Tocana ciobaneasca

Cumperi de la piata sau de la marchet o pulpa din spate, de oaie sau de miel, de vreo 3-4 Kg. Sa aiba si ceva din partea dinspre mijlocul animalului (cotlet, muschi, chiar coasta) si ceva grasime.

O cureti de pielite, transezi partea de pulpa cu osul mare (pe care o faci la cuptor -vezi reteta de la mielul de Paste - daca nu am scris-o, o voi scrie de Paste), portionezi ce a ramas in bucati mai maricele, speli bine carnea si o lasi la scurs.

Iei tuciul, incingi putin ulei si calesti 2 cepe mari, taiate solzi. Cand ceapa este aurie pui bucatile de carne si le fierbi la foc maricel, in amestecul de ulei si grasime de la carne, pana se rumeneste bine carnea. Sarezi, piperezi si pui si un varf de boia de ardei iute. Focul trebuie sa imbrace fundul tuciului. Nu pui capac la tuci. Mesteci cu o limgura de lemn sa nu se prinda sau si mai rau sa se arda carnea sau ceapa. Trebuie sa fie permanent carnea acoperita cu amestecul ulei-grasime.

Nu stai cu nasul in aburii mancarii ca salivezi prematur.

Se serveste fierbinte, pe un taler de lemn, punand bucata de carne pe o felie de mamaliga rece. Muraturile taranesti fac parte din reteta. Tuica fiarta sau un vin rosu vartos, sec, ajuta la “activarea” papilelor gustative.

Reteta este pentru gurmanzi si pofticiosi, nu pentru “simandicosi”, care dupa parerea mea, gresit, boicoteza carnea de oaie/ miel. Curiosii, insa, incearca reteta.

Atentie ! Grasimea incinsa sare si stropeste. Face basici urate pe piele, care cam ustura. Nu trebuie sa te sperii. Te speli cu apa rece, dai cu jecolan si trece.

Pofta buna !

Sa imbatranim decent

Toti imbatranim, mai devreme sau mai tarziu toti ajungem in lumea celor drepti. Asa a lasat El pe pamant. Nu putem protesta, nu putem sa ne “fofilam”. Nu s-au gasit decat ceva subterfugii (sau mai frumos zis – operatii estetice, respectiv diferite vopsele, creme si geluri) pentru a lasa doar impresia ca nu am imbatranit cu adevarat. Dupa parerea mea, imbatranesti cand te consideri tu insusi batran, indiferent de ce varsta ai in realitate. Apeland la imbunatatiri te amagesti doar, singur. Departe de mine gandul de a avea un dinte impotriva celor care se supun diferitelor interventii de “infrumusetare”. Treaba lor. Ceea ce ma dezamageste este rezultatul de multe ori indoielnic al repetatelor operatii estetice.

Plecand de la aceste “cugetari” (fara a avea pretentia de exclusivism si fara a fi misogin) lansez

-sectiunea Atac premeditat la pudoare. 

Locul 1 – Brigitte Bardot. Diva anilor ‘60 parca incearca cu orice aparitie in public, sa-si dezamageasca tot mai profund fanii. Viata agitata din trecut si singuratatea din prezent probabil ca nu o indeamna prea des spre oglinda. Ma intreb de ce isi cheltuieste banii doar pe acte de caritate pentru animale, cand sunt atatia copii defavorizati in lume. Incurcate sunt caile Domnului.

Locul 2 – Zina Dumitrescu. “Mama” fetelor frumoase oricum si oricat s-ar sulemeni tot isi arata anii pe care ii are. Oare meseria nu-i permite sa arate ca o “batranica”, doar imbracata bine, care isi plimba nepoteii si catelul prin parc ? 

Locul 3 – Cristina Stamate. Mi-a placut teatrul, datorita apropierii scenei de public, prin relatia stransa care se creeaza intre spectator si actor. Astazi nu cred ca as indrazni sa o vad pe actrita de la 5 m distanta.

Nu am vrut sa fiu rautacios cu oameni mai in varsta decat mine. Daca cele scrise de mine sunt tocmai pe invers, imi pare rau. Este pacat ca imaginea de la varsta a treia sa o strice pe cea cu care ai fost obisnuit in floarea varstei. Sa imbatranim frumos, decent. Artificialul creeaza de multe ori tocmai o poza complet diferita de ceea ce ai vrea sa arate ea cu adevarat.

Aceeasi Marie cu alta palarie

Doua reportaje TV de ieri mi-au sugerat sa mai bat un piron (cui mare) la capacul cutiei cu “profesionisti de buzunar” ai presei noastre dragi, postdecembriste. Poate asa se strang toti acesti “truditori” intr-un spatiu tot mai stramt si nu mai produc aiureli de presa. Brambureala totala.

Zicea o vasnica cititoare de stiri, ca pe o sosea din tara s-a ciocnit un tir incarcat cu caramizi, cu o cisterna olandeza care era incarcata cu acizi si pe carosabilul umed se ridica aburi. Si dai cu presupunerile, dai cu ideile care mai de care mai fanteziste, cu “mister” declarat. Dupa vreo 2 ore au aflat ca cisterna era incarcata cu acizi si peroxizi. Hopa, deja luminitele incep sa lucreze. Pentru ca nu s-au inregistrat victime, stirea a fost abandonata destul de repede, doar nu mai prezenta interes fara ceva victime.

Nu am sa pot intelege niciodata de ce astfel de stiri se dau pe sticla si nu se cere si o parere autorizata (nu ma refer aici la politie, pompieri, cetateni care se aflau intamplator sau nu la fata locului).

Pai ar cam trebui sa se stie si de catre stiristi ca transporturile de substante periculoase pe sosele sunt reglementate prin lege, ca se fac dupa un document international (ADR), adoptat si de catre Romania, ca pe fiecare cisterna exista o poza (pictograma) care mentioneaza expres produsul care se transporta, care indica daca produsul este toxic, inflamabil, exploziv, etc. Aceste date nu trebuie sa fie straine nici pompierilor, politistilor, ambulantierilor. De altfel documentele de transport trebuie sa specifice in clar toate datele de identificare ale produselor transportate, iar marfa trebuie insotita obligatoriu de fisele tehnice de securitate ale produselor. Ca sa nu mai vorbim de obligatia de a avea la cisterna, pe langa sofer si insotitor specializat pentru interventii in caz de urgenta de orice fel. 

Sa lamurim acuma ce era de fapt. Daca transporta peroxizi era pericol mare de explozie, in anumite conditii de temperatura, presiune, scantei, socuri, frecare, incompatibilitati chimice la contact cu alte substante chimice, etc.

Daca transporta si acid sulfuric, cum s-a zis in treacat,  acesta reactioneaza violent cu apa la contact (de aici si “aburii aia” care ieseau pe sosea, de altfel vapori toxici), aprinde la contact multe substante chimice organice (produce incendii), reactioneaza violent cu anumite substante chimice (produce explozii).

Agentii de stingere incendiu sunt de regula specifici pentru anumite categorii de substante.

Daca se transporta peroxizi si acid sulfuric, in aceeasi cisterna, chiar daca in compartimente diferite, cred ca este o mare problema la cei care au incarcat produsele.

Alta stire arata cum niste copii de gradinita au fost intoxicati cu oxid de carbon. Cand am vazut imaginile din gradinita si am auzit ca inspectia de gaze a recomandat doar curatarea cosului de la sobe, mi-am zis ca imbecilitatea la romani nu are limite si ca deja este si aceasta un sport de masa in Romania. Arzatorul de la soba era bagat printr-o gaura mult mai mare decat diametrul tevii, iar usa sobei statea sa cada. Pai gazele arse contin oxid de carbon si bioxid de carbon, toxice pentru om (cu atat mai mult pentru copii). Ce le impiedica sa iasa prin gauroaie si sa ajunga in nasul micutilor ? Ma intreb ce ar putea raspunde inspectorul de la gaze la intrebarea de ce nu a oprit si sigilat alimentarea cu gaz metan a sobei ? Ce o fi scris in documentul de verificare (in cazul in care a verificat in realitate instalatia de gaze si sobele) ? Dar directorul gradinitei ?

Oare institutiile specializate ale statului ce parere or avea ? Este vorba aici de inspectoratele pentru situatii de urgenta, inspectoratele de munca, politia de mediu, inspectia in transporturi, inspectia de gaze, etc. Acestea actioneaza numai la sesizari si evenimente deja produse ? Pai nu au si activitati preventive ?

Daca aceste inspectii nu vor intocmi acte de control la fiecare eveniment produs si nu le vor face publice pe site-urile proprii, iar presa le va comenta in cunostinta de cauza, nu se vor face pasi inainte. Acest gen de stiri vor ramane doar simple “senzatii”, iar accidentele de munca vor continua sa existe in numar mult prea mare, cu victime si pagube materiale.

Ce impiedica procuratura sa se autosesizeze ? Probabil niste actiuni comandate politic, care nu vor avea final niciodata.

Aplaudacii sefului politic

Continui seria topurilor, clasamentelor, ierarhiilor, cu Sectiunea aplaudaci de serviciu.

Papagalii politici se inmultesc, fac pui si riscam sa nu mai avem initiative politice adevarate, daca este sa ne pronuntam. Oare pana acuma am avut parte de strategii politice ? Fac parte papagalii politici din strategii bine alese ?

-Locul 1 (cu coronita si joben) – Emil Boc. Politician fara veleitati deosebite, cu o exprimare usoara, cu cuvinte tipizate, repeta cuvant cu cuvant, ideile si actiunile sefului sau politic. Putinele idei proprii pe care le are, scapa observarii atente a celor neavizati. Ma intreb de ceva vreme daca nu cumva inainte de a da o declaratie ca sef de partid, nu repeta in fata oglinzii discursul de mai multe ori, pentru a nu gresi cumva un cuvintel, motiv pentru care ar urma sa fie tras de urechi de “sefu” si sa nu mai primeasca nici cornul si laptele promis. Sa mai zica cineva ca Ludovic Orban este trompeta PNL.

-Locul 2 (cu zambete crete) – Daniela Buruiana. De regula femeile politice sunt mai “intepate”, apara public feminitatea si feminismul. Nu am auzit-o zicand nimic despre asa ceva sau comportandu-se ca atare. Tot ce spune public se aliniaza la zicerile anterioare ale sefului, fara nicio abatere. Cred ca invata pe dinafara cuvantarile si articolele sefului, pe care apoi le reproduce cu tinere de minte. O fi ramas asa de cand invata pe de rost testele de liceu, la limba romana ?

-Locul 3 (pur si simplu) – Vanghelie. Batranul  Edec, fost locatar la Cotroceni se pare ca si-a gasit goarna sa personala, care cu cuvinte simple, din popor, multiplica gandurile de taina ale omului politic, deja consacrat. Nu cred ca va avea si prea multa cautare votistica, dar incercarile merita  a fi subliniate. Incercarea moarte nu are.

Banc interzis copiilor sub 16 ani. Sir are invitata o baroneasa din vecinataturi si si-a facut planuri, ca dupa cina sa treaca si la intimitati. John majordomul, este instruit sa se comporte rapid la toate comenzile stapanului. Trece cina si vine momentul final. Sir incalzit se cam zbate in van, baroneasa se framanta. Sir il cheama pe John. John se imbujoreaza de placere si intreaba pe Sir cum doreste sa inceapa. Sir replica grabit, gafaind: mai adu ….. o lumanare.

Ce rost avu bancul ? Pai daca esueaza strategia cu papagalii politici, la ce ne mai putem astepta din partea stapanilor lor directi ? 

Reclama antispaga

Lupta impotriva coruptiei, a fraudelor de toate felurile, a coruptiei aproape generalizate a devenit la noi, aproape sport national.

Politicieni din toate partidele combat pe unde apuca, despre cum lupta ei fara preget impotriva coruptiei, fac promsiuni ca daca ajung la putere fac si dreg, intr-un cuvant, eradicarea coruptiei este sarcina lor de capatai, pe care si-o asuma.

Europa ne claseaza pe un loc de frunte in ierarhia coruptiei si ne torpileaza permanent pe acest domeniu. Cam declarativ totusi, fara  a trece si la actiuni concrete, cum ar fi de exemplu ceva penalizari pentru neindeplinirea sarcinilor asumate, la semnarea tratatului cu UE, dar platile sa se face de cei cu adevarat vinovati ca nu se vede cum luptam, nu de noi toti cetatenii acestei tari.

La nivel declarativ, stam bine. Cand e vorba sa vedem si corupti adevarati, depistati, judecati si condamnati stam cam prost.

De ceva vreme vad pe micul ecran o reclama cu o femeie de varsta a doua, care se “bucura” ca din spaga s-a imbogatit (are casa, masina, vila de vacanta, etc.). Reclama vrea sa taie apetitul pentru atentii al functionarilor publici (presupun). Mie unul mi se pare tocmai invers. Femeia este modelul tipic al functionarei din spatele ghiseului, albita de fumul tigarii si incetosata de aburii cafelei amare baute, care se uita la tine ca la felul 4, cu scarba infinita si dispret total, ca ai ajuns in fata ei, sa ceri un drept al tau sau sa-ti platesti darile catre stat. 

Parerea mea este ca aceasta reclama indeamna la a da spaga, nu la lupta impotriva spagii. Daca “monologul” femeii s-ar fi produs din spatele unor gratii de celula, poate si-ar fi atins si reclama scopul pentru care a fost platita cu bani grei, tot din taxe si impozite, pe care le achitam noi toti.

De reflectat asupra influentei reclamelor asupra cetateanului.

Salata de fasole verde

Cum spre toamna a aparut si fasolea verde pe piata, este momentul si pentru o salata de fasole verde.

Cumperi de la piata fasole verde, lata (merge si fasole tucara, de aia lunga si subtire). O cureti de eventualele ate si o speli in mai multe ape. Sa fi atent sa nu aiba boabele mari, in teaca.

Pui o oala cu apa la fiert, in care adaugi o lingura de sare. Cand apa da in clocot pui si fasolea verde la fiert, cca. 20 minute, pana se moaie teaca.

Fasolea fiarta o strecori printr-o sita si o lasi 15 secunde sub jet de apa rece, apoi la scurs. Cat este fasolea calda adaugi peste ea un amestec de zeama de lamaie, ulei de masline, sare, piper, o lingurita de mustar, un varf de cutit de boia dulce si iute. Amestecul il bati cu furculita pana devide usor tulbure. Adaugi usturoi taiat feliute si patrunjel verde tocat fin. Amesteci compozitia si acoperi vasul, apoi il lasi la macerat vreo 30 de minute, sa se patrunda miasmele.

Merge cu friptura de pui la gratar si cartofi prajiti (friptura si cartofii aburinde). Un vin rosu – Puterea ursului sporeste apetitul si accentueaza miasmele, care imbata narile.

Pofta buna !

Cinism fara frontiere sau respect fata de “om”

Am citit pareri diverse si am urmarit unele dezbateri legate de pedeapsa capitala.

Cu ceva timp in urma mi-am exprimat si parerea personala. Cred sincer in continuare ca pedeapsa capitala este necesara, fiind singura masura (chiar daca este opresiv finala) care poate stavili oarecum violurile, traficul de droguri, crimele, pedofilia si proxenetismul veros.

Daca abolirea pedepsei cu moartea este considerata un atestat de democratie, atunci inseamna ca nu se aplica aceleasi criterii tuturor statelor sau America nu este un stat cu o democratie puternica. 

State precum China si Irakul, unde executiile capitale sunt publice pot fi considerate tari democratice ? Prin aceste masuri reusesc sa tina sub control fenomenul infractional in randul unei populatii foarte numeroase in China si profund razvratite in Irak. Statisticile imi dau dreptate. Si atunci care este calea corecta de urmat ?

In America s-au suspendat pentru o perioada nedeterminata, executiile prin injectie letala. Motivul ? Injectia este dureroasa. Oare otravirea nu este dureroasa ? Este vorba de cinism dus la extrem sau este vorba de respect fata de “om”, chiar daca acesta este un criminal dovedit si condamnat, nu doar banuit ?

In aceeasi democratie americana, ranitul in schimburi de focuri cu politia, intai este ingrijit si facut sanatos, apoi este judecat, condamnat si executat. Asa o fi in democratia lor. Totusi care o fi motivul ascuns, ca executiile au loc dupa lungi perioade de timp, de la condamnare (ani buni chiar). Sa fie cinism ? Sa fie solutia pentru a infricosa pe eventualii viitori criminali ? Poate.

Ma intreb si acuma, ce s-ar fi intamplat la noi, daca dupa executia dictatorilor Elena si Nicolae, nu s-ar fi abolit pedeapsa cu moartea ? S-ar fi extins pedeapsa capitala si asupra marilor corupti ?

Victorie

Salut victoria echipei nationale de fotbal.

Chinuit, pe frig, vant si ploaie, pe un teren destul de greu, dintr-o pozitie suspecta de ofsaid. Ce mai conteaza? Se poate totusi, cu multa  ambitie, lupta pana la epuizare, ceva noroc, un pic de ajutor de la arbitru si fara declaratii penibile ale conducatorilor din fotbal (daca filozoful de serviciu, Cornel Dinu, nu era prezent cu analizele lui simandicoase, nici nu stiam ca s-a jucat tare).

Gata cu carcotelile. Hai Romania !

Despre dresaj si nu numai

Pe la inceputurile democratiei dambovitene, ma intrebam foarte des ce rost au ONG-urile.

Aveam cunoscuti care incepusera sa-si faca fel de fel de firme care aveau drept scop declarat la inregistrare, sa aduca ajutoare pentru cei nevoiasi, dar de fapt doreau sa aduca masini si “marfa” de afara (luata la mana a doua – a treia, ca nemtii tot o aruncau), fara vama si alte taxe, pe care sa le vanda cu profit serios la “fraierii” locali. Am detestat sistemul si nu m-am bagat. Poate am gresit sau poate nu. Aceeasi cunoscuti au “evoluat” in schema de imbogatire si astazi au vile, masini bengoase si isi fac concediile in strainatate, iar altii sunt chiar parlamentari (se plimba de la un partid la altul, dupa ciolan) si au afaceri grase. Nu-i invidiez si nici nu-mi pare rau ca nu am procedat la fel ca ei. Sa fie acesta un castig al democratiei ? Poate.

Vad astazi cum asociatii neguvernamentale, multe subventionate de catre stat, adica de noi toti, ies in strada si demonstreaza pentru drepturile animalelor, fac tam tam, pentru inasprirea legislatiei impotriva celor care nu “respecta” animalele, pentru ca statul sa construiasca adaposturi pentru animale si sa dea bani pentru ingrijirea lor. Nimic rau in acest lucru, dar nu inteleg de ce pe banii mei.

Sa fie clar, iubesc animalele (imi plac cainii, suport pisicile, privesc cu placere pasarile), dar nu in casa. Doresc ca toate animalele sa aiba un stapan iubitor si atent cu ele. Imi place cand vad o prezentare de animale sau de pasari. Inteleg meseria de dresor de animale si pe undeva o admir chiar.

In acelasi timp, constat ca nu am vazut pana in prezent nicio manifestare de strada organizata de vreun ONG pentru apararea drepturilor copiilor strazii, pentru aparea celor napastuiti de soarta ca au un handicap, pentru a cere un trai decent pentru pensionari, sa militeze pentru respectarea legii privind interzicerea postarii la coltul strazii, pe tarabe, in ochii copiilor, a maculaturii de profil XXX.

Ati vazut vreodata copii de gradinita holbandu-se prin geamul unei tarabe, la imaginile din revistele pentru adulti ? Eu da. Sa nu creada cineva ca pot fi invinuit ca sunt vreun rusinos. Nici vorba, dar consider decenta ca ceva absolut necesar. Pe acesti copii cine ii apara ?

Oare aceste categorii de oameni, nu pot fi “purtate in lesa”, nu pot fi “dresate” sa ridice labuta la semnalul scurt al stapanului (precum grivei), la momentul necesar (ma refer aici la vot, daca mai era cumva vreo neclaritate) si de aceea sunt neinteresanti pentru Dresorul de serviciu, pentru guvern, pentru politicieni, pentru primari ? Probabil ca nu.

Astept reactia UE, FMI, BM, a analistilor politici, economici, financiari, interni/ externi si la simulacrul de protectie sociala existent la noi. Pana acuma nu am vazut din partea acestora decat niste reactii mai mult negative, la marirea pensiilor si a salariilor.

Ce sens o mai avea sloganul lansat la investitura, “sa traiti bine” ? Probabil inca de atunci era “sa traim bine”.

Terapie prin minciuna

De ceva vreme suntem supusi permanent unei terapii de soc din partea presedintelui si a bratului sau inarmat, DNA, vis a vis de banuita coruptie generalizata din cadrul guvernului,  parlamentului, a institutiilor publice, a firmelor private cu capital de milioane de euro, etc.

Niciun adversar politic nu este uitat si iertat. Descinderi peste descinderi in miez de noapte, cu mascati si televiziuni, urmate de declaratii furtunoase ale “cautatorilor” de corupti si juraminte de nevinovatie ale incatusatilor.

Nu vreau sa apar pe nimeni. Doresc sa se faca dreptate si hotii care au praduit averea nationala sa fie pedepsiti. Dar de ce se uita de prezumtia de nevinovatie ? Vinovat este numai cel condamnat definitiv. Ori cu dovedirea stam cam prost. Sunt ceva condamnari la plevusca. In rest nema. Atunci la ce foloseste tam tamul ?

Concluzia ar fi: pentru atragerea atentiei si a castigarii de capital politic de catre cei care “comanda”. Nu ar fi nimic rau in asta, dar activitatea s-a transformat deja intr-un sport de masa. Protagonistii sunt aceeasi, de vreo 2 ani, la serviciu, unicul nostru presedinte si la primire, numelor vechi  li se alatura periodic, toti acei care au alta parere decat seful.

Minciuna politica a decazut spre o terapie obisnuita, aplicata de dragul raportarii unei noi sarcini care s-a indeplinit. Promisiunile din campaniile electorale sunt uitate sau prezentate in roz, ca si cum nu s-ar fi spus decat asa ca sa fie.

Ma intreb, cum s-ar putea descrie socul aflarii adevarului. Asta daca s-ar cunoaste cumva intr-un final fericit, adevarul.

Mie mi se pare ca aceasta terapie aplicata cetateanului incearca sa mascheze fuga de raspundere, sa acopere alte fapte, cu iz cu adevarat penal, sa deturneze atentia publicului de la acestea. Inclin sa cred ca s-a intrat intr-o criza de idei la varful “regiei”, prea se aseamana “scenariile”.

Nu pot sa nu-mi amintesc de “incercarile” parintilor pentru potolirea odraslelor. Sa-l sperii pe cel mic cu babaul, militianul, catelul era inceputul unei terapii prin minciuna ? Trebuie sa se plece de undeva.

Citeam un portret psihologic facut de specialisti mincinosului. Printre altele se zicea ca acesta este inteligent, cu o memorie buna, un protagonist notoriu, vrea sprijinul multimii si beneficiu material, manipuleaza colegi, parinti, prieteni, denatureaza (falsifica) note si informatii, se bucura de un oarece prestigiu, etc.

Specialistii se intrebau daca este o boala sau este vorba doar de imaturitate.

Concluzia mi-a luat piuitul: mincinosul ajunge ca in final sa creada el insusi minciuna pe care a scornit-o. Daca este descoperit (s-a dovedit minciuna), nu renunta si scoate alta minciuna.

Recunoaste cineva personaje care s-ar putea incadra portretului ?