, cu seminte putine si mai gustosi decat toamna. Este adevarat ca in septembrie-octombrie gasesti castraveti mai mici.

Se cumpara castraveti proaspeti, tari, de un verde inchis, la culoare, fara pete si netinuti la rece sau udati pe tarabe de catre acesti comercianti inutili care au invadat pietele. De vreo 3 ani cumpar castraveti “cornison”, din market, fiind vigilent totusi, cand se aprovizioneaza si cand scot direct marfa la vanzare, fara depozitare prealabila. 

Se spala bine, cu apa rece sau apa calduta si detergent pentru vese, borcane de 0,800 Kg si capacele ermetice ale acestora. Borcanele din sticla se clatesc bine si se lasa la scurs in raftul pentru vase.

Se spala castravetii cu apa rece si se “aseaza” pe dimensiuni, la scurs intr-o tava, pentru a fi bagati apoi in borcane, pe categorii, castraveti de aceeasi marime.

Se aseaza la fundul borcanelor, marar uscat, boabe de piper, boabe de mustar, foi de dafin si rondele de ceapa alba. Se aseaza castravetii intregi, in borcan, fara a-i inghesui, impreuna cu un morcov intreg sau morcov taiat rondele.

In fiecare borcan cu castraveti, de 0,800 kg, se pun 5 linguri de otet din vin, de 9 grade, o lingurita cu varf de zahar si o lingurita rasa de sare grunjoasa, romaneasca.

Se completeaza borcanul cu apa rece, pana sus si se inchide ermetic, cu capace bune (fara gauri sau ruginite, de preferinta noi).

Se aseaza intr-o cratita mare, intai o carpa, pe fundul vasului si apoi borcanele. Se completeaza cu apa rece, pana ce apa ajunge la buza cratitei. Deasupra borcanelor se aseaza o carpa umeda.

Se da drumul la foc, sub cratita si se urmareste cand incepe apa sa fiarba, in cratita. Se potriveste focul astfel incat sa fie o fierbere constanta in cratita si apa sa “zumzaie” fara a iesi pe parchetul din bucatarie, ca sa nu ai discutii cu sotia. 

Se fierb borcanele cu castraveti, 15-20 de minute, la foc potrivit, pana cand castravetii initial verzi, capata o culoare mai inchisa.

Atentie ! Daca apa scade in cratita si risti sa ramai fara apa, se adauga apa calda, in cratita. Nu pune apa rece, pentru ca risti sa spargi borcanele si sa te mai si oparesti.

Opresti focul si lasi borcanele sa se raceasca lent, pe aragaz, pana a doua zi. Daca te grabesti si ai mai multe “sarje” de borcane, de pus la fiert si nu ai cratite destule, atunci opresti focul si cu grija mare sa nu te arzi, folosind manusi groase, de bucatarie, scoti borcanele din cratita si le pui fierbinti, in paturi, invelite bine si le lasi sa se raceasca, lent, 2-3 zile.

Cand borcanele cu castraveti s-au racit, le depozitezi la rece, in balcon sau in beci (fericit este cine are beci sau o camara cu fundatie din piatra de rau).

Castravetii in otet, astfel preparati, tin si 2-3 ani, la unii mai ligavi, daca “scapa “neconsumati”, in luptele grele, din iarna, cu fripturile de porc sau de curcan.

Cand familionul era complet, zilnic, la masa, de 3 ori pe zi, faceam anual, toamna, cca. 50 de borcane de 0,800 Kg si 5 borcane de 3 Kg, cu castraveti in otet, dupa aceasta reteta. Este naiv cine crede ca ramaneau mai mult de 2-3 borcane de 0,800 Kg, de pe un an pe altul. 

Pofta buna frati gurmanzi ! Nu uitati sa consumati la fripturi si mancarici, castraveti murati. Fiti fericiti si nu uitati o veche vorba (nu stiu daca este o zicala romaneasca) – fericirea trece mai mereu prin stomac. 

Secret pentru oameni mult prea pofticiosi ! Cine nu a incercat sa ia un aperitiv format din sunca  afumata, castraveti in otet sau muraturi taranesti, cu mamaliga calda si tuica fiarta, habar nu are ce a pierdut.

Suc de rosii cum face sotia mea

Pe la inceputul anilor ‘90, cand a inceput sa patrunda marfa straina pe piata romaneasca, am descoperit ketchup-ul, dulce sau acrisor, iute sau suportabil de ardeiat sau piperat. Am vazut ca are succes la copii, care il mancau cu orice, de la snitele de porc la legume pane. Trebuie sa recunosc ca ne placea si noua, celor mai in varsta. Cu timpul a aparut pe piata si produsul romanesc, cu etichete pe care am inceput sa le citesc. Am vazut conservantii, amidonul, chiar colorantii, care erau nominalizati, cu litere mici, dar erau scrisi pe romaneste. 

Am decis sa facem noi suc de rosii, dupa reteta batraneasca, pe care sa o imbunatatim, dupa gustul fiecaruia si dupa “rezistenta” la iute. Asa am obtinut ketchup.

Sotia s-a mai consultat si cu alte gospodine, facand schimb de “impresii culinare”. Trebuie sa recunosc, ca am avut o contributie minora la reteta familiei de suc de rosii, adica concret, am adaugat doar ardei iute intreg, in sticlele deja umplute cu suc de rosii.

I-am zis retetei suc de rosii, pentru ca se facea asa ceva de catre bunici si parinti, cand noi eram copii. Cum se va vedea, rosiile sunt doar ingredientul principal.

Am conditionat aprovizionarea cu legume de catre mine, de “divulgarea” retetei de catre sotie, pentru a face suc de rosii, in aceasta toamna. Tactica aplicata a avut succes si am aflat reteta. Cum nu sunt un secretos din fire, ba chiar nu pot tine ceva secret prea mult timp, o si scriu pe blog. 

Secretul principal al retetei ! Se respecta destul de strict cantitatile de legume care se prelucreaza, urmand a se adauga cantitati fixe de zahar, otet, ulei si doar condimente dupa gustul fiecaruia.

Se cumpara 5 Kg de rosii mari - romanesti, bine coapte, sanatoase, fara bube sau care sunt moi. Se adauga in cosnita 20 de gogosari mari (cca. 3 Kg) si 2Kg de ardei capia, de asemenea – romanesti, bine copti, sanatosi. Ia din piata si 2 teline mari, cu frunze verzi, cu tot.

Secret ! Legumele romanesti au un aspect lucios, de un rosu pur, aprins, sunt mai “dense” la privit, nu chiar asa de “umflate” cu stimulatori industriali de crestere, ca cele aduse din import.

Se spala legumele cu apa rece. Se curata de cotoare gogosarii si ardeii capia. Se taie toate legumele in bucati mari.

Se dau prin masina de rosii, mai intai rosiile, pentru a se retine semintele si a se obtine sucul de rosii. Sucul de rosii se pune la fiert intr-o cratita mare. Se introduc in suc bucatile de gogosari si de ardei capia, frunzele verzi si bucati mari de radacina de telina. Se firbe totul, la foc potrivit, pana se inmoaie legumele.

Atentie ! Se controleaza periodic, focul, pentru a nu se prinde legumele de fundul cratitei. 

Se dau legumele inmuiate prin masina de rosii, iar sucul obtinut se pune la fiert intr-o oala, cam 2 ore. Catre sfarsitul celor 2 ore, adaugi 150 g zahar, 150 ml ulei si 50 grame otet. Amesteci bine sucul de legume.

Atentie ! Si aici se controleaza periodic, focul, pentru a nu se prinde sucul de fundul cratitei.

Secret primordial ! Linguroiul cu care amesteci in sucul de rosii este sfant, nu-l mai folosesti la altceva. Poate, doar daca este cazul, pentru aplicat ceva “corectii” micilor nabadaiosi. 

Dupa fierbere incepe “specializarea”. Vrei suc de rosii pentru ciorbe sau mancaruri, separi din toata cantitatea de suc de legume, pe cea care o doresti, adaugi sare, piper, cimbru, dupa gust si pui sucul, apoi, in sticle mici, de 250 – 500 ml. Vrei ketchup dulce, separi cantitatea dorita, o lasi sa mai fiarba pana se ingroasa, atat cat iti doresti, adaugi sare, piper, ardei iute (moderat), cimbru si pui sucul, apoi, in sticle de 250-300 ml. Vrei ketchup iute de sa-ti sara capacele, separi cantitatea dorita, o lasi sa fiarba pana se apropie sucul de o pasta, adaugi sare, piper, boia de ardei iute, cimbru si pui pasta, apoi, in sticle de 250 ml. Vrei mai iute, adaugi un ardei rosu – “ciusca”, in fiecare sticla cu suc.

Secret ! Cand pui sucul fierbinte, in sticle, nu uita sa pui un cutit sub fundul sticlei. Asa, nu risti sa se sparga sticla, bunatate de preparat sa se imprastie pe jos si doamne fereste, sa te mai si arzi pe maini, picioare sau fata.

Imediat dupa ce ai pus sucul in sticle, se inchid sticlele ermetic. Sticlele fierbinti se invelesc in paturi. Se lasa in paturi, sa se raceasca treptat, 2-3 zile, apoi se depoziteaza in locuri racoroase.

Punand in sticle mici, sucul se poate consuma la o singura mancare. Asa, nu risti sa se acreasca, cand ai desfacut sticla. Sticla desfacuta de suc de rosii se pastreaza la rece, numai in frigider.

Pofta buna frati gurmanzi de pretutindeni ! Nu exagerati cu ardeiul iute, ca ustura tare cand ti-e lumea mai draga, atunci cand te duci acolo, unde si regele merge singur. 

Nu-i asa ca va imbie culoare sucului din sticle, sa treceti de urgenta la treaba, adica la facut suc de rosii ? 

PS. Cand copii au plecat la facultate, sucul de rosii era ceva obisnuit prin sacosele de aprovizionare, cand plecau de acasa. Cand se termina sucul de acasa, probabil isi cumparau de la magazin. Urma o intrebare fireasca – mama, de ce sucul facut de voi este atat de gustos, iar cel de la magazin, nu prea ? V-ati prins ? Sucul de rosii facut de sotia mea nu are conservanti, amidon, coloranti si te miri ce mai baga fabricantii prin conservele care au invadat piata romaneasca.

Sa candidez, sa nu candidez…..

Cu ceva zile in urma, mi-am dat si eu cu parerea (ca doar la politica ne pricepem toti, nu-i asa ?) asupra necesitatii ca presedintele in functie sa mai candideze sau nu, pentru un nou mandat. La acea vreme nu beneficiasem de ”raportul” presedintelui in fata parlamentului (apropo, daca nu i l-a cerut nimeni, de ce s-a straduit sa ne mai induca in eroare inca o data ?), nu citisem titlurile prin ziare, prin care initiati in ale politicii sau invatacei (ca mine, de altfel), spuneau verde in fata, cui voia sa-i citeasca, parerea lor despre “era Basescu”. Fara a cunoaste cu ce se va mai impauna presedintele nostru, in respectivul raport, am inserat pe blog niste constatari proprii. Recitindu-le, am ajuns la concluzia ca trebuie sa completez, cu noi aspecte, sesizate de catre mine, in urma prezentarii raportului si a comentariilor adiacente, auzite sau citite ulterior.

Ce ramane dupa ce presedintele in functie, va renunta sa mai candideze pentru un nou mandat sau va fi invins in alegeri (dupa cum ii doresc) ? Nu iau in considerare, posibilitatea de renuntare a domniei sale, la a candida pentru un nou mandat (desi ar putea fi singura sa decizie inteleapta). 

Nu am un candidat preferat (dintre cei deja anuntati ca vor candida). Mentin tot ce am scris anterior, considerand ca majoritatea celor care nu merg la vot (din diverse motive), au totusi dreptul sa viseze la un presedinte mai bun, mai responsabil, mai eficient pentru noi cetatenii obisnuiti, nu doar pentru niste privilegiati.

Protejarea vizibila, directa, a membrilor familiei si a apropiatilor sai, implicati in afaceri oneroase (divulgate de presa, dar neconfirmate inca de catre justitie) a fost o practica curenta a dlui. presedinte.

Este greu de acceptat, ca noi romanii putem fi de acord cu sloganul, aplicat mai mereu de catre politicieni, indiferent de culoarea lor politica - dupa noi potopul - trambitat prin fapte ce contrazic vorbele politicienilor ajunsi pe rand, la ciolan.

Fostul presedinte Ion Iliescu il considera pe actualul presedinte – o pacoste de care trebuie sa ne debarasam. Dupa stiinta mea, prin debarasare se intelege – solicitarea expresa a chelnerului, care ii cere picolitei cu picioare lungi si nuri la vedere, sa curete imediat masa, pentru ca vin sa se aseze invitati de sema ai sefului de local. Ce altceva decat o crasma de mahala, a facut actualul presedinte, din Romania ?

Candidatul la presedintia tarii, Crin Antonescu, referindu-se la o eventuala alianta cu actualul presedinte, crede ca este posibil orice, daca actualul sef al statului ar deveni respectuos, democratic, civilizat si sincer. Simple aiureli spuse la prima infatisare sau vise politice aparute in urma unei noi serii de injuraturi politice, specifice dlui. presedinte.

In cei 5 ani de mandat, multi intelectuali cu staif, s-au facut ca ploua, adica nu pricep ce se intampla cu adevarat si au slujit cu nesat regimul presedintelui Basescu. Gaselnita presedintelui cu infiintarea unor comisii prezidentiale, nu este in esenta ceva gresit, dupa parerea mea fiind necesare strategii in multe domenii de activitate, dar modul cum se slujeste presedintele actual de rapoartele acestor comisii, depaseste pe langa atributiile sale de presedinte si de multe ori, limitele bunului simt (in special prin comentariile care le face ulterior aparitiei rapoartelor si prin modul parsiv cum incearca sa le impuna ca legi, parlamentului). Ce altceva mai penibil poate fi auzit in parlament, decat un raport fantoma al uni presedinte obosit de propria sa neintelegere a politicii - in folosul cetateanului, sarcina pe care o avea ca presedinte ? Strategiile emise de aceste comisii au avut in final, doar rolul de a potoli setea de putere a presedintelui jucator.

Cultul vulgaritatii, prin exemplul propriu mai mereu promovat, arata cum nu trebuie sa se comporte un presedinte al tuturor romanilor.

Bagabonteala verbala in politica, a devenit o moda lansata din fieful prezidential.

Unele maxime prezidentiale fac ocolul tarii si deliciul presei strine:

-pentru o traista de porumb, medicii trimit in pensie oameni care pot fi de folos economiei nationale. Cata perfidie poate contine un astfel de mesaj, care nu aminteste nimic de cei 450.000 de actuali someri inregistrati si de alti cel putin 3 milioane de cetateni, iesiti din somaj, care nu au loc de munca si se descurca cum pot, prin strainataturi sau muncind cu ziua, la negru, in tara.

-ca presedinte nu poti actiona ca un comandant de nava. Dl. presedinte are uneori, momente de viziune clare, rare, dar are. Declaratia este OK, dar ce te faci cu aplicarea in practica a acestei cugetari prezidentiale ?

-romanii au un IQ peste media UE, dar nu il valorifica. Fantezie de presedinte sau dispret declarat fata de profesori, medici, ingineri, magistrati, etc., salariati sau pensionari, cu totii nemultumiti de traiul zilnic si scarbiti de modul cum se face politica in Romania de dupa 1989. Multi dintre cei amintiti, nu au crezut ca dupa 30-40 de ani de munca sub regimul comunist, vor mai prinde zile, la batranete, in care sa-si duca iarasi traiul de pe o zi pe alta. Rusine pentru guvernanti si politicieni. Incep sa devin adeptul unei fraze citite pe internet (nu am retinut exact unde) – prostia nu are varsta, insista si vei reusi. Nu erau precizari, daca sa insistam in prostie sau doar sa asteptam sa inaintam in varsta.

Am asistat la promovarea unui stat slab administrator, cu functionari incompetenti profesional, corupti, numiti pe criterii politice. Sefii inlaturati din functii, pe criterii politice, au devenit inspectori guvernamentali, cu salarii grase, dar fara fisa de post. De ce nu au fost pur si simplu concediati, daca nu erau valorosi ? Ar fi fost prea multe procese pierdute de catre guvern, asa ca mai bine platim de la buget, 2-3 oameni pe acelasi post, ca tot vorbim toata ziua de reducerea cheltuielilor bugetare si de fapt le crestem permanent.

Criminalitatea este in crestere. Ne confruntam aproape zilnic cu jafuri la drumul mare, cu excrocherii financiare fara numar. Politia este depasita de evenimente. Procurorii nu fac fata volumului mare de munca. Judecatorii lungesc la nesfarsit durata proceselor.

Lipsa de strategie politica, economica, financiara, etc. a domnului presedinte este evidenta. Se remarca doar ambitie bolnavicioasa si propaganda pentru a controla totul, ca unic sef atotputernic.

Crezul politic nedefinit al dlui. presedinte se regaseste din plin, in doctrina politica a partidului pe care il pastoreste.

Sub masca incoruptibilului, in cei 5 ani de mandat, dl. presedinte a purtat adevarate razboaie verbale, pline de ifose, dar si de venin, razboaie pe care nu avea cum sa le castige, cu parlamentul, cu guvernul Tariceanu, cu magistratii, cu curtea constitutionala, cu presa, cu liderii de partide de opozitie, cu sindicatele.

Ultima gaselnita prezidentiala – liberalizarea consumului de droguri usoare si legalizarea prostitutiei - inflameaza inca o data opinia publica. Asa se intampla cand presedintele amesteca in stil propriu, lucrurile, pentru a deturna atentia electoratului de la adevaratele probleme cu care acesta se confrunta zilnic. Poate ca legalizarea prostitutiei nu ar fi o ideea prea rea. Sigur ar creste veniturile la bugetul de stat, sigur s-ar diminua numarul violurilor si a cazurilor de boli venerice inregistrate. Legalizarea consumului de droguri ar fi insa periculoasa pentru tineri in special, categorie sociala puternic expusa si dispusa la “experimente”, ceea ce ar duce la un moment dat ca fenomenul sa nu mai poata fi controlat.

La noi la romani este un obicei – sa lovesti tot mai puternic, in cel deja cazut. Fara a fi adeptul acestui obicei, poate voi contribui si eu la alegerea altui presedinte in fruntea tarii, care sa fie un presedinte al tuturor romanilor si care sa ne dea speranta de mai bine.

Ah…cat de mult am putut ura eternul – sa traiti bine….hi,hi,hi… 

Muraturi taranesti

Cum toamna isi intra usor in drepturi, bunii gospodari se pregatesc de iarna. Camara are o atentie speciala. In market-uri se gasesc iarna tot felul de legume, aduse din tarile calde, dar mult mai scumpe, iar gustul celor specifice sezonului cald de la noi, lasa de dorit. Degeaba sunt aratoase, daca izul de leguma proaspata si miasmele difera de cele cu care esti obisnuit. Poate sunt eu mai pretentios sau mai sofisticat, poate ma insel. 

Traditia romaneasca zice sa pui la inceputul toamnei (pe la sfarsitul lui septembrie, inceputul lui octombrie) muraturi taranesti, gogosari si castraveti la otet, sa faci zacusca si suc de rosii, sa pui varza la murat (prin noiembrie) si multe alte preparate pentru iarna (prin august-septembrie). Fiecare casa cu specificul ei.

Cum copii au purces de acasa, cu serviciul in alt oras, iar cei batrani au plecat fizic, dintre noi, toamna aceasta am micsorat simtitor “cantitatile” si am redus “specialitatile”. Am inlocuit bidoanele de plastic pentru muraturi taranesti si varza murata, cu borcane de 10 Kg, borcanele de 3 Kg pentru castraveti si gogosari, cu borcane de 0,8 Kg. Am micsorat drastic numarul de borcane de zacusca cu ciuperci.

La zarzavaturi pentru ciorbe, conservate in saramura, am renuntat complet. Am pus doar ardei gras tocat, fasole verde, mazare verde, conopida oparita, vinete coapte si rosii intregi, in congelatorul de la frigider, in pungi separate.

Am renuntat complet la vinete in bulion, dovlecei in bulion, fasole verde in saramura, mazare in suc de rosii, ghiveci in suc de rosii, conopida in suc de rosii. 

Am pastrat traditionalul suc de rosii “imbunatatit”, gen ketchup, pentru care am reusit in sfarsit, sa “fur” reteta, de la sotia mea, in aceasta toamna.  8)  Nu o sa tin la secret reteta, numai pentru mine. Va aparea pe blog. 

Iata cum fac eu muraturile taranesti. Nu ma laud, dau ies deosebit de gustoase, sarate si acre, atat cat trebuie. Sunt primele preparate pentru iarna care dispar din camara, pe la sfarsitul lui decembrie (situata in balcon). 

Secret ! Pentru muraturi taranesti, cumperi numai de la tarani verificati, nu de la cei “parati”, legume si fructe proaspete, sanatoase, cat mai mari (fara bube, pete sau “inebunite” de comercianti prin stropire cu apa clocita).

Ce pun eu in muraturile taranesti ? Orice leguma sau fruct, care arata bine si a ajuns la maturitate, fara a fi copt. Legume: gogonele, castraveti, conopida, varza alba, varza rosie, morcovi, telina – radacina si frunze, pastarnac si patrunjel – radacini, sfecla rosie, pastai de fasole verde, groasa, ridichii de luna. Fructe: mere ionatane sau golden, pere de toamna, prune aproape coapte, gutui, boabe mari de struguri albi. Am incercat si cu lubenite mici, dar nu mi-a placut gustul si am renuntat. Am mancat lubenita murata, facuta de altcineva si nu m-a dat pe spate. 

Se aseaza la fundul vasului – marar uscat, boabe de piper, foi de dafin, boabe de mustar, catei de usturoi, radacina de hrean. Se aseaza legumele, in straturi (fara a le inghesui, dar nici sa lasi goluri mari), in borcane sau in cutii/ bidoane de plastic. Deasupra se pun frunze si tulpini de telina verde, asezate in asa fel incat sa apese legumele, in saramura. Asezatul legumelor pentru murat este totusi o arta decorativa, nu se invata, se mosteneste sau te specializezi prin practica. 

Se fierbe o saramura, din apa rece si sare grunjoasa - o lingura de sare, rasa, la 1 litru de apa rece. Se da saramura in 2-3 clocote si se la sa sa se raceasca 5-10 minute. Se toarna saramura fierbinte, peste legumele si fructele asezate in vase.

Sfat ! Cumpara sare grunjoasa romaneasca. Evita sarea de import, din Ucraina sau China. Ca sa fii sigur ca ai sarea care trebuie, sa o testezi pe muraturile de vara (castraveti si varza se pun in borcane de 8-10 Kg, cu marar verde, o lingurita de sare la 1 litru de apa rece si se lasa borcanul sa fermenteze la soare cateva zile, apoi se consuma muraturile reci, tinute la frigider).

Atentie ! Ca sa nu spargi borcanul, iar saramura fierbinte sa te parleasca pe maini, se pune un cutit sub fundul borcanului.

Se lasa vasele acoperite cu capace de cratita, in bucatarie, pana a doua zi, pentru a se aseza legumele, a migra saramura prin toate coltisoarele vaselor pentru a umple toate golurile si a porni fermentatia. A doua zi completezi cu saramura, pana la buza vasului si pui capacul vasului de plastic sau legi gura borcanului cu celofan, in 3 straturi.

Secret ! Capacirea vasului trebuie sa fie cat mai etansa posibil. Vasele cu muraturi taranesti se scot in balcon sau se duc in camara/ beci, la rece si nu se mai umbla la ele, decat cand se consuma muraturile. In 2-3 zile fermentatia se produce, din plin. Fermentatia va dura 2-3 saptamani, dupa cum este de cald, in locul unde ai depozitat vasele. Apoi, se limpezeste saramura, cam in 2-3 sapatamani si muraturile sunt gata de consum. O data ce ai desfacut borcanul, ai facut legatura cu atmosfera si ai introdus, fara sa vrei, bacterii noi, existente in atmosfera, care amplifica acrirea si producerea de mazga deasupra muraturilor. Nu lasa niciodata, vasul descoperit, cand ai inceput sa consumi muraturi, din el, acopera-l si inchide-l cat mai etans posibil, altfel muraturile se vor acri prea tare sau chiar se vor muia si vor putrezi.

Pofta buna frati gurmanzi ! O vorba romaneasca, din batrani, spune: daca vrei sa ai muraturi la Craciun, pune-ti din septembrie, la camara. Pai ce pomana a porcului, cu jumari si friptura de porc este aia, fara muraturi taranesti ? Credinciosii, care tin tot postul Craciunului, au un fel de mancare asigurat – muraturi taranesti cu mamaliga calda. Doamne, ce gustoase pot fi muraturile taranesti cu mamliga calda, chiar daca nu tii tot postul. 

Nu credeti ? Priviti cum arata niste muraturi taranesti numai bune de atacat de catre gurmanzi.

Cine rezista sa nu guste asa minunatie ?

Poti sa bei si o tuica fiarta sau chiar rece. In post este permisa totusi, o cescuta cu tuica. 

Statul perfid si trambitele politice

La toate schimbarile de titulari, cu acces direct, la osul de ros al puterii, asistam la declaratii prin care suntem asigurati, ca ei, cei noi, investiti in functie, nu mai pot de dragul nostru, al cetatenilor, ca sunt permanent in slujba noastra, ca nu au somn noaptea (ca in rest dorm pe ei !?) de grija natiunii ….bla, bla, bla.

Am ajuns sa urasc cuvintele – va asigur. Imediat, cand le aud, imi si inchipui ca nu se va face nimic, ca vom fi pacaliti inca o data, ca viata noastra, de zi cu zi, nu poate fi o cauza pentru politicieni, ci doar un pretext pentru a ne umili iarasi.

Nu sunt de profesie finantist, nici macar economist, dar “lupta crancena” pe care o duc de ani de zile cu statul birocratic si cu nesimtirea functionarilor publici, inclinarea si formarea mea catre legalitate si respect fata de lege, indiferent de cel caruia ii este adresata o prevedere legala, ma face sa fiu cam greu de manipulat, de imbrobodit sau “de intors”, de catre un functionar care troneaza in spatele unui birou, pe banii nostrii ai tuturor. 

Ce a aparut nou, dupa revolutie, in discursul atotputernicului birocrat,  aflat in spatele biroului ? Cu ochii fixati pe ecranul monitorului (unde joaca Solitaire, la nesfarsit, fara sa se plictiseasca !?), ca doar da bine la nea Gheorghe care il vede cand vine sa ia un act sau sa-si ceara un drept al sau, impunatorul functionar prins cu mata in sac (nu gaseste documentul dupa care ai venit, desi din calculator, reiese ca el l-a primit, dupa cum singur recunoaste !?), da vina pe programele de calculator, neperformante cu care este echipat calculatorul sau.   

Celelalte obiceiuri (barfa, bancuri politice, discutii nesfarsite despre retete culinare si ingrijitul copiilor mici, cititul presei in timpul programului, chiul de la serviciu – cu hartie la vedere – vin imediat, etc.) functionarul public si le-a pastrat, chiar le-a perfectionat, dupa marea inghesuiala din decembrie 1989 (inghesuiala zic, pentru ca in urma unei revolutii, am invatat la scoala primara, ca se schimba ceva, in societate !?).

Statul perfid, prin functionarii sai, mult prea multi pentru aceeasi activitate si mult prea bine platiti pentru munca pe care o desfasoara efectiv, inventeaza noi impozite si taxe fara numar, pe care sa le plateasca cetateanul aflat in fata ghiseului. Trambitele politice - ministrii de resort si purtatorii lor cu vorba (niste neica nimeni ajunsi in post pentru ca au picioare lungi sau zambesc la orice gluma tembela a sefului), incearca permanent sa ne abureasca.

Ma refer aici la impozitul forfetar. Contestat din toate partile politicului, impozitul forfetar a dus la eliminarea de pe piata a cca. 150.000 de firme in primele 8 luni ale anului 2009. O fi bine, o fi rau ? Pentru angajatii concediati, ai firmelor care s-au inchis, nu poate fi bine. 

Ce a castigat statul perfid ? Prin procedura de radiere a firmelor, statul a adunat niste bani in pusculita. Cum ? A fixat prin ordonanta de urgenta, procedura de radiere, in 3 etape, pentru fiecare etapa platindu-se taxe la Registrul comertului – in total cca. 7,5 milioane de lei vechi pentru un SRL, care nu a avut niciodata activitate, de la infiintarea firmei. Intocmirea actelor la registrul comertului (la care contribuie 5 functionari, care te plimba de la unul la altul, de la un etaj la altul) si aprobarea celor 3 randuri de acte de catre judecatorul delegat (aflat din 31 august in greva) dureaza de fiecare data cel putin 7 zile. Dupa fiecare perioada trecuta, de timp, din cele 3, astepti cateva zile sa iei un document. Procedura de radiere dureaza cca. 3 luni, fiind necesare pe langa cele 21 de zile minim pentru intocmire si aprobare acte si 30 de zile pana la publicarea in monitorul oficial, a deciziei administratorului pentru inchiderea societatii, apoi 30 de zile pana la inceperea procedurii finale, intai de dizolvare si apoi de radiere.

In aceasta perioada de timp, cat dureaza procedura de radiere, vei plati impozit la fisc – cca. 1,8 milioane pe luna. Pentru 4 luni, ajungi sa platesti 7,2 milioane lei vechi.

Firma neavand niciodata activitate, ai completat prin 2007, o declaratie la directia financiara, anterior anului 2009 nefiind necesara si inregistrarea suspendarii activitatii, la registrul comertului. Exista obligatia de a se inregistra la registrul comertului doar dizolvarea sau radierea firmei. Gaselnita statului perfid, din aprilie 2009, de a se plati impozit forfetar si de catre firmele fara activitate, a fost completata de obligatia de a se inregistra inclusiv suspendarea activitatii firmei (obligatie despre care nu s-a facut tam-tam !?), la registrul comertului, fapt care te-a facut sa platesti 2 luni impozit forfetar, pe mai si iunie 2009, pentru ca hartia de la fisc ca ai datorii de plata ti-au trimis-o numai dupa incheierea trimestului 2, prin 25 iulie 2009, data de la care ai inceput procedura de radiere.

Infiintarea firmei, taxele la primarie pentru publicitate si pentru sport (!?), taxele radio-tv (!?), plata contabilului (a trebuit sa depui, la fisc, chiar pe zero, situatii trimestriale si anuale), taxele pentru depunerea bilantului anual (zero) la registrul comertului, cumpararea de facturi si chitante, registre, stampile, etc., plata unui angajat si a  taxelor aferente, cca. 4 luni pentru a mentine regimul de microintreprindere, etc. au adunat in contul firmei cca. 35 milioane de lei vechi, in cca. 5 ani, bani platiti din buzunarul propriu, care nu s-au putut deconta niciodata, nefiind incasari pe firma.

Per total, aventura infiintarii unei firme, lasata fara activitate, o perioada de cca. 5 ani, a costat cca. 50 de milioane de lei vechi, bani platiti din buzunar si facuti cadou statului, de catre cetateni de buma credinta, dar naivi in relatia lor cu statul perfid. De naivitatea cetateanului au beneficiat trompetele politice ale statului asa-zis democrat. 

Poti contrazice pe ministrul de finante, ca din punctul lui de vedere, impozitul forfetar a fost un castig, pentru bugetul de stat ? Eu unul, pacalit de catre statul perfid, nu-l pot contrazice. 

Crap pane cu mamaliga ciobaneasca

Cumperi niste file de peste sau peste intreg, proaspat – crap, platica, caras. Cand cumperi file de peste, fii atent sa nu-i iasa oasele din carne sau carnea sa nu atarne de piele – pestele este sigur filetat mai de demult, deci este vechi si a fost tinut cateva zile in gheata ca sa nu se strice. Cand cumperi peste intreg, proaspat, asigura-te ca are ochii limpezi, solzii se desprind greu de pe piele, la apasare cu degetul pe carnea pestelui, aceasta revine imediat la loc, branhiile sunt deschise la culoare – pestele este sigur proaspat.

Pestele intreg il cureti de solzi, de branhii si la interior, il speli bine cu apa rece, ii dai un praf de sare si il portionezi in bucati de 2 cm grosime. Capul si coada pestelui, le pui in congelator, pentru o ciorba de peste (nu bors de peste, care este altceva) – o sa scriu retetele cand le voi face si voi avea si poze.

Dai bucatile de peste prin faina si apoi prin ou batut si le prajesti in ulei de floarea soarelui, incins. Prajirea se face la foc potrivit, 4-5 minute pe fiecare parte. Intorci pestele o singura data, cu atentie, sa nu rupi bucata. Pestele este prajit cand varful cutitului patrunde usor pe toata grosimea bucatii de peste.

Secret ! In oul batut ai grija sa pui niste sare, piper, zeama de lamaie. In uleiul incins calesti 2 catei de usturoi, o frunza de salvie verde sau o ramurica de rozmarin si cateva firisoare de ardei iute. Cand s-au calit, scoti usturoiul, salvia/ rozmarinul, ardeiul iute, din ulei. Adaugi in ulei o lingura de unt, cumparat de la tarani.

Mamaliga ciobaneasca se face in lapte. Laptele fierbinte, proaspat fiert, se pune in cratita in care faci mamaliga. Adaugi un praf de sare. Presari cate putin malai si amesteci cu lingura de lemn, in continuu, ca sa nu se faca cocoloase. Mamaliga o faci potrivit de tare.

Cand mamaliga este fiarta (se desprinde usor de pe marginea cratitei), adaugi un bot de branza de burduf, un bot de unt galben, niste smantana groasa si razi/ tai la cutit niste felii subtiri, de branza telemea de oaie. Amesteci bine cu lingura de lemn, pana se omogenizeaza mamaliga cu branzeturile, si apare ca o pasta groasa.

Ce este botul ? Masura difera de la cioban la cioban, de la ceaunul de mamaliga la ceaunul de mamaliga. Fiecare stana are botul sau – un linguroi din lemn, cam cat 2-3 linguri din lemn, obisnuite. 

Stana este locul unde se tin oile, noaptea, oi aduse la pascut, pe munte, in sezonul primavara – toamna.

Cum se mananca la stana ? La stana nu prea gasesti peste proaspat (poate doar daca prin zona stanei trece vreun parau plin cu pastravi si ciobanii au timp sa-l prinda, aruncand cu ciomagul dupa peste). Ciobanii mananca seara, la cina, peste sarat (facut pe plita sobei sau in tepusa, la focul din vatra stanei), cu mamliga ciobaneasca (pusa pe calpatorul din lemn, mare cat roata de bicicleta, de unde fiecare ia cu lingura de lemn) si beau tuica de pruna. Pestele se tine pe o bucata de turta (paine , de unde in varful muntelui ?) sau intr-n castron de ceramica. Daca nu s-a terminat, ciobanul mananca catei de usturoi, crud.

V-ati prins, nu, de ce sunt ciobanii rosii in obraji si plesnesc de sanatate ?  Tuica si mamliga ciobaneasca sunt secretul. 

Preparat pe aragaz, te multumesti cu ce ai – peste proaspat si mamaliga facuta dupa reteta ciobaneasca, dar niciodata nu-ti va iesi la fel de gustoasa ca cea facuta la stana. 

Mamaliga ciobaneasca se serveste firbinte cu pestele prajit atunci scos din tigaie. Peste mamaliga fierbinte se rade cascaval afumat sau se pune o lingura de iaurt.

Pestele prajit merge de minune cu mujdei de usturoi – usturoi pisat, sare si piper, proaspat macinate, ulei de masline, marar verde tocat fin, cateva picaturi de zeama de lamaie si iaurt. Se amesteca bine toate ingredientele pana se obtine o pasta potrivit de subtire.

Fiind mai simandicosi, noi orasenii bem o bere rece sau un vin alb demisec si visam la varful muntelui. Si ce daca. Noi avem televizor, avem emisiuni electorale, avem meciuri de fotbal. Ciobanul, dupa cina, invelit in mantoul sau, canta afara din coliba, din fluier, leneveste putin dupa cina, dar mangaie cainele de paza, da apoi o raita prin stana si se culca, cand se intuneca, visand pana adoarme, la zilele de iarna, cand oile sunt in ieslea casei iar el sta pe cuptor si motaie.  Idilic, nu ? 

Amintire ! Pacat, ca pe vremea cand mai mergeam pe la stana, prin munti (sa tot fie vreo 40 de ani, de atunci), nu aveam in dotare o camera foto digitala, doar un aparat foto Smena 8, care avea doar 36 de pozitii si faceam poze putine, alb-negru,de regula peisaje. Pozele sunt sterse si nu iese nimic daca le  scanez. 

Pofta buna, frati gurmanzi de pretutindeni ! Daca aveti ocazia sa mancati la stana, in varful muntelui, mamaliga ciobaneasca cu peste sarat, nu ezitati sa o faceti. Nu veti regreta. Pana atunci, incercati reteta mea, pe aragaz, acasa, in propria bucatarie. Asa va introduceti in atmosfera, macar ca fel de mancare, propriu ciobanilor.

In ajun de alegerile prezidentiale

Cum politicienii sunt mai mereu in campanie electorala, nu vad de ce nu a-si pune si eu o “vorba buna”, pentru “candidatul preferat”  la sefia statului. 

Nefiind inregimentat politic, neavand deci un candidat preferat, imi permit luxul cetatenesc (ca doar luxul acesta, de descarcare, cu manie proletara, nu costa) de a fi observator vigilent (sau macar asa vreau sa cred) la unele miscari de trupe, care au loc pe esichierul politic romanesc.

Ce am constatat ?

Nesimtirea generalizata si intoleranta au devenit institutii ale statului, tributar nepotismului politic, coruptiei si corupatorilor, intereselor personale ale corifeilor politici, indiferent de culoarea lor politica (rosie, portocalie, galbena, verde, incolora, etc.).

Menajeria politica agreseaza bunul simt si transforma tinerii in unelte politice, prin asa-zisele scoli de vara, unde dezmatul vorbelor naste monstrii verbali, care duc limba romana in derizoriu, facand loc cancanurilor, barfelor si vorbelor fara perdea.

Totul se negociaza politic. Rezultatul ? Pai nu se vede ? Sindicatele ies in strada, cerandu-si drepturile. Pensionarii isi fac veacul pe la cozi la medicamente, compensate pe hartie cu 90 %, iar in farmacii abea cu 40-50 %. Numarul asistatilor sociali creste lunar, ajungand la nivelul anului 2009, la cca. 40 % din numarul cetatenilor. Tinerii absolventi de facultati, care nu pleaca peste mari si tari, ingroasa numarul somerilor de lux. Munca la negru depaseste 50 %. In afara tarii continua sa lucreze cca. 3 milioane de romani.

Asistam la aliante politica nefiresti, care guverneaza tara. Avem partide cu doctrine amestecate, anapoda sau lipsa, de unde apar si programe de guvernare care nu vor fi niciodata respectate. Nu mai intelegi nimic. Ce este politica de stanga, dar cea de dreapta ? Politica de centru este pe buzele tuturor politicienilor, declarativ, dar lipseste in fapte, cu desavarsire. Lacomia este principala caracteristica a mariajului actual, impotriva firii – PSD si PDL.

Suntem de 20 de ani (ani plini de ipocrizie si populism), intr-o vesnica reforma, in restructurari fara numar si fara seaman, dar de fapt constatam doar concedieri, numar tot mai mare de saraci, averi tot mai mari la politicieni si la cei care ii mana din spate pe acestia.

Sarbatorile neamului le-au transformat in arene politice, de lupte murdare, cu infruntari fara sens pentru majoritatea cetatenilor care privesc pasivi.

Clasa politica este in alerta maxima. Presedintele nu scapa nicio adunare, serbare, iarmaroc, festival sau targ, unde hahaie si se expune oprobiului public, incercand prin vorbe marinaresti sa mai pacaleasca inca o data alegatorii. Cam greu, dar mai stii, ca doar romanii au in traditie – sa nu se invete minte niciodata.

Tara arde si baba se piaptana. Unicul mesaj politic transmis in exterior de catre presedintele tarii se rafera la integrarea Moldovei in UE prin unirea acesteia cu Romania. Sa se mai pacaleasca asa de usor, inca o data, UE ? Si uite asa, un vis de zeci de ani al adevaratilor romani – reintregirea neamului, in granitele lui Stefan cel Mare – poate deveni un vis urat.

Presedintele este huiduit, politicienii sunt evitati, nebagati in seama sau alungati din scoli, la inceputul anului scolar.

Nici sarbatorile religioase nu scapa de campania electorala, incurajata uneori chiar de catre inalti ierarhi. Ca de obicei in ultimii 5 ani, plini de inventii politicianiste, tonul campaniei electorale prin biserici a fost dat de catre presedintele tarii.

Sloganul prezidential – Sa traiti bine – s-a transformat tot mai pregnant, in – Sa furati bine. Hi, hi, hi ….  

Gogoseria guvernamentala (un titlu luat din presa, care mi-a placut) naste lozinci sindicale (vazute la tv) – “avem ministru, are valoare si la gogosi e cel mai tare”.  ) 

Romanul a ramas cu umorul. I-o fi suficient ? Si ce daca nu este bugetarul multumit si fericit ? Politicienii calca peste cadavre, ca doar asa ceva se intampla in prezent, cu legea unica a salarizarii. Va urma, in acelasi mod, legea unica  a pensiilor. 

Primarii ofera flori, profesorilor, la inceput de an scolar, punand sigla personala, pe floare, desi a cumparat florile din bani proveniti din taxe si impozite platite de noi toti.

Preturile o iau razna ori de cate ori consumul creste – la pregatirile de iarna, la sarbatorile religioase, la sfarsitul saptamanii. Povara taxelor si impozitelor devine insuportabila pentru majoritatea cetatenilor.

Ce este de facut ? Cum putem reda mandria, natiunii romane ?

Sa aruncam cu papucii dupa politicieni, urmand exemplul unor ziaristi din tari bananiere ? Sau luam mere putrede, ardei si rosii rascoapte (din cele turcesti, care zac pe tarabe, stricandu-se, pentru ca acesti rapace comercianti -patronati de primarii, nu lasa din pret, dar au reusit sa inlature din piete toti comerciantii autohtoni) sau colectionam oua stricate, pentru a le folosi impotriva celor care ne mint zilnic, cand nemultumirile cetatenilor se generalizeaza ?

Am crezut intotdeauna ca fiecare dintre noi trebuie sa-si pastreze locul sau – marinarii pe mari si oceane, doctorii in spitale, inginerii pe langa furnale, profesorii in scoli, agronomii pe ogoare. Politica este o meserie care se invata in scoli, nu se mosteneste, nu se “fura” de la cei care o stiu. O vorba batraneasca spune ca omul sfinteste locul. De ce nu ar fi valabila si in politica ?

Sa punem stavila festivismului. Sa huihuim orice promisiune nerealista a politicienilor, adevaratii profitori ai neamului ? Sa-i ignoram pe politicieni ? Sa inchidem televizoarele la emisiunile cu tema politica ? Sa boicotam alegerile, indiferent de forma lor ?

Cum putem aniversa nimicul, adica progresul clasei politice romanesti, daca ne zbatem in continuare in mocirla si neimpliniri ?

File de pangasius in aluat de bere

Cum apare un produs nou pe piata, care se vinde bine si nu este deosebit de scump, cum apar si tot felul de articole de presa, comentarii, strambe, barfe, etc., al caror rost nu il inteleg, decat daca concurenta cauta prin mijloace nu prea ortodoxe, sa faca fata, cu produsele proprii, de o calitate, insa, indoielnica.

Este si cazul pestelui Pangasius, adus din Vietman si care a invadat piata romaneasca. Am primit si eu pe e.mail, de la un necunoscut binevoitor (?!), un articol tradus in limba romana, dintr-un ziar strain, care batea moneda pe faptul ca acest peste creste asa de mare, deoarece se hraneste cu cadavre. Asa o fi, nu contest, ca doar fluviul Mekong este ditamai apa, care uda jumatate din teritoriul Vietnamului. Cum in apa, popoarele isi arunca resturile menajere, de cand lumea, chiar daca in civilizatie se vorbeste (!?) despre epurare, nu mai este un secret pentru nimeni, ce pluteste pe apa si ce se ascunde prin adancuri.

La noi la romani este o vorba care spune ca daca apa trece peste 10 pietre, atunci ea este limpede, curata, epurata, tratata si buna de baut.   Departe de mine gandul de a recomanda cuiva, consumul apei, direct din raurile care trec prin luncile si pasunile patriei. Dar pana la a zice sa nu mananci pangasius pentru ca este prins in Mekong, mi se pare drum cam lung.

De altfel, ma intreb, cand asazisii specialisti straini vor recomnada cu tarie, sa nu mai consumam deloc carne de porc, pentru ca acest animal, crescut mai ales in gospodarii particulare, se hraneste cu te miri ce (ghici cu ce ?!) si de aia creste asa mare si este atat de gustoasa carnea de porc.

Sa nu uitam pasarile domestice, ca ele se hranesc si cu rame, iar in “plimbarea” lor prin cotete, se murdaresc de gainat si de ce nu, il si consuma.

Carcoteli si nimic mai mult. 

Am descoperit de curand file de pangasius, congelat, un peste alb, gras, deosebit de gustos, care preparat cum se cuvine poate deveni ceva frecvent in alimentatia oricui, care doreste sa se mentina, in haine, viguros si sanatos.

 Lasi pestele sa se dezghete in frigider, la rece. Fieleul de peste fiind de grosime corespunzatoare, il portionezi in bucati de marimea care iti convine, avand grija sa tai carnea in “strap”, adica inclinat, pe latimea fileului de peste, plecand de la coada spre cap. Taind astfel, pestele nu se rupe cand il prajesti sau il pui pe gratar.

Bucatile de file de pangasius le pui la macerat, intr-un amestec de ulei de masline, sare si piper, proaspat macinate, cimbru, zeama de lamaie, frunze de busuioc. Lasi sa se macereze, in frigider, la rece, 2 ore.

Prepari un aluat din 100 ml bere proaspata, 1 ou, 3 linguri de faina, sare si piper, proaspat macinate. Aluatul trebuie sa curga, nu trebuie sa fie prea gros. Aluatul se face fluid adaugand berea in portiuni sau punand pe rand, faina, cate o lingura si amestecand cu telul.

Secret ! Aluatul facut cu bere neagra este mult mai potrivit pentru peste, in sensul modului de prajire si a gustului deosebit pe care il transmite pestelui.

Incingi ulei de floarea soarelui, in care ai pus o lingura de unt, intr-o tigaie adanca. Pentru o prajire uniforma, ai nevoie de mai mult ulei in tigaie, cam 1 cm strat de ulei.  Pui 2 catei de usturoi, cateva firisoare de ardei iute, 2-3 frunze de menta verde sau cateva fire de rozmarin verde si le calesti in uleiul incins. Nu le lasi sa se arda si le scoti din uleiul incins, folosind o sita.

Dai pestele prin aluat si il pui treptat, in uleiul incins, fara sa-l arunci in tigaie . Fileul de peste dat prin aluat se prelinge usor in uleiul incins, intai cu un capat al fileului si apoi treptat cu toata bucata. Nu iti trebuie decat fractiuni de secunda ca sa pui o bucata de peste in tigaie.

Pestele se prajeste la foc potrivit, chiar mic, 4-5 minute pe fiecare parte, pana se rumeneste usor. Nu da focul mare, pentru ca risti sa nu se faca pestele, doar sa se arda aluatul. Pestele este facut daca incercand cu varful cutitului, acesta patrunde usor dintr-o parte in alta a pane-ului.

Pestele se serveste fierbinte cu lamaie si/ sau mujdei de usturoi, cu garnitura de cartofi prajiti. Peste cartofii prajiti se poate rade niste cascaval. Un pahar de vin alb sec, nu poate lipsi. Oricum, cand prepari pestele trebuie sa-ti faci de lucru si mai iei cate o inghititura de vin sau termini sticla de bere, ca doar nu o sa arunci ce a ramas in sticla.

Secret ! La peste prajit, se potriveste de minune, un mujdei facut cu usturoi verde, taiat marunt si frecat cu sare grunjoasa, ulei de masline sau ulei din cel in care ai prajit pestele si otet din mere si miere.

Pofta buna, voi gurmanzi de pretutindeni ! Nu-i asa ca v-a placut pestele ? Nici timp nu v-a luat prea mult, pentru a pregati reteta. Uitati-i pe turcii din coltul strazii, care va ofera la preturi nesimtit de mari, o bucatica de peste prajit, infipta intr-un codru mare de paine. Ca sa va faceti curaj, intrebati turcul, la cate felii de peste prajit, schimba uleiul in care il prajeste.

Placinta cu branza dulce

La placinta cu branza dulce, aluatul este dichisul principal. Trebuie sa recunosc – aluatul il face sotia, eu doar “supraveghez”, doar doar oi invata sa-l fac. Pana acuma nu am reusit. Aluatul trebuie sa fie pufos, omogen, moale cat trebuie (?!) si destul de sarat. Cam multe calitati pentru un aluat – motiv pentru care rabdarea mea este deseori depasita si urmarea este clara – nu imi iese aluatul.  :(

Pentru aluat este nevoie de o cana de sifon sau apa minerala, 2 linguri de ulei de floarea soarelui, 2 linguri de otet din vin, de 9 grade, un praf de sare grunjoasa, 300 grame de faina din grau (de calitate, 3 nule). Se framanta bine toate ingredientele pana se obtine o pasta elastica, legata bine. Se mai adauga faina, cate o lingura, daca este nevoie, pentru elasticitatea aluatului. Prea multa faina adaugata, face aluatul cam tare, prea gros, care strica fatada placintei coapte. Risti si ca placinta sa nu se coaca omogen, sa faca cocoloase. 

Se intinde aluatul cu reteveiul din lemn, din dotarea gospodinei (utilizat si ca arma secreta de catre gospodina pentru “domesticirea” puradeilor si de ce nu, a consortului pus pe rele, care uita de familia sa  ), avand grija sa presari faina pe glaful/ planseta din lemn, pe care intinzi aluatul. Se imparte o margarina Unirea (este singura margarina care face aluatul pufos – nici vorba sa-i fac reclama producatorului  ), in 3 parti egale. Se aplica cate o portie de margarina pe aluat, se mai framanta si se intinde cu sucitorul. Dupa fiecare adaugare de margarina se impatureste aluatul in patru si se tine la rece, in frigider, 30 de minute.

Cat sta aluatul la rece se pregateste o umplutura de branza dulce, branza sarata, smantana, oua, stafide. Se bat ouale si se rade branza, pe razatoarea mare. Se inglobeaza si stafidele tinute anterior in rom, cam 1 ora. Umplutura trebuie sa fie consistenta, sa miroasa bine si sa aiba suficiente oua. Ouale cumparate de la tarani au galbenusul galben – portocaliu si dau un aspect “pofticios” placintei. Cantitatile depind de cat aluat ai pregatit, cat de mare este tava in care vrei sa faci placinta, cati meseni ai la festin si cat sunt acestia de pofticiosi. 

Secret ! Daca pui mai multa branza sarata si nu pui stafide, poti sa adaugi marar verde, tocat fin. Aceasta placinta o poti servi ca aperitiv cald. Merge de minune, iarna, cu tuica fiarta.

Nu uita sa adaugi si niste miasme mai dure – rom, vanilie, fistic, etc. si putina coaja de lamaie, rasa.

Se intinde aluatul cu facaletul, de marimea si forma tavii in care vrei sa faci placinta, avand grija sa treaca peste marginile tavii, pentru ca va trebui acoperita umplutura. Se unge tava cu unt si se pune foaia de aluat. Se intinde umplutura, in tava, peste aluat. Se acopera umplutura cu aluatul care se rasfrange peste marginile tavii.

Se unge aluatul cu ou batut, pe deasupra.

Se introduce tava in cuptorul incins si se lasa la foc potrivit. Placinta este gata cand s-a rumenit omogen, pe deasupra.

Placinta cu branza dulce se serveste fierbinte, cu smantana pe deasupra sau fara smantana, ca aperitiv, la un pranz sofisticat sau ca unic fel, la cina. Nici rece nu este rea, servita ca desert. Se poate incalzi la microunde.

Un pahar de vin alb demisec se potriveste de minune.

Pofta buna frati gurmanzi de pretutindeni ! O cina sanatoasa, in familie, este usor de pregatit. Totul este sa insisti si sa ai convingerea ca vei reusi. Cui nu ii plac surprizele ? Incercati cu incredere.

Secret ! Aluatul poti sa-l faci dimineata inainte de a pleca la serviciu si sa-l lasi la frigider. Aluatul lasat la rece cateva ore va deveni mai pufos, iar placinta va fi mai aspectuoasa. Poti folosi si aluat (nu foi de placinta) cumparat din comert, pe care trebuie sa-l lasi sa se dezghete lent, pentru a putea sa-l framanti putin cu un praf de faina de calitate si chiar sa-i adaugi o portie de margarina.